Italia și-a redeschis frontierele pentru cetățenii UE. Ce se întâmplă în alte state europene

×
Publicitate

Italia și-a redeschis ieri frontierele pentru cetățenii statelor Uniunii Europene.

Guvernul de la Roma s-a mişcat mai repede decât autoritățile din Franţa sau Germania, care urmează să deschidă graniţele pe 15 iunie.

Italia a făcut un nou pas spre revenirea la o oarecare normalitate: și-a redeschis frontierele pentru cetătenii europeni. Pe aeroporturile din trei mari orașe, Roma, Milano și Napoli, au fost reluate zborurile internaționale. Deocamdată, cursele nu sunt la fel de multe ca înainte de pandemie.

Alessandro, pasager care călătorește către Dusseldorf: „Aştept de pe 3 aprilie să călătoresc, aşa că sunt foarte fericit că pot să călătoresc din nou. Călătoresc din motive familiale. Familia mea este în Germania, suntem într-un du-te-vino şi pentru noi a fost foarte dificil”.

Anu Mukalelxevier, asistentă medicală din India, călătorind la Dusseldorf: „Ar fi trebuit să plecăm în martie, dar, din păcate, cu această carantină am stat închişi în casă şi am fost nevoiţi să aşteptăm până astăzi”.

Italia și-a închis granițele în urmă cu aproape trei luni, așa că prima zi de „libertate” a adus cu ea aglomerație și la punctele de trecere în Franța.

Roberto Parodi, lider al unei asociații a lucrătorilor italieni din străinătate: „În această dimineaţă au fost multe probleme pentru italienii care au trecut frontiera în Franţa şi în Monaco la muncă, vorbim despre aproape 7.000 de oameni care au găsit filtre rutiere (ale poliţiei franceze, n.r.), au stat la cozi câte două, trei ore”.

Pe de altă parte, Austria a anunțat că își deschide astăzi frontierele cu țările vecine. Excepție face Italia - din cauza preocupărilor cu privire la cazurile de îmbolnăvire apărute în unele zone din nordul Peninsulei.

Și Germania se pregătește pentru a da undă verde la granițe.

Heiko Maas, ministrul german de Externe: „Am decis să ridicăm avertismentul de călătorie începând cu 15 iunie pentru statele membre ale Uniunii Europene, pentru statele din spațiul Schengen și pentru Regatul Unit și să îl înlocuim cu recomandări individuale de călătorie, cu condiția să nu existe mai multe interdicții de intrare și să nu mai existe restricții pe scară largă în țările respective”.

Berlinul își rezervă, totuși, dreptul de a impune din nou restricții de călătorie pentru țările în care sunt semnalate peste 50 de noi cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori într-un interval de șapte zile.

Cehia și Slovacia și-au redeschis și ele frontiera comună, eliminând astfel restricțiile de circulație adoptate pentru a opri răspândirea noului virus. Cele două țări nu au fost la fel de afectate de pandemie ca restul statelor europene. În Cehia au murit puțin peste trei sute de persoane din cauza COVID-19, pe când în Slovacia au fost aproape 30 de decese.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Autopsie oficială. George Floyd a fost testat pozitiv pentru Covid-19

George Floyd a fost testat pozitiv pentru COVID-19 în data de 3 de aprilie, cu aproape două luni înainte de deces şi când aproape nu mai prezenta simptome, potrivit datelor autopsiei difuzate miercuri, relatează EFE.

Marea Mediterană îşi revine după zeci de ani de exploatare. Poluarea a scăzut cu până la 30%

În Marea Mediterană apar semne că poluarea a scăzut în ultimele luni, fiind un efect direct al carantinei impuse de autorităţile de la Roma.

Suedia recunoaște că a greșit când nu a impus restricții. „Avem un grad ridicat de mortalitate”

Suedia ar fi putut face mai multe pentru a combate răspândirea noului virus şi pentru a preveni rata uriaşă de decese. Este ceea ce a declarat epidemiologul-şef de la Stockholm, principalul artizan al strategiei aplicate în lupta cu pandemia.

Recomandări
Două turiste au scos drona cu explozibil din mare înainte de apariția geniștilor. „Au luat-o de aripi și au cărat-o 5 metri”

Drona cu explozibil descoperită, miercuri, în stațiunea Olimp, a fost detonată controlat de autorități. Grav este că, până la sosirea forțelor de ordine, două femei au scos aparatul din apă și l-au dus lângă umbrele și șezlonguri. 

Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.