Iohannis s-a întâlnit cu Igor Dodon în SUA. Ce i-a transmis președintelui Moldovei

62080088
Administraţia Prezidenţială

Klaus Iohannis a avut o scurtă întrevedere cu președintele Moldovei, Igor Dodon, în marja participării la Adunarea Generală a ONU, subliniind că drumul european al Republicii Moldova este singura opţiune de natură să aducă prosperitate cetățenilor săi.

"Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat în cadrul întrevederii că, din perspectiva României, drumul european al Republicii Moldova, pe care Bucureştiul îl susţine cu fermitate, este singura opţiune de natură să aducă prosperitate cetăţenilor săi. Totodată, preşedintele României a evidenţiat importanţa menţinerii şi dezvoltării Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, ca relaţie specială, strategică şi care trebuie să aibă permanent substanţă", a informat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat citat de Agerpres.

Preşedintele român a abordat şi tema conflictului transnistrean, arătând că ţara noastră este "direct interesată de evoluţiile privind acest dosar, având în vedere interesele de securitate" ale României.

"Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că din perspectiva României, care sprijină soluţionarea acestui conflict cu respectarea frontierelor internaţional recunoscute ale Republicii Moldova, este important de evitat orice soluţie care implică federalizarea Republicii Moldova sau altă formulă, care ar afecta vectorul său pro-european", reiese din comunicat.

Klaus Iohannis a evidenţiat sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova prin proiectele strategice de interconectare şi prin cele cu impact social pozitiv asupra nivelului de trai al cetăţenilor, finanţate şi derulate de ţara noastră.

Totodată, a făcut apel la valorificarea patrimoniului comun de istorie, cultură şi limbă română, "care nu pot şi nu trebuie în niciun caz să fie negate sau instrumentate politic" în Republica Moldova.

De asemenea, a subliniat importanţa sprijinirii eforturilor actualului guvern de la Chişinău pentru reformarea, europenizarea şi eficientizarea administraţiei, justiţiei şi a altor sectoare.

Preşedintele Republicii Moldova a arătat la rândul său că susţine Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Moldova, dar şi că integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă "o prioritate" pentru el.

El a dat asigurări că nu se intenţionează federalizarea Republicii Moldova ca element în cadrul soluţionării conflictului transnistrean, formula avută în vedere fiind cea a unui statut special.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62080054
Cutremur puternic în Indonezia. 7 morți și 5 răniți în urma seismului

Un puternic seism cu magnitudinea 6,5 a zguduit joi estul Indoneziei, lovind insulele îndepărtate Moluce, a raportat Institutul american de geofizică (USGS), fără să fie lansată alertă de tsunami, potrivit AFP.

62080055
Promisiunea făcută de Iohannis la ONU. Ce va exista în fiecare minister important

Președintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul Adunării Generale ONU că România va amplifica eforturile pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030.

62080036
Bulgăroaica Kristalina Georgieva va fi noul director general al FMI

Economista bulgăroaică Kristalina Georgieva a fost confirmată miercuri în funcția de director general al Fondului Monetar Internațional (FMI).

Recomandări
Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.