Berlinul insistă ca celelalte state membre UE să reducă numărul vizelor turistice acordate cetățenilor ruși, solicitând, în esență, reguli mai stricte la nivelul întregii Uniuni Europene, scrie Deutsche Welle.

Anul trecut, țările UE au eliberat peste 600.000 de vize de scurtă ședere pentru ruși. Italia, Franța și Spania au emis cele mai multe astfel de vize, în timp ce Germania a aprobat doar 20.000, arată sursa citată.

Tensiunile dintre Germania și Rusia au atins cote maxime

Berlinul afirmă că dorește să se asigure astfel că persoanele care ar putea reprezenta un risc de securitate nu primesc permisiunea de a intra în UE.

Această solicitare survine într-un moment în care tensiunile dintre Germania și Rusia ating cote maxime, pe fondul acuzațiilor Berlinului conform cărora Moscova s-ar fi aflat în spatele unei tentative de atac cu dronă asupra aeroportui din Leipzig, în luna august.