În mijlocul crizei sanitare, premierul Indiei vrea să folosească banii statului pentru a-și renova reședința

×
Publicitate

De la o zi la alta, statisticile oficiale adăugă sute de mii de cazuri noi de COVID în India. După un nou record, de 414 mii de infectări, India a depăşit pragul de 21 de milioane de cazuri.

În timp ce oamenii mor zilnic cu miile, premierul Modi face presiuni pentru adoptarea unui buget de 2 miliarde de dolari, pentru renovarea parlamentului și o nouă reședință oficială pentru sine.

Lucrările au fost catalogate drept "servicii esențiale", ca să poată continua chiar în condițiile crizei actuale. Atenţie, urmează imagini care vă pot afecta emoţional!

Confuzie şi disperare în faţa unei secţîi de terapie intensivă pentru bolnavi de Covid, la un spital din India. Sunt rude ale bolnavilor şi poliţişti... Când au intrat înăuntru, au găsit o scenă de coşmar - unitatea medicală era abandonată, iar şase pacienţi zăceau în paturi, fără suflare.

Iată scena unei cumplite realităţi, într-un spital indian... O tragedie, dar nu o crimă! Personalului medical i s-a ordonat pur şi simplu să se ascundă din spitalul care nu mai putea trata niciun bolnav de Covid, pentru că epuizase toată rezerva de oxigen.

Sam Kiley, CNN: „Spitale mici, ca acesta, reprezintă, de fapt, coloana vertebrală a sistemului de sănătate publică din India. Se află în prima linie a pandemiei de Covid, dar sunt sufocate, atât de numărul imens de pacienţi, cât şi de şocul emoţional."

Cu câteva zile înainte, rudele unui alt pacient decedat, cuprinse de disperare şi furie, i-au atacat pe medici şi asistenţi. Apoi, după vreo două zile, când li s-a spus că spitalul rămâne fără oxigen, le-au cerut socoteală tot cadrelor medicale, în cel mai agresiv mod.

Dr. Swati Rathore, Medical Director Kriti Hosptial: „15 persoane au năvălit peste noi. Atunci le-am cerut medicilor şi personalului să se ascundă la etajul trei, până se calmează lucrurile, pentru că nu voiam să-i văd agresaţi şi loviţi."

Mulţi se sting din cauza lipsei cronice a oxigenului pentru terapie. Autorităţile locale dar și de la nivel central sunt tot mai des învinuite pentru asta... Însă, de multe ori, oamenii îşi varsă furia direct asupra medicilor şi asistenţilor.

Dr. Swati Rathore, Medical Director Kriti Hosptial: „Vă rog să ne ajutaţi, să ne înţelegeţi, să ne iubiţi, să ne respectaţi, pentru că oricine poate fi pe un pat de la terapie intensivă, în orice moment al zilei. Aveţi nevoie de doctori pentru terapia cu oxigen. Dacă îi loviţi şi îi agresaţi, cine să mai aibă grijă de bolnavii voştri?"

Spitalul respectiv a primit în cele din urmă o rezervă de oxigen, paturile sunt din nou ocupate de pacienţi, iar personalul medical este la căpătâiul lor.

Oficial, în India sunt peste 21 de milioane de cazuri de infectare, şi, în fiecare zi, mor răpuşi de Covid aproape 4.000 de oameni. În realitate, însă, sunt probabil și mai multe decese...

Situat pe malul Gangelui, Varanasi este cel mai venerat loc pentru hinduși. De secole, ei vin aici să moara, încredințați că apele sacre ale râului le vor ajuta sufletele să atingă Moksha, eliberarea din ciclul nesfârșit de renaștere și moarte.

Însă, din cauza crizei pandemice, numărul de morți este acum atât de mare încât este penurie de lemne pentru ruguri.

Clarissa Ward, CNN: „Principalul crematoriu din Varanasi este atât de copleșit de numărul morților încât a trebuit să extindă spațiul, să improvizeze. Ce vedeți acolo e doar pentru morții de COVID.”

Rudele îndoliate poartă costume de protecție și sunt stropite cu dezinfectant înainte să poată oficia riturile de rămas-bun.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
UE analizează un nou tratament împotriva Covid-19. Ce este Sotrovimab

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a lansat o investigaţie privind un nou medicament pentru tratarea pacienţilor de COVID -19, relatează vineri dpa.

EMA analizează raportările privind noi efecte adverse ale AstraZeneca, Pfizer şi Moderna

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat vineri că analizează mai multe raportări privind noi efecte adverse ale vaccinurilor produse de AstraZeneca, Pfizer și Moderna.

Pfizer solicită o autorizare completă a vaccinului său împotriva Covid-19 în Statele Unite

Pfizer şi BioNTech, care dispun în prezent de o autorizare de urgenţă a utilizării vaccinului lor anti-COVID19, au anunţat vineri că au depus o cerere de autorizare completă a serului pentru persoanele cu vârsta peste 16 ani în SUA, relatează AFP.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are ”drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!