Hamas nu promite dezarmarea în Fâșia Gaza. Trump speră că angajamentul va fi respectat

62397879
Shutterstock

Hamas intenţionează să îşi menţină controlul asupra securităţii din Fâşia Gaza pe durata unei perioade de tranziţie.

Gruparea nu poate promite dezarmarea, a declarat pentru Reuters Mohammed Nazzal, membru al biroului politic al grupării, într-un interviu acordat la Doha.

Declaraţiile sale arată dificultăţile majore cu care se confruntă planul Statelor Unite de a pune capăt războiului din Gaza.

Nazzal a spus că Hamas este dispusă la o încetare a focului de până la cinci ani pentru a permite reconstrucţia teritoriului devastat, dar că garanţiile ulterioare trebuie să ofere „orizonturi şi speranţă” pentru formarea unui stat palestinian.

Hamas refuză să promită dezarmarea

El a recunoscut că gruparea nu poate oferi un răspuns clar privind predarea armelor, precizând că „depinde de natura proiectului” şi de „cui ar trebui predate armele”.

Casa Albă a evitat să comenteze direct declaraţiile, însă preşedintele Donald Trump a spus joi că „există un angajament şi presupune că acesta va fi respectat”, fără a preciza dacă Hamas va renunţa la armament.

Conform planului anunţat de Trump pe 29 septembrie, Hamas ar trebui să returneze toţi ostaticii, să se dezarmeze şi să cedeze guvernarea unei comisii tehnocrate supravegheate de un organism internaţional de tranziţie.

Netanyahu sprijină planul internațional

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a sprijinit planul, afirmând că scopul este „demontarea capacităţilor militare ale Hamas” şi garantarea faptului că Gaza „nu va mai reprezenta niciodată o ameninţare pentru Israel”.

Nazzal a confirmat că, în perioada de tranziţie, Hamas va continua să fie prezentă „pe teren” pentru a asigura ordinea şi a proteja convoaiele de ajutor umanitar de „hoţi şi bande înarmate”. După această etapă, ar trebui organizate alegeri, a spus el.

Oficialul Hamas a adăugat că gruparea îşi doreşte o perioadă de pace de trei până la cinci ani, „nu pentru a pregăti un nou război, ci pentru a reconstrui Gaza”, iar viitorul va depinde de statele care pot „oferi speranţă şi perspective poporului palestinian”.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62584053
De ce refuză Trump să înarmeze Ucraina cu rachete Tomahawk. Dialogul său cu Zelenski de la Casa Albă „nu a fost uşor”

Ucraina nu poate spera să primească rachete Tomahawk din SUA, a afirmat vineri seara târziu presa americană preluată de dpa, după ce preşedintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

62584046
Donald Trump l-a eliberat pe George Santos din închisoare. Fostul congresman republican a primit comutarea pedepsei

Fostul congresman George Santos, condamnat la şapte ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni financiare, a beneficiat, vineri,de o comutare a pedepsei din partea lui Donald Trump, care a anunţat că acesta va ieşi din închisoare.

62529580
SUA și China pregătesc noi negocieri economice. Liderii caută să evite o escaladare a tarifelor comerciale

Beijingul şi Washingtonul au convenit să pregătească noi negocieri între liderii celor două mari economii mondiale şi să evite o nouă escaladare distructivă a tarifelor vamale, relatează AFP, preluat de News.ro.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.