Fiul lui Raj Kapoor, a doua vedetă de la Bollywood care a murit în ultimele două zile

62122732
Getty

Actorul indian, Rishi Kapoor, a murit la vârsta de 67 de ani, scrie CNN. Acesta a încetat din viață la un spital din Mumbai, după ce s-a luptat cu leucemia în ultimii doi ani.

Rishi Kapoor a urmat un tratament la New York și a revenit în India în luna septembrie a anului trecut.

”Doctorii și personalul medical au spus că i-a distrat până în ultima clipă”, au declarat reprezentanții actorului într-un comunicat.

”A rămas jovial și determinat să trăiască la maximum în acești doi ani. A fost recunoscător pentru iubirea fanilor”, au mai transmis aceștia.

În comunicat, fanii sunt îndemnați să respecte izolarea impusă în India în timpul pandemiei de coronavirus, pentru că aceasta ar fi fost dorința lui Rishi Kapoor.

Actorul indian a făcut parte dintr-o familie celebră. Tatăl său, Raj Kapoor, a fost una dintre cele mai importante vedete din istoria Bollywood.

Rishi Kapoor a câștigat premiul Filmfare, echivalentul premiilor Oscar din India, încă de la primul său rol principal, în 1973, în filmul ”Bobby”. În total, a jucat în peste 100 de filme.

Premierul Indiei, Narendra Modi, a spus că Rishi Kapoor a fost o imensă sursă de talent: ”Era pasionat de filme și de progresul Indiei. Condoleanțe familiei și fanilor.”

Decesul lui Rishi Kapoor vine la doar o zi după ce Irrfan Khan, o altă vedetă de la Bollywood, cunoscută pentru prezența în filmele premiate cu Oscar, ”Slumdog Millionaire” şi ”Life of Pi”, s-a stins din viață tot la Mumbai.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62079884
Ultimele locuri din lume fără niciun caz de infectare cu noul coronavirus

Doar 33 de țări și teritorii din întreaga lume au rămas neatinse de coronavirus, scrie Sky News.

62122723
Suedezii aruncă o tonă de gunoi de grajd pentru a descuraja petrecerea de 1 mai

Autoritățile din Lund vor transporta o tonă de gunoi de grajd în parcul central al orașului, scrie BBC.

62122720
Germania a interzis Hezbollah pe teritoriul său şi a desemnat-o organizaţie teroristă

Germania a interzis organizaţia pro-iraniană Hezbollah pe teritoriul său şi a desemnat-o drept organizaţie teroristă, a anunţat joi Ministerul de Interne german, conform Reuters.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.