Incendiu la un mall din Rusia. Cel puțin patru morți și 15 răniți. VIDEO

61949102

Cel puţin patru persoane, printre care trei copii, au murit duminica în Rusia după ce un centru comercial din oraşul siberian Kemerovo a fost cuprins de flăcări.

Serviciile urgentă încearcă să îi scoată  pe cei blocaţi în clădire. Câteva persoane au fost filmate când s-au aruncat de la fereastră din cauza flăcărilor şi a fumului gros care ieşea din clădire. Salvatorii au reuşit să salveze 120 de persoane, conform Ministerului regional pentru situaţii de urgenţă, relatează RT.com

Victimele se aflau în spaţiul de joacă destinat copiilor din mall, potrivit purtătoarului de cuvânt al Comitetului de Investigații, Svetlana Petrenko. "Aproximativ 26 de persoane au solicitat ajutor medical sau au fost transportate la spital", a adăugat ea.

Între timp, numărul de răniți a crescut la 15. Două persoane se afla în stare gravă. Pe imaginile care circulă pe reţele de socializare se observă cum din clădire se ridică un nor de fum. O persoană disperată a sărit de la etajul patru.

Incendiul a coperit aproximativ 1.500 de metri pătrați, dar a fost oprit din răspândire. Peste 210 salvatori și 48 de unități de urgenţă se afla la faţa locului.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61949101
Doi soți americani și copiii lor, găsiți morți într-un apartament din Mexic

O familie de americani, care se afla în excursie în Mexic, a murit într-un apartament închiriat din cauza asfixierii provocată de inhalarea unui gaz toxic.

61949094
Omagiu adus jandarmului erou, la două zile după atacul din Franța

La două zile după un nou atac jihadist care a avut loc în sudul Franţei, ţara se reculege duminică în memoria celor 4 oameni ucişi de Radouane Lakdim, un delincvent radicalizat în legătură cu care anchetatorii îşi continuă investigaţiile, relatează AFP.

61949090
Carles Puigdemont, reţinut de poliţia germană. Manifestații la Barcelona

Informaţia a fost confirmată de avocatul său şi de poliţia germană din Kiel.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.