StirilePROTV au transmis LIVE ceremonia de primire a lui Francois Hollande de catre Barack Obama, la Casa Alba

61465372

Presedintele francez François Hollande a sosit luni in Statele Unite pentru o vizita oficiala de stat de trei zile. Avionul prezidential a aterizat in jurul orei 14.30 (21.30, ora Romaniei), la baza aeriana Andrews.

Francois Hollande a fost primit de omologul sau american, Barack Obama, la Casa Alba.

Ceremonia de primire a fost transmisa LIVE de StirilePROTV.

Apoi cei doi lideri se vor deplasa pentru cateva ore, cu ajutorul unui avion Air Force One, in Monticello, in statul american Virginia, de unde este originar Thomas Jefferson, al treilea presedinte al Statelor Unite.

Printre subiectele care vor fi discutate de catre cei doi presedinti se afla evenimentele din Siria, Iran, Ucraina, Sahel si Libia.

Hollande Obama

Vizita lui Hollande la Washington este a 6-a - din 1958 - a unui presedinte francez, dupa Charles de Gaulle (1960), Georges Pompidou (1970), Valéry Giscard d'Estaing (1976), François Mitterrand (1984) si Jacques Chirac (1996).

François Hollande in SUA

Pe de alta parte, Hollande va fi primul sef de stat al celei de a Cincea Republici care va efectua o vizita in Statele Unite fara sa sustina un discurs in fata Congresului. O sursa oficiala franceza a explicat ca sustinerea unui "discurs in Congres nu este neaparat o parte integranta a unei vizite de stat". "Optiunea a fost luata in calcul. In acord cu autoritatile americane, care au facut alte propuneri, ea nu a fost retinuta, din cauza unor motive de incompatibilitate in agenda", a adaugat aceasta sursa.

Pana la Hollande, toti au sustinut discursuri in Congresul american. Biroul lui John Boehner, presedintele Camerei Reprezentantilor, nu a raspuns solicitarilor AFP in legatura cu acest subiect.

In 2007, Nicolas Sarkozy s-a deplasat la Washington pentru o vizita de lucru. Insa, desi protocolul este mai restrans pentru o vizita de lucru fata de o vizita de stat, el a tinut sa puncteze, simbolic, ameliorarea relatiilor francezo-americane, afectate din cauza razboiului din Irak, cu un discurs in Congres.

De la Nicolas Sarkozy in 2007, liderii sud-coreeni Park Geun-hye si Lee Myung-bak, israelian Benjamin Netanyahu, australian Julia Gillard, mexican Felipe Calderon, german Angela Merkel, britanic Gordon Brown si irlandez Bertie Ahern au sustinut discursuri in Congres, potrivit site-ului Camerei Reprezentantilor.

François Hollande in SUA

SUA si Franta - o "prietenie de peste doua secole"

Recent, presedintii François Hollande si Barack Obama au lansat un apel comun intr-un acord ambitios pe tema modificarilor climatice. Acest apel a aparut intr-un articol comun publicat in editiile de luni ale ziarelor Le Monde si The Washington Post, in care isi prezinta parteneriatul ca pe un "model", relateaza AFP.

"In contextul in care ne pregatim pentru Conferinta asupra modificarilor climatice care urmeaza sa aiba loc la Paris anul viitor, continuam sa indemnam toate tarile sa se asozieze demersului nostru de a cauta un acord la nivel mondial in vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera prin masuri concrete", scriu Hollande si Obama in acest text, publicat cu ocazia unei vizite de stat de trei zile a francezului in Statele Unite incepand de luni.

Summitul, care va fi organizat de catre ONU in septembrie, "ne va oferi ocazia sa ne reafirmam ambitiile", adauga ei.

Intitulat "O alianta transformata", textul, care este ilustrat cu o fotografie in care cei doi apar impreuna, zambind, detaliaza apropierea punctelor de vedere pe care le au asupra unui numar de dosare. "Inradacinat intr-o prietenie de peste doua secole, parteneriatul nostru tot mai strans constituie un model de cooperare internationala", afirma cei doi sefi de stat.

"In urma cu nici zece ani, erau putini cei care credeau ca tarile noastre vor coopera atat de strans in atatea domenii", subliniaza ei. "Insa alianta noastra s-a transformat in ultimii ani. De la revenirea Frantei in structurile comandamentului NATO, in urma cu patru ani, ne-am dezvoltat cooperarea la toate nivelurile", adauga ei.

Aceasta reintegrare a fost decisa de catre predecesorul lui Hollande, Nicolas Sarkozy, nu fara dezbateri puternice si contestari in Franta. Cei doi lideri indeamna ca si mai multe tari sa impartaseasca "greutatea si pretul leadershipului".

François Hollande si Barack Obama

"Este necesar ca un numar si mai mare de tari sa-si asume responsabilitatile, pentru a garanta securitatea si pacea in lume si sa contribuie la progresul libertatii si drepturilor omului", insista ei.

Evocand pozitiile lor cu privire la Iran si Siria ca puncte de acord, François Hollande si Barack Obama adauga ca Africa este teatrul "cel mai vizibil" al "noului parteneriat" dintre cele doua tari. "Mai mult decat oriunde altundeva, poate ca parteneriatul nostru isi gaseste in Africa expresia cea mai vizibila", afirma ei, citand Mali, "intregul Sahel", Republica Centrafricana, "tot continentul, din Senegal si pana in Somalia".

In plus, "in paralel cu noul impuls imprimat aliantei noastre pe scena mondiala, cautam sa ne aprofundam relatia economica", subliniaza cei doi presedinti. Ei afirma ca doresc un "parteneriat pentru comert si investitii" intre Uniunea Europeana (UE) si Statele Unite care "sa creeze un nivel mai mare de schimburi, mai multe locuri de munca si posibilitatea unor exporturi, in special in privinta intreprinderilor mici din tarile noastre".

In opinia lor, relatia bilaterala in acest domeniu reprezinta "aproximativ un milion de locuri de munca in ambele tari".

Vizita lui Hollande incepe luni, cu un "pelerinaj", impreuna cu Obama, la sursele prieteniei dintre Washington si Paris, in Virginia, de unde este originar Thomas Jefferson, al treilea presedinte al Statelor Unite, care a fost ministru plenipotentiar la Paris inainte de izbucnirea Revolutiei.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Anglia nu a mai trecut din 1766 printr-un asemenea dezastru. Inundatiile s-au extins spre Londra

Inundatiile care afecteaza de cateva saptamani sud-vestul Angliei s-au extins spre Londra. Apele Tamisei s-au umflat si au iesit din matca, inundand sute de locuinte.

15 romani au trait doua saptamani intr-o toaleta publica, in Londra. Peisajul dezolant descoperit de un angajat al primariei

Un grup de imigranti romani au fost descoperiti intr-o toaleta publica dezafectata din Londra. Autoritatile engleze au stabilit ca locuiau acolo de mai bine de doua saptamani.

Fenomen meteorologic fara precedent de 45 de ani pentru Tokio. Traficul rutier, feroviar si aerian a fost paralizat

O ninsoare moderata i-a pus pe japonezi in mare incurcatura. Cel putin 11 oameni au murit si alti 1.300 au fost raniti, dupa ce mare parte din arhipelag a fost strabatut de o furtuna de zapada.

Recomandări
Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Canada ar putea deveni „membru asociat” al UE. Mark Carney negociază o apropiere fără precedent de blocul comunitar

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, doreşte relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi analizează posibilitatea ca ţara sa să devină „membru asociat” al blocului comunitar, scrie duminică The Wall Street Journal (WSJ).