Fermele britanice riscă falimentul, pentru că românii nu vor mai veni după Brexit

61976721
iStock

Fermele britanice, care s-au bazat pe forța de muncă sezonieră venită din Europa de est din tări precum România sau Bulgaria, au rămas fără muncitori agricoli după referendumul pentru Brexit.

Potrivit unui reportaj realizat de the Guardian, acest fenomen se datorează scăderii valorii lirei sterline, dar și a creșterii economice în alte țări din Europa, care fac ca ofertele britanicilor să devină mai puțin atractive, în timp ce angajatorii se luptă să umple registrul comenzilor și să mărească taxele.

,,Anul acesta este cel mai greu. Acum 3 ani, ocupam aproape 5,000 de locuri de muncă. Anul acesta, vom ocupa 3,000, 3,500. În iunie, am cheltuit aproximativ 2,000 de dolari pentru reclamele de pe Facebook. Anul trecut, nu a trebuit să investesc nimic”, spune Alexandru Bărbăcaru, director al Est-Vest Services, o agenție română de angajare pentru muncitorii temporari din Regatul Unit.

În iunie, asociaţia British Summer Fruits a anunțat că membrii ei au avut o scădere a forței de muncă de 10 – 15% și se așteaptă ca până în toamnă, să scadă cu peste 30%.

Bărbăcaru, un veteran în domeniul angajărilor sezoniere, spune că va fi din ce în ce mai greu să se găsească muncitori pentru fermele din Marea Britanie și că, în ultimul timp, el caută să recruteze lucrători specializați precum măcelarii sau sudorii.

Între timp, într-un studiu realizat de Uniunea Națională a Fermierilor, fermele horticole din Regatul Unit au avut un raport de scădere a forței de muncă sezoniere de 12,5 %.

Potrivit the Guardian, în România, una dintre principalele furnizoare ale foței de muncă, rata șomerilor este la cel mai scăzut nivel din ultimul trimestru al secolului, iar economia a crescut cu 7% în 2017, având cea mai rapidă rată de creștere din UE. Rata şomajului a Bulgaria a scăzut și ea în ultimii ani și, în timp ce mulți est-europeni continuă să își părăsească țara pentru a lucra în regim sezonier, se îndreaptă spre alte state, unde ofertele sunt mai generoase.

,,Am auzit de la multe persoane despre impactul Brexit. Autoritățile din Marea Britanie nu au consultat organizațiile din horticultură sau agricultură, organizații care, din păcate, văd acum impactul”, spune Cătălin Pascu, directorul general al Albatross, o ageție de turism din București, care aduce muncitori sezonieri din Romania.

Dacă acum câtiva ani, mai mulți studenți alegeau Marea Britanie pentru a lucra în timpul verii acum cei mai mulți lucrători sunt mai în vârstă și nu cunosc limba engleză.

Cu puținii muncitori care aleg să vină la ei, angajatorii sunt forțați să caute mai departe pentru a găsi oameni care să vrea să lucreze temporar în Marea Britanie. Totuși, recrutorii sunt optimiști și speră ca acest an să fie o excepție, iar lucrurile să revină la normal începând cu anul viitor.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61976711
Principatul Monaco se extinde în mare. Proiectul va costa 2 miliarde de dolari

Conştient că îi trebuie mai mult spaţiu ca să poată rămâne un magnet pentru miliardarii planetei, Monaco se extinde în mare.

61976699
Un american creează arme cu ajutorul unei imprimante 3D. Avertismentul experților în securitate

Cine are are o imprimantă 3D şi se pricepe la tehnologie îşi poate crea o armă.

61976664
Fără sticle, pahare sau paie din plastic la festivaluri. Țara care vrea să le interzică

Festivalurile de muzică din Marea Britanie nu vor mai lăsa în urmă munţi de gunoaie din plastic.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.