Hamas anunță că a lansat rachete spre Tel Aviv după ce raidurile israeliene au lovit tabere de refugiaţi

62393509
Getty

Hamas a anunţat joi că a lansat rachete spre Tel Aviv după ce raidurile israeliene ar fi lovit civili în două tabere de refugiaţi din Fâşia Gaza, enclavă palestiniană controlată de mişcarea islamistă.  

„Brigăzile Ezzedine al-Qassem (aripa armată a Hamas - n.r.) au tras rachete asupra Tel Aviv drept răspuns la loviturile israeliene vizând civili în taberele Al-Shati şi Jabalia”, a declarat Hamas, conform AFP, citată de Agerpres.

Corespondenţi ai AFP au fost martorii a zeci de lovituri aeriene lansate joi dimineaţă în direcţia taberei Al-Shati şi în nordul Gaza, relatează agenţia de ştiri franceză.

„Ocupaţia (forţele israeliene - n.r.) a comis masacre în această dimineaţă în taberele Al-Shati şi Jabalia, făcând zeci de martiri şi răniţi”, a declarat pentru AFP Iyad al-Buzom, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas din Gaza.

Jurnaliştii AFP din Fâşia Gaza au văzut cel puţin şapte cadavre şi şase clădiri distruse în tabăra Al-Shati.

Israelul bombardează Fâşia Gaza după atacul sângeros comis sâmbătă de Hamas pe teritoriul său. Bilanţul de partea israeliană a crescut la cel puţin 1.300 de morţi, potrivit informaţiilor difuzate joi de televiziunea de stat, notează Reuters. De partea palestiniană, ultimul bilanţ comunicat de autorităţile din Gaza este de circa 1.200 de morţi.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62107156
Doi morți și șase răniți într-un accident în Ungaria. O maşină plină cu migranţi a intrat într-un copac

Două persoane au murit şi şase au fost rănite, joi, în sudul Ungariei, în apropiere de graniţa cu Serbia, când o maşină care transporta migranţi ilegali a lovit un copac şi s-a răsturnat, a anunţat poliţia ungară.

 

 

62393682
Trump, atac dur la adresa lui Netanyahu. „El nu a fost pregătit şi Israelul nu a fost pregătit”

Donald Trump l-a criticat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu ceea ce fostul preşedinte al SUA a descris drept o proastă pregătire pentru atacul declanşat sâmbătă de militanţii mişcării palestiniene Hamas.

 

62393676
Vladimir Putin a ajuns în Kârgâzstan. Prima sa vizită în străinătate de când CPI a emis mandatul de arestare

Vladimir Putin a ajuns joi în Kârgâzstan pentru a se întâlni cu unii dintre puţinii săi aliaţi. Este prima sa deplasare în străinătate de când a devenit ţinta unui mandat de arestare din partea Curţii Penale Internaţionale, potrivit AFP.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.