Italia, Slovenia și Austria au fost lovite de ploi abundente și temperaturi scăzute

×
Publicitate

Furtunile care au măturat în ultimele zile mai multe țări europene provoacă inundații și perturbări ale traficului. Regiunile din nordul și centrul Italiei au fost lovite de ploi abundente și temperaturi scăzute.

Viiturile au izolat câteva localități și au provocat alunecări de teren și în Austria.

Un turist a surprins momentul în care vântul spulberă mobilierul de lângă piscina unui hotel din Mallorca.

Furtuna care a lovit Insulele Baleare, zilele trecute, cu rafale de 120 de km pe oră, a perturbat și traficul aerian. Un avion a fost nevoit să se întoarcă la Alicante, în Spania continentală, fiindcă nu a putut ateriza din cauza furtunii. Pasagerii au filmat turbulențe înfiorătoare.

La fel, regiunile din nordul și centrul Italiei au fost răvășite de urgie. Ploile abundente au umflat apele râurilor care s-au revărsat pe străzile orașelor.

La Genova, pompierii au intervenit pentru a salva șoferii blocați în mașini într-un tunel inundat. Ploile puternice au cauzat și alunecări de teren.

În Lombardia și în provincia Como au fost peste 100 de intervenții ale pompierilor la incidente cauzate de vreme rea.

Iar două alunecări de teren, provocate de ploile abundente în Savoia Franceză, au impus restrictionarea circulației către sud, pe o autostradă, și supendarea completă a traficului feroviar între Franța și Italia.

Ploile torențiale au provocat inundații și în Tirolul austriac. Viituri cu noroi au inundat localități și au distrus poduri și șosele. Câteva sate au rămas izolate. Autoritățile au trimis elicoptere pentru a le duce localnicilor alimente și apă.

Anton Mattle, guvernatorul regiunii Tirol: ”Am primit peste 400 de alerte, 200 de operațiuni sunt în curs. 4.000 de pompieri au fost mobilizați.”

În regiunea învecinată Salzburg, ploile au transformat o faimoasă cascadă în torente furioase.

Iar Slovenia, lovită deja în iulie de inundații devastatoare, a fost din nou măturată de furtuni cu grindină și rafale de vânt care au atins 113 km pe oră.

Centrul istoric al orașului Koper, din vestul țării, a fost inundat în doar câteva minute. O mie de localnici și-au abandonat în grabă locuințele în întreaga regiune.

Iar în Istria, la malul Mării Adriatice, a plouat în doar două ore cât, de obicei, într-o lună. Furtuna a paralizat și traficul pe mai multe șosele din centrul și vestul Sloveniei.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62070689
Turist francez, arestat pentru că a încercat să părăsească insula Sardinia cu 41 de kilograme de pietricele de pe plajă

Un turist francez a fost arestat în momentul în care încerca să părăsească insula Sardinia cu 41 de kilograme de pietricele şi pietre în portbagajul maşinii sale, pe care le-ar fi ridicat ilegal de pe o plajă locală.

 

62379678
CNN: Evgheni Prigojin a fost înmormântat într-o ceremonie privată, la care au participat doar câteva rude

Înmormântarea fondatorului grupării militare Wagner, Evgheni Prigojin, a avut loc "într-un format închis", potrivit CNN, care citează reprezentanți ai Concord Management, o altă companie deținută de Prigojin.

62381442
Un candidat republican promite că îi va da Rusiei o parte din Ucraina, dacă va ajunge președintele SUA

Vivek Ramaswamy, candidat pentru nominalizarea din partea Partidului Republican la alegerile prezidențiale din SUA, a anunțat că va recunoaște ocupația rusă a Ucrainei și că va bloca accesul Kievului în NATO, dacă va ajunge la Casa Albă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.