Filipine: Preşedintele Rodrigo Duterte a ordonat arestarea persoanelor nevaccinate împotriva Covid-19

62234662
Getty

Președintele statului Filipine, Rodrigo Duterte, a ordonat liderilor comunităţilor din ţara sa să îi urmărească şi să îi aresteze pe toţi cei nevaccinaţi împotriva Covid-19 care ies din locuinţe.

Duterte a emis ordinul joi seara, la o întâlnire cu grupul operativ împotriva COVID-19, a declarat purtătorul său de cuvânt, Karlo Nograles.

"Ordon acum conducătorilor (de sate - n. red.) să îi caute pe cei nevaccinaţi şi să le ceară pur şi simplu sau să le ordone să nu iasă. Iar dacă refuză, dacă iese din casă şi umblă prin comunitate, pot fi reţinuţi. Iar dacă refuză, atunci conducătorul fiind o persoană cu autoritate, este în drept să îl aresteze pe cel recalcitrant", a spus preşedintele la şedinţă.

Nograles a afirmat că directiva este valabilă la nivel naţional şi a cerut populaţiei să urmeze instrucţiunile autorităţilor. El a subliniat că "aceste măsuri referitoare la nevaccinaţi sunt luate pentru a ne proteja populaţia, deoarece lipsa vaccinului îi periclitează pe toţi".

Autorităţile din regiunea capitalei impuseseră deja noi restricţii privind deplasările şi activităţile persoanelor nevaccinate, cărora li se permite să îşi părăsească locuinţele doar în scopuri esenţiale.

Citește și
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

A cerut uciderea traficanților de droguri

Rodrigo Duterte este renumit pentru ordinele dure pe care le dă. În 2019, președintele filipinez i-a spus unui ofiţer numit la conducerea poliţiei din oraşul Bacolod, din centrul ţării, că îi poate ucide pe traficanții de droguri din zonă.

„Eşti liber să-i omori pe toţi”, i-a transmis Duterte locotenent-colonelului de poliţie Jovie Espenido, care tocmai preluase funcţia de director adjunct al poliţiei municipale din Bacolod, capitala provinciei Negros Occidental.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

CEO-ul companiei BlackRock, Larry Fink, avertizează participanții la summitul anual al Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția) cu privire la pierderea încrederii publicului în capitalism.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.

Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO
Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO

Doi influenceri au vrut să profite de celebritatea lor online și să plătească prin postări pe Instagram mâncarea consumată la un restaurant chinezesc din Barcelona.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.