Franța și Germania, afectate de inundații grave. Oamenii se pregătesc de evacuare

×
Publicitate

Franța și Germania se confruntă de câteva zile cu inundații și meteorologii nu vin cu vești bune.

În multe localități aflate de-a lungul Rinului, oamenii așteaptă cu sufletul la gură informațiile de la autorități și se pregătesc de evacuare dacă ploile nu se opresc.

Iar în Paris, Sena a acoperit străzi întregi.

În vestul Germaniei, Rinul rămâne revărsat de-a lungul mai multor oraşe mari, printre care Koln. În timp ce în localități mai mici apele au intrat în curţi şi în case. Unii oameni se pregătesc pentru ce este mai rău şi se tem că vor fi nevoiți să-şi facă bagajele şi să fugă din calea puhoaielor. Totul din cauza topirii rapide a zăpezii.

Maria-Luise Kelch, localnic Weissenthurm: „Atât timp cât vremea rămâne aşa, fluviul va continua să crească şi până la urmă vă trebui să ne evacuăm."

Jakob Schmitz, departamentul de pompieri Dormagen: „Dacă ne uităm la Rin, putem vedea cât de puternic e curentul şi sunt foarte multe resturi în apă."

Şi în Franța sunt probleme. La Paris este alertă de inundaţii după ce Sena, umflată de ploile puternice din ultimele zile, a inundat cheiurile. Nivelul apei a depăşit 4 metri şi ar putea să mai crească până vineri. Maximul prognozat, 4 metri și 35 de centimetri, ar fi totuşi inferior recordului din 2016 - peste 4 metri şi 80 de centimetri.

Localnic: „E frumos, nu e nimeni. Nu mă aşteptam să văd atâta apă şi falezele să fie închise. În toată atmosfera asta tristă, asta ar fi cam singura bucurie pe care am avut-o în dimineaţa asta.”

Localnic: „Mă duc acasă, dar e inundat peste tot, din păcate. Aşa că va trebui să merg pe stradă. Apa pare să fie adâncă acolo, aşa că nu cred că o să pot trece, o să fie dificil."

Inundaţii de amploare s-au înregistrat şi în provincia Izmir, din Turcia. O persoană a murit şi alta este de negasit după ce maşina în care se aflau a fost luată de o viitură. Potrivit autorităţilor locale, cantitatea precipitațiilor căzute în regiune în zece ore a depășit media pentru întreaga lună.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62172311
Incendiile de vegetație au revenit în Australia, de data asta în vest. Mii de hectare afectate
La aproape un an de la incendiile devastatoare care au distrus zeci de mii de hectare de vegetaţie în Australia, continentul se confruntă din nou cu flăcările.
62172307
În Santander a fost creată cea mai mare grădină verticală din Europa. ”Este ceva uluitor”
Dacă vă doriţi o grădină şi nu aveţi suficient spaţiu pentru ea, trebuie să ştiţi că există şi varianta de a o amplasa pe verticală.
62172303
VIDEO. O rachetă SpaceX Starship a explodat în timp ce încerca să aterizeze
Un prototip SpaceX Starship SN9 a explodat după ce s-a prăbușit pe platforma de aterizare în timpul unui test la altitudine, scrie RT.com.