Experţii în inteligenţă artificială din Rusia îl distrează pe Vladimir Putin cu o imitaţie a cancelarului german Scholz

62305692
Profimedia

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizionat un discurs simulat al cancelarului german Olaf Scholz, creat cu ajutorul inteligenţei artificiale, informează dpa, citată de Agerpres.

La finalul unui scurt videoclip difuzat de agenţia de presă de stat RIA, liderul de la Kremlin pare foarte amuzat de realizarea "deepfake" - un fals avansat, posibil cu ajutorul tehnologiei informatice.

Olaf Scholz pare să recunoască faptul că Germania nu s-a descurcat prea bine fără gazul rusesc. După ce exprimă unele sentimente antiamericane dintr-un film rusesc de acţiune, versiunea falsificată a cancelarului spune: "Am vrut să renunţăm la gazul rusesc. Dar, vorba unui clasic rus, 'am vrut ce era mai bun, însă a ieşit ca de obicei'".

Replica binecunoscută ruşilor îi aparţine fostului premier rus Viktor Cernomîrdin, care a condus guvernul de la Moscova din 1992 până în 1998.

"Spune adevărul", a comentat Vladimir Putin despre falsul Scholz.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62305684
Ucraina încearcă să recucerească un teritoriu de importanță crucială, care ar putea perturba atacurile cu rachete ale Rusiei

Ucraina încearcă să preia controlul asupra unui teren strategic care i-ar permite să controleze un râu major și să împiedice loviturile cu rachete ale Rusiei în anumite părți ale țării.

62146150
Ruşii au activat apărarea antiaeriană într-un oraş din Crimeea, unde a fost auzită o explozie

Sistemul de apărare aeriană a fost declanşat, vineri, în oraşul Armiansk din peninsula Crimeea, unde a fost auzită o explozie, a declarat un oficial local, citat de agenţia rusă TASS.

62305678
A apărut foie gras vegan. Din ce este făcut și ce preț are

Grupul elveţian Nestle SA a început să vândă foie gras vegan în Elveţia şi Spania, ca răspuns la îngrijorările gurmanzilor preocupaţi de bunăstarea animalelor, transmite Bloomberg.

 

Recomandări
Luca niculescu
După aproape șase luni de criză politică, România are un nou guvern. Promisiunea făcută de noul premier, Luca Niculescu

Guvernul lui Luca Niculescu a primit, marți, votul de încredere al Parlamentului, după ce a reușit să adune mai mult de minimul de 233 de voturi necesare. Astfel, România are, din nou, un Executiv „plin”, după ce s-au înregistrat 280 de voturi ”pentru”.

62580864
Nicușor Dan: Rețelele sociale au devenit „câmp de confruntare”. Ce va urma în România: „S-o spunem pe șleau”

Reţelele online au devenit deja „un câmp de confruntare", a declarat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan la „Bucharest Cybersecurity Conference 2026".

Luca niculescu
Luca Niculescu, după ce a primit votul Parlamentului: „Ne punem imediat pe treabă. România nu mai poate aştepta”

Guvernul Luca Niculescu a primit, marţi, votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi ”pentru” şi 58 de voturi ”împotrivă”.