Gorbaciov, despre Ceaușescu: „A vrut să fugă în URSS și să se ascundă acolo”

62092964
Getty

Pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Căderea Zidului Berlinului (9 noiembrie 1989), coordonatorul editorial al publicației Novaya Gazeta, Dmitri Muratov, a stat de vorbă cu ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov.

În cadrul unei discuții informale, Gorbaciov, care a participat la fondarea publicației Novaya Gazeta cu banii primiți la câștigarea Premiului Nobel pentru Pace în 1990, a vorbit despre decizia sa de a nu interveni militar în statele din Blocul Estic, în 1989, fapt ce simbolizează începutul destrămării URSS.

„Un ton pe jumătate în glumă despre chestiuni importante - acesta este, în general, tipic lui Gorbaciov. La fel ca și faptul că în spatele fiecărei inflexiuni ironice se află un umanism de neșters, acum nepopular”, a spus Muratov despre conversația dintre el și ultimul lider sovietic.

În cadrul discuției, cei doi au vorbit despre liderii occidentali care s-au opus căderii Zidului Berlinului.

„Nu înțelegi de ce? Germania este foarte puternică, a progresat și a crescut nivelul competitivității în Europa. Mulți s-au temut de asta la acea vreme, iar memoria istorică nu a dispărut din mentalul coelctiv”, a declarat Gorbaciov.

Acesta a vorbit și despre Revoluția din Decembrie 1989 din România și căderea regimului ceaușist.

 

Ceaușescu a vrut să fugă în URSS

 

„Ceaușescu a vrut să fugă în URSS și să se ascundă acolo, însă de ce a început să tragă în oameni. Ei bine, așa cum se spune, odihnească-se în pace... Discatorii ar trebui întotdeauna să aibă pregătit un avion cu rezervorul plin, într-un aerodrom necunoscut. Glumesc...”, a spus Gorbaciov.

Despre decizia sa de a nu interveni militar în 1989, Gorbaciov a declarat că a fost și rămâne un opozant al vărsării de sânge. „Am fost întotdeauna un oponent al folosirii forței împotriva oamenilor”, spune fostul lider sovietic.

„Motivul pentru care Zidul Berlinului a căzut, al unificării și, cel mai important lucru, al instaurării păcii durabile în Europa este victoria poporului nostru și al altor popoare asupra fascismului. Gândește-te la asta”, a adăugat Gorbaciov.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61997837
China le-a cerut americanilor să ”nu își mai încordeze mușchii în Marea Chinei de Sud”

China a îndemnat armata americană să nu îşi mai ”încordeze muşchii în Marea Chinei de Sud” şi să evite adăugarea unor "noi incertitudini" în privinţa Taiwanului.

62092949
Masacru în California. Mai multe persoane ucise în timp ce se uitau la un meci de fotbal

Patru persoane au fost ucise şi alte şase rănite duminică seară într-un "atac armat în masă" care a avut loc într-o reşedinţă din oraşul Fresno, în statul american California, a anunţat poliţia, potrivit AFP.

62092917
Motivul pentru care angajații unei grădini zoologice au trimis un urs panda înapoi în China

A fost ultimul weekend pe care un urs panda l-a petrecut la grădina zoo din Washington. Marți, el va pleca spre o nouă casă, în China. Totul, pentru o cauză nobilă.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.