Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că liderul său din Liban a fost ucis într-un atac aerian al Israelului

62485235
AFP

Mişcarea palestiniană Hamas a anunţat, luni, că liderul său din Liban a fost asasinat într-un atac aerian care a avut loc în sudul ţării, unde Israelul desfăşoară raiduri împotriva mişcării islamiste libaneze Hezbollah.

"Fatah Sharif Abu al-Amin, liderul Hamas în Liban şi membtru al conducerii mişcării în străinătate” a fost ucis într-un atac asupra casei sale în tabăra de refugiaţi palestinieni de la El-Buss, în sudul Libanului, a anunţă într-un comunicat Hamas, potrivit News.ro, care citează AFP.

El a fost ucis împreună cu soţia, fiul şi fiica lor într-un ”asasinat terorist şi criminal”, denunţă mişcarea islamistă.

Agenţia oficială libaneză de presă ANI a anunţat un atac aerian la El-Buss, în apropiere de oraşul Tir, în sudul Libanului - primul atac de acest fel vizând această tabără de refugiaţi.

Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP), o grupare palestiniană laică de stânga, a anunţat anterior moartea a trei dintre membrii săi într-un atac israelian la Beirut - primul în centrul capitalei de la atacul Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie.

Această grupare ajută Hezbollahul libanez în operaţiuni desfăşurate în nordul Israelului, în semn de ”susţinere” a grupării Hamas în războiul împotriva Israelului în Fâşia Gaza.

Armata israeliană şi-a intensificat începând de la 23 septembrie bombardamentele în Liban pentru a permite, susţine Hamas, revenirea în nordul Israelului a israelienilor deplasaţi în schimburi de tiruri cu Hezbollahul.

De la începutul Războiului din Fâşia Gaza, Israelul a luat ca ţintă oficiali Hamas în Liban.

La 2 ianuarie 2024, numărul doi al Hamas, Saleh al-Arouri, a fost asasinat la Beirut, într-un atac atribuit Israelului.

În auugust, un atac israelian țintind un vehicul în oraşul Saida, în sudul Libanului, l-a ucis pe Samer al-Haji, un oficial Hamas, în cea mai mare tabăra de refugiaţi palestinieni în Liban, Ain al-Hilveh.

Potrivit unor estimări ONU, aproape 250.000 de refugiaţi palestinieni şi descendenţii lor locuiesc în Liban. Ei s-au refugiat în această ţară dup ce au fost expulzaţi sau au fugit pe pe pământurile lor la momentul înfiinţării Israelului ca stat în 1948.

În virtutea unui vechi acord, armata libaneză nu se desfăşoară în tabere de refugiaţi, în care securitatea este asigurată de către facţiuni palestiniene.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62482580
Vladimir Putin avertizează: Adevărul este de partea noastră. Toate obiectivele vor fi atinse în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin dă asigurări că ”toate obiectivele stabilite vor fi atinse” în Ucraina, într-un videoclip în care felicită poporul rus de ”Ziua reunificării”.

62486742
În timp ce România a luat înapoi de la elevi tabletele date în pandemie, Ungaria le oferă școlarilor săi laptopuri

Ungaria le oferă elevilor săi laptopuri gratuite, doar pe baza unei solicitări scrise a părinților. În paralel, România s-a evidențiat prin faptul că a luat înapoi de la elevii săi tabletele date în timpul pandemiei, pentru școala online.

 

62419691
Analiză: De ce marile puteri ale lumii nu pot opri vărsarea de sânge din Orientul Mijlociu

De-a lungul a aproape un an de război în Orientul Mijlociu, marile puteri s-au dovedit incapabile să oprească sau chiar să influențeze în mod semnificativ luptele.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.