Franta efectueaza primele zboruri de recunoastere in Irak, dupa decapitarea unui britanic, revendicata de Statul Islamic

Ministrul francez al Apararii, Jean-Yves Le Drian, a anuntat ca primele zboruri militare de recunoastere in Irak vor avea loc luni, in timp ce Washingtonul si aliatii sai se mobilizeaza impotriva Statului Islamic.

"Incepand din aceasta dimineata, primele zboruri de recunoastere vor avea loc cu acordul autoritatilor irakiene si al celor din Emirate", a declarat ministrul la baza Al-Dhafra din Emiratele Arabe Unite, unde se afla aproximativ 200 de militari, intre care si piloti pe avioanele de lupta Rafale.

La scurt timp dupa aceea, doua avioane au decolat la interval de cateva minute unul de celalalt de la aceasta baza, a constatat un jurnalist al AFP, scrie Mediafax.

Le Drian a subliniat ca vizita sa are loc intr-un "context de o gravitate exceptionala". El a amintit vizita in Irak, vineri, a presedintelui François Hollande, care a anuntat disponibilitatea Frantei de a contribui politic si militar la gasirea unei solutii la aceasta criza, la solicitarea autoritatilor de la Bagdad.

"Prin urmare, fiti gata sa interveniti", le-a declarat ministrul francez militarilor stationati la Al-Dhafra, baza situata la 30 de kilometri sud-vest de Abu Dhabi.

Avionul Falcon la bordul caruia se afla ministrul a aterizat la aceasta baza unde sunt stationati militari francezi, precum si sase Rafale, un avion de realimentare Boeing C-135 si un avion de recunoastere Atlantique al marinei franceze.

Circa 750 de militari francezi sunt dislocati in Emiratele Arabe Unite, un aliat apropiat al Frantei in Golful Persic. Le Drian se va intalni cu printul mostenitor din Abu Dhabi, seicul Mohammed ben Zayed al Nahyane, pentru a-i explica rolul jucat de Franta in cadrul coalitiei internationale antijihadiste. Intrevederile se vor referi nu numai la Irak, ci si la Libia.

Ulterior, ministrul va merge in Egipt. Vizita sa in cele doua tari are loc intr-un moment in care reprezentantii a circa 20 de tari se reunesc luni la Paris pentru a-si defini rolurile in coalitia internationala dorita de Washington pentru a combate extremistii din cadrul SI, care au executat un nou ostatic.

Decapitarea unui britanic, revendicata sambata de aceasta grupare, a intarit hotararea comunitatii internationale de a eradica jihadistii, care controleaza teritorii vaste din Irak si Siria.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61560449
Criza in Ucraina. Batalie pentru aeroportul din Donetk. 6 civili, ucisi in confruntarile dintre armata ucraineana si rebeli

15 septembrie 2014. 6 civili au fost ucisi in cursul confruntarilor dintre armata ucraineana si rebelii prorusi in ultimele 24 de ore, la Donetk, bastion separatist din estul Ucrainei, a anuntat luni Primaria acestui oras.

61569924
Principalul suspect in cazul otravirii lui Litvinenko are propriul show TV in Rusia

Au trecut 8 ani de cand fostul agent rus Alexander Litvinenko a fost ucis la Londra, otravit cu poloniu. Dupa tot acest timp, principalul suspect nu numai ca nu a fost condamnat, dar are propria emisiune TV.

61569911
Un prezentator TV din SUA a anuntat in direct ca are cancer la creier. "Doctorii mi-au spus ca mai am 6 luni de trait". VIDEO

Un moderator de stiri din Statele Unite ale Americii a declarat in fata camerelor de filmat ca are cancer la creier si ca doctorii i-au mai dat sase luni de viata.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.