În localitățile de la marginea orașului Valencia, distrugerile sunt cutremurătoare: ”Mă sunau plângând și îmi spuneau: Murim”

×
Publicitate

Guvernul spaniol anunță măsuri excepționale la o săptămână de la viiturile catastrofale care au îndoliat țara. 

În ciuda ajutorului promis, oamenii se plâng că operațiunile de curățare se derulează prea încet și că din cauza mormanelor de gunoi ar putea să apară epidemii.

Între cei peste 220 de morți sunt și doi români. În cazul altor trei conaționali, Ministerul român al Afacerilor Externe așteaptă confirmarea autorităților spaniole.

În localitățile de la periferia orașului Valencia, distrugerile sunt cutremurătoare. Jurnaliștii de la Sky News au putut sa vadă amploarea dezastrului din Algame și dintr-o mașină de patrulă.

Sam este pompier, originar chiar din această așezare satelit a orașului Valencia. Era de serviciu atunci când au năvălit puhoaiele: „În ziua în care s-a produs dezastrul am muncit 36 de ore fără să dorm, fără să mănânc. A fost epuizant.”

Pompierul nu va uita niciodată haosul si zecile de intervenții la care a participat: „Oamenii mă sunau plângând și îmi spuneau: „O să murim. Ajutați-ne!” A fost traumatizant.”

S-au oprit la intrarea unei parcări subterane inundate, de unde răzbate un miros respingător.

Echipele de intervenție continuă să pompeze apa din numeroasele parcări subterane, unde există temeri că s-ar putea afla trupuri fără viață.

La Aldaia, oamenii se plâng că intervenția autorităților este în continuare greoaie.

Localnic: „Strada era plină de mașini distruse. Nu a venit nimeni. Însă noi, localnicii, ne-am organizat și am curățat locul. Dacă arată așa, e datorită nouă.”

Localnic: „Simțim angoasă și incertitudine. Nu știm la ce număr să sunăm ca să aflăm informații despre cei dispăruți.”

Premierul spaniol a anunțat că localitățile afectate de viituri vor fi declarate zone de dezastru și a promis un ajutor guvernamental de peste 10 miliarde de euro pentru reconstrucția așezărilor devastate.

Pedro Sanchez, premierul Spaniei: „Știm că eforturile autorităților nu sunt suficiente. Încă avem oameni dispăruți, case și afaceri distruse, îngropate în noroi, și localnici care nu au cele necesare. De aceea trebuie să continuăm să muncim fără a ne lăsa distrași, cu mai multe mijloace și cu o mai bună coordonare.”

Guvernul a anunțat, de asemenea, mărirea efectivelor de militari care participă la operațiunile de căutare a dispăruților și de curățare a zonei.

Vor patrula și mai mulți polițiști în condițiile în care 140 de persoane au fost arestate în ultimele zile pentru diverse furturi.

„Aici nu este nimic de valoare” - a trasmis, printr-un mesaj lipit pe fereastră proprietarul unei farmacii.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Premierul Benjamin Netanyahu vrea să plătească milioane de dolari pentru eliberarea fiecărui ostatic din Fâşia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu vrea să le ofere militanţilor Hamas care reţin ostatici în Fâşia Gaza milioane de dolari pentru eliberarea fiecărui ostatic şi o retragere în siguranţă a acestora alături de familiile lor, relatează dpa.

OMS va evacua 100 de pacienţi din Fâşia Gaza, iar 30 vor fi transferaţi în România

OMS a anunţat că intenţionează să evacueze miercuri peste 100 de pacienţi din Fâşia Gaza, o primă astfel de operaţiune în aproximativ cinci săptămâni pe teritoriul palestinian devastat de războiul dintre Israel.

Şase morţi şi 23 de răniţi în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Zaporojie. „Violenţa trebuie să fie oprită”

Şase persoane au fost ucise, iar 23 rănite în urma unui atac al Rusiei marţi dimineaţă asupra oraşului Zaporojie, în sudul Ucrainei, potrivit unui nou bilanţ anunţat de guvernul regional, citat de AFP.

Recomandări
Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt membri PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugar condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru corupție, surprins de turiști români pe o insulă din Grecia | VIDEO

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.

Au plătit sute de euro ca să se „reconecteze cu sinele”. „Ceremonie” cu Ayahuasca şi recipiente pentru vomat, în Hunedoara

Procurorii DIICOT au oprit o „ceremonie spirituală” organizată la o pensiune din Hunedoara, unde participanții, atent selectați și plătitori de sute de euro, urmau să consume droguri de mare risc pentru a se „reconecta cu sinele”.