Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avioanelor Boeing 737 MAX

62028199
Getty

Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avionului Boeing 737 MAX, după ce autoritatea de reglementare americană (FAA) a pus capăt consemnării la sol din ultimele 20 de luni.

Modelul Boeing 737 MAX a fost reținut la sol după prăbuşirea a două aeronave de acest tip, a declarat şeful Agenţiei pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) din Uniunea Europeană, Patrick Ky, citat de CNBC, relatează News.ro.

Patrick Ky a afirmat că 737 MAX poate zbura în siguranţă în urma schimbărilor de design efectuate după cele două prăbuşiri, care au avut loc în 2018 şi 2019, într-un interval de numai cinci luni, în urma cărora au murit 346 de oameni.

„Am dorit să efectuăm o analiză complet independentă asupra siguranţei acestui avion, aşa că am realizat propriile verificări şi teste de zbor”, a declarat Ky la Paris Air Forum, o conferinţă pentru aviaţie organizată online şi găzduită weekendul trecut de publicaţia La Tribune.

„Toate aceste studii ne spun că 737 MAX poate reveni în serviciu. Am început să punem în practică toate măsurile. Este probabil ca în cazul nostru vom adopta deciziile care îi vor permite să revină în serviciu, cândva în ianuarie”, a explicat oficialul.

Decizia EASA este considerată ca cea mai importantă după aprobarea dată de FAA.

Oficialii EASA au confirmat că un proiect de directivă al EASA, care propune încetarea consemnării la sol a 737 MAX în Europa, va fi publicat săptămâna viitoare, urmat de o perioadă de consultări publice de 30 de zile. După parcurgerea acestor etape, decizia de încetare a consemnării va putea veni în ianuarie.

Ulterior, revenirea în serviciu a acestor avioane va depinde de trainingul piloţilor şi de timpul necesar pentru actualizarea software a aeronavelor şi alte acţiuni impuse de EASA.

În Statele Unite, zborurile comerciale sunt programate să înceapă pe 29 decembrie.

EASA reprezintă cele 27 de state membre ale UE plus alte patru ţări, între care Norvegia, care are o comandă de 92 de 737 MAX. Până pe 31 decembrie, EASA reprezintă şi Marea Britanie, care va ieşi definitiv din UE în ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62160065
Igor Dodon își îndeamnă susținătorii să treacă peste înfrângere: ”Beți câte 50 de grame și mergeți mai departe”
Igor Dodon le-a cerut susținătorilor săi să treacă peste dezamăgirea pierderii alegerilor