Analiză. Ar putea Vladimir Putin să taie accesul la GPS? Ce soluții ar avea la îndemână Ucraina și statele occidentale

Conceput iniţial pentru aplicaţii militare, Sistemul Global de Poziţionare (GPS) este un sistem de poziţionare prin satelit deţinut de Pentagon, care este utilizat şi pentru numeroase aplicaţii civile. Fie că este vorba de logistică, transport, agricultură, finanţe, industrie, apărare sau securitate, GPS-ul garantează acum o poziţionare precisă şi o marcare a timpului oriunde în lume. În contextul actual al ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei la adresa Occidentului, mulţi îşi pun întrebarea dacă şi aceste infrastructuri cruciale sunt în pericol.

Ce este GPS

Primul satelit GPS a fost plasat pe orbită în 1978, iar acoperirea globală a fost finalizată în ianuarie 1995. În prezent, sistemul GPS se bazează pe o constelaţie de 31 de sateliţi care permite unui utilizator din orice parte a lumii să fie în permanenţă în raza de acţiune a cel puţin patru sateliţi. Sateliţii GPS se mişcă pe orbite circulare la o altitudine de 20.200 km.

Sistemul este cel mai bine cunoscut publicului larg pentru aplicaţiile sale de geolocalizare, cum ar fi Waze, dar utilizările sale sunt, de fapt, foarte variate.

Citește și

Milioane de ucraineni încă nu au electricitate după ultimul raid aerian rusesc. Temperaturile au ajuns aproape de zero grade

Hoțul român care a furat produse de 60.000 de lire sterline din mai multe magazine din UK

Un satelit conţine patru ceasuri atomice, care sunt sincronizate şi servesc drept referinţă pentru miliarde de utilizatori. Cronometrarea GPS este atât de precisă, încât joacă acum un rol vital în industria mondială. De exemplu, centralele electrice moderne se bazează pe această sincronizare pentru a modifica, adapta şi urmări în timp real nevoile de energie şi pentru a-şi ajusta producţia de energie.

De asemenea, pieţele financiare mondiale se bazează pe timpul GPS pentru a înregistra miliarde de tranzacţii zilnice în doar câteva milisecunde.

Cea mai vulnerabilă infrastructură

Semnalele GPS sunt, prin urmare, o infrastructură critică, dar în acelaşi timp, una extrem de vulnerabilă. În primul rând, din cauza ameninţărilor naturale, aşa cum au fost erupţiile solare din vara anului 2022, care au perturbat ionosfera, împiedicând trecerea semnalelor GPS. Aceste furtuni sunt din ce în ce mai frecvente. Soarele a intrat într-un nou ciclu, cu un vârf de activitate aşteptat în 2025-2026. O erupţie solară majoră ar putea scoate din funcţiune mai mulţi sateliţi, temporar sau permanent.

În plus, GPS-ul este expus la tot felul de ameninţări provocate de om, de la bruiaj la hacking, atacuri cibernetice, şi chiar atacuri fizice.

Ameninţările de atac fizic asupra sateliţilor GPS nu au fost puse în practică până în prezent, dar un astfel de scenariu nu poate fi exclus, având în vedere dezvoltarea rapidă a armelor antisatelit. Există deja o creştere rapidă a incidentelor, atât intenţionate, cât şi neintenţionate.

Potrivit proiectului Strike3, o iniţiativă europeană de limitare a expunerii continentului la „riscul GPS”, numai în luna aprilie 2018 au fost detectate peste 21.000 de evenimente de interferenţă a comunicaţiilor aeroportuare, în cele opt aeroporturi europene principale. Dintre acestea, 1.141 au fost identificate ca fiind interferenţe deliberate.

Ce se poate întâmpla dacă spațiul este atacat cibernetic

Un atac cibernetic asupra spaţiului poate genera întreruperi, poate duce la pierderea de date sau chiar la pierderea unui satelit sau a unei întregi reţele de sateliţi. Obţinând controlul sistemului de comandă şi control al unui satelit, un atacator ar putea modifica orbita acestuia, poate întrerupe comunicaţiile sau poate dezactiva componentele electronice ale acestuia. La fel ca în cazul majorităţii atacurilor cibernetice terestre, atacatorul ar putea utiliza servere deturnate, fără a lăsa urme.

Conştientă de fragilitatea sistemului, Rusia, apoi Uniunea Europeană şi, în cele din urmă, Japonia şi China şi-au creat propriile constelaţii de sateliţi: Glonass în 1993, Galileo în 2011, QZSS şi respectiv  BeiDou în 2018.

Prin urmare, denumirea GPS, specifică sistemului american, tinde să fie înlocuită cu „Global Navigation Satellite System” (GNSS) - Sistemul Global de Navigaţie prin Satelit.

Risc geostrategic 

Forţele armate contemporane, în special în Occident, au dezvoltat o dependenţă acută de GPS, fie pentru geolocalizare, fie pentru ghidarea rachetelor, fie pentru navigaţia pe mare sau în aer. Obuzele de artilerie „inteligente”, precum şi rachetele Himars, datorită ghidării lor sofisticate prin GPS, sunt capabile să lovească cu o precizie de mai puţin de 2 metri o ţintă situată la câteva zeci sau chiar sute de kilometri distanţă, aşa cum a demonstrat cu succes artileria ucraineană. 

Prin urmare, mulţi actori au interesul să dezvolte sisteme de bruiaj. 

