Israelul a atacat din nou Fâșia Gaza. Cel puțin 17 palestinieni au murit. Armata israeliană a ordonat evacuarea unui spital

62488540
Shutterstock

Atacuri aeriene israeliene în Fâşia Gaza au ucis cel puţin 17 palestinieni, dintre care opt într-o şcoală care adăposteşte familii strămutate din oraşul Gaza, au declarat medicii, potrivit News.ro, care citează Reuters.

În acest timp, armata israeliană a ordonat evacuarea unui spital din nordul regiunii.

Medicii palestinieni afirmă că opt persoane, inclusiv copii, au fost ucise în şcoala Musa Bin Nusayr care adăposteşte familiile strămutate în oraşul Gaza.

Armata israeliană a precizat că atacul a vizat militanţii Hamas care operează dintr-un centru de comandă încorporat în interiorul şcolii. Militanţii Hamas foloseau locul pentru a planifica şi executa atacuri împotriva forţelor israeliene.

Tot în oraşul Gaza, medicii au spus că patru palestinieni au fost ucişi când un atac aerian a lovit o maşină.

Cel puţin alţi cinci palestinieni au fost ucişi în două atacuri aeriene separate în Rafah şi Khan Younis, la sud de enclavă.

În oraşul Beit Lahiya din nordul Gazei, unde armata a operat din octombrie, Hussam Abu Safiya, directorul Spitalului Kamal Adwan, a declarat că armata a ordonat personalului să evacueze spitalul şi să mute pacienţii şi persoanele rănite către un alt spital din zonă.

Abu Safiya a spus că misiunea a fost ”până aproape imposibilă”, deoarece personalul nu avea ambulanţe pentru a muta pacienţii.

Armata israeliană a operat în cele două oraşe din nordul Gazei, Beit Lahiya şi Beit Hanoun, precum şi în tabăra Jabalia din apropiere de aproape trei luni.

Cum arată Gaza după un an de război

Palestinienii au acuzat Israelul că a efectuat acte de ”curăţare etnică” pentru a depopula acele zone şi a crea o zonă tampon.

Israelul neagă acest lucru şi spune că campania din zonă a avut ca scop lupta cu militanţii Hamas şi să îi împiedice să se regrupeze. A spus că forţele sale au ucis sute de militanţi şi au demontat infrastructura militară de la începutul acestei operaţiuni.

Aripile armate ale Hamas şi Jihadul Islamic au afirmat că au ucis mulţi soldaţi israelieni în ambuscade, în aceeaşi perioadă.

Mediatorii nu au asigurat încă o încetare a focului între Israel şi gruparea islamistă Hamas. Surse apropiate discuţiilor au declarat joi că Egiptul şi Qatarul au reuşit să rezolve unele diferenţe dintre părţile în conflict, dar au rămas puncte de conflict.

Israelul şi-a început asaltul asupra Gaza după ce luptătorii conduşi de Hamas au atacat comunităţile israeliene pe 7 octombrie 2023, ucigând 1.200 de oameni şi luând peste 250 de ostatici, potrivit bilanţurilor israeliene.

Israelul spune că aproximativ 100 de ostatici sunt încă ţinuţi, dar nu este clar câţi sunt în viaţă. Autorităţile din Gaza spun că Israelul a ucis peste 45.000 de palestinieni şi a strămutat cea mai mare parte a populaţiei de 2,3 milioane. O mare parte a enclavei de coastă este în ruine.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62507027
Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum

Jurnaliștii au identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit - până acum - în timpul invadării Ucrainei, se arată într-o investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, potrivit Kyiv Independent. 

62250335
China cere Washingtonului să reducă rolul armelor nucleare: SUA poartă războaie în mod ilegal

China a cerut Statelor Unite, o ţară pe care a descris-o ca fiind "dependentă de război", să "reflecteze" şi să "reducă rolul armelor nucleare" în politica sa de apărare.

 

62507023
VIDEO. Prima forță de asalt complet robotizată din Ucraina tocmai a câștigat prima sa bătălie cu Rusia

O brigadă a Gărzii Naționale Ucrainene tocmai a finalizat o operațiune militară complet robotizată, combinând drone terestre și aeriene pentru un asalt asupra pozițiilor rusești din regiunea Harkov, în nordul Rusiei.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.