Guardian: Salvarea bancilor spaniole nu elimina necesitatea unor masuri economice ferme

60521741

Acordul de salvare a bancilor spaniole a fost asteptat de toata lumea, astfel incat poate parea doar un nou mic pas catre rezolvarea crizei datoriilor din zona euro, dar este de fapt un moment extraordinar, comenteaza publicatia Guardian.

Aducerea modernitatii si prosperitatii in Spania, tara cu o istorie semi-rurala, ar fi trebuit sa fie o incununare a proiectului monedei unice.

Recunoasterea faptului ca guvernul de la Madrid nu mai poate sa isi protejeze bancile, impovarate de creditele neperformante generate de un deceniu de frenezie imobiliara, scoate in evidenta adevarul dur ca, departe de a proteja institutiile financiare de lumea economica rapace, apartenenta la uniunea monetara le-a atras intr-o prabusire catastrofala.

Ajutorul pentru bancile spaniole, de 100 de miliarde de euro, suma mentionata de ministrii europeni de Finante, este mai mare decat au sugerat informatiile initiale, dar multi analisti considera ca, avand in vedere iesirile de capital din Spania, va fi insuficient pentru prevenirea unui program de sustinere a intregii economii, la o data ulterioara.

Sustinerea bancilor spaniole va impiedica inghetarea intregului sistem finaciar european, dar va face prea putin pentru economia spaniola, care este in genunchi, se arata in articol.

La redeschiderea pietelor financiare, luni, dealerii vor decide daca sunt convinsi de actiunea liderilor din zona euro, sau se vor intreba care va fi urmatoarea tara victima. Italia, vazuta ca urmatoarea piesa de domino care urmeaza sa cada, ar putea fi viitoarea tinta a unui atac concertat.

Daca scenariul din ultimii doi ani se va repeta, preturile actiunilor vor creste in semn de usurare ca s-a facut ceva. In zilele si saptamanile care vor urma tendinta descendenta a pietelor va reveni, dupa ce investitorii isi vor reaminti ca Spania se afla intr-o recesiune grava, cu un sfert din forta de munca aflata in somaj, existand slabe sperante ca guvernul de la Madrid sa respecte tinta deficului bugetar convenita cu Comisia Europeana.

Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a decis mentinerea dobanzii de politica monetara la nivelul de 1% si sa nu ofere noi imprumuturi ieftine bancilor, desi este aproape sigur ca va fi nevoit sa ia in curand noi masuri de sustinere.

Si de parca nu ar fi de ajuns pentru economia mondiala, cresterea economica din Statele Unite si China incetineste.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
60513225
Cersetori romani, atacati cu bate de zeci de tineri intr-o cladire abandonata din Austria. 2 raniti

Aproximativ 20 de tineri inarmati cu bate au atacat cersetori romi de origine romana adapostiti in incinta unei foste fabrici din orasul austriac Salzburg, relateaza site-ul de stiri AustrianIndependent.

60583037
Cutremur de 6,1 in sud-vestul Turciei

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,1 s-a produs, duminica, in sud-vestul Turciei, anunta postul de televiziune NTV, citat de AFP. 

60312231
Tragedie aviatica langa Kiev. 5 morti si 13 raniti dupa ce un avion s-a prabusit

Cinci persoane au murit si 13 au fost ranite dupa prabusirea unui avion in apropierea orasului ucrainean Kiev, informeaza presa ucraineana citata de ziarul italian Corriere della Sera.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.