Prin bruiaj se urmăreşte transmiterea unui semnal mai puternic în aceeaşi bandă de frecvenţe ca a GPS-ul, pentru a perturba semnalele acestuia. Disponibile pentru câteva zeci de euro, dispozitivele de bruiaj sunt utilizate frecvent de infractori în cazul furturilor de vehicule. Dispozitivele civile au o rază de acţiune de câteva zeci de metri, în timp ce dispozitivele militare pot bruia sau chiar întrerupe semnalele GPS pe o rază de câteva sute de kilometri. 

Cazuri de briuaj 

În timpul Operaţiunii Iraqi Freedom din 2003, compania rusă Aviaconversia a furnizat forţelor armate irakiene dispozitive de bruiaj GPS, care cântăresc mai puţin de 8 kg şi au o rază de acţiune de 200 km. Ameninţarea a fost considerată suficient de serioasă pentru ca aceste dispozitive să fie vizate cu prioritate de forţele coaliţiei internaţionale. 

Într-un alt caz, la Nantes, în 2017, un inginer de vânzări a uitat să oprească dispozitivul de bruiaj GPS lăsat în vehiculul său parcat la aeroport. Dispozitivul a perturbat grav operaţiunile aeroportuare, iar riscul unei coliziuni în aer a dus la intervenţia jandarmeriei, care a geolocalizat şi apoi a neutralizat dispozitivul de bruiaj. 

De cealaltă parte a continentului, Coreea de Nord se angajează în mod regulat în campanii de bruiaj care vizează aeronavele sud-coreene, atât civile, cât şi militare, în scopuri neclare. Câteva sute de avioane civile pot fi vizate în fiecare lună, potrivit autorităţii coreene de aviaţie civilă. 

În principiu, bruiajul este o operaţiune relativ uşoară, deoarece semnalele GNSS - atât GPS, cât şi Galileo - sunt slabe în comparaţie cu cele emise de dispozitivele de bruiaj. Un semnal GPS poate fi comparat cu zgomotul produs de o cicadă, în timp ce bruiajul prin interferenţe este similar cu cel produs de un avion cu reacţie. 

Ce așteaptă Putin 

Se pune atunci întrebarea de ce Rusia, care a investit masiv în sisteme de război electronic capabile să întrerupă comunicaţiile şi semnalele pe un spectru larg, nu a „tăiat” încă GPS-ul?

Rusia dispune de echipamente extrem de sofisticate de bruiaj anti-GPS şi de arme antisatelit. A bruiat semnalele GPS ale NATO pe o zonă extinsă, şi anume Arctica, în timpul exerciţiilor militare NATO din toamna anului 2018. 

În 2021, când Rusia tocmai îşi distrusese unul dintre sateliţi în spaţiu, un propagandist de la televiziunea rusă declara că Moscova ar putea „orbi NATO” prin doborârea tuturor sateliţilor GPS. 

Astăzi, în Ucraina, forţele ruseşti bruiază în mod regulat semnalele GPS într-o parte a teatrului de operaţiuni. Totuşi, acest bruiaj nu este atât de complet pe cât se aşteptau unii observatori. 

Motivul principal este că şi forţele ruseşti au nevoie urgentă de GPS. Receptoarele GPS sunt larg răspândite, mult mai ieftine şi mai uşor de utilizat decât receptoarele Glonass. Acest lucru este evidenţiat de avioanele de luptă ruseşti doborâte, în cazul cărora s-au găsit receptoare GPS civile lipite pe panourile de instrumente. 

În plus, Ucraina încă mai foloseşte stocuri mari de arme din epoca sovietică, care este puţin probabil să fie afectate de războiul electronic, explică profesorul Serge Besanger. 

Cum se pregătește NATO pentru scenariul „fără GPS” 

Cu toate acestea, de mai mulţi ani, forţele armate occidentale se pregătesc pentru un scenariu de întrerupere completă şi prelungită a sistemelor de poziţionare şi navigaţie prin satelit: scenariul se numeşte „GPS Blackout”. 

Exerciţiile NATO simulează un conflict de mare intensitate, rapid şi simultan, într-un mediu în care comunicaţiile sunt foarte degradate, în care o defecţiune majoră a GPS-ului se produce pe parcursul mai multor săptămâni sau chiar luni. Armatele occidentale iau în considerare soluţii alternative pentru a-şi menţine capacităţile de luptă la un nivel adecvat: lansarea de rachete fără GPS şi utilizarea sextantului ca instrument de navigaţie pe mare. 

Printre soluţiile mai tehnice, armatele occidentale se orientează către crearea unor reţele de pseudo-sateliţi sau pseudoliţi, prin intermediul antenelor terestre, pentru a crea un sistem de localizare limitat, local, spre deosebire de GPS, care este de natură globală. Acest tip de sistem este mai rezistent şi este, de asemenea, mult mai ieftin de implementat. 

Sistemele mai vechi, cum ar fi Sistemul de Navigaţie Astroinerţială (ANS), au fost reînviate pentru a asigura o redundanţă pentru GPS. ANS este utilizat pe unele aeronave americane, inclusiv pe avionul de spionaj BlackBird SR71. Deşi mai puţin precis decât GPS, ANS permite geolocalizarea şi geopoziţionarea cu o precizie de 100 de metri. 

În fine, agenţia publică americană Darpa - creatoarea internetului în anii 1960 - lucrează în prezent la o altă tehnologie pe care o consideră „foarte promiţătoare”, ASPN: All-Source Positioning and Navigation. Aceasta presupune utilizarea semnalelor de oportunitate, cum ar fi radioul, antenele releu şi de televiziune, pentru a se poziţiona. 

Iar instituţia similară britanică, Aria, lucrează la un sistem de navigaţie numit NAVSOP (Navigation via Signals of Opportunity), bazat pe principii identice.

Articol recomandat de sport.ro

Vedeta naționalei României, făcută praf de italieni: ”Spectator neplătitor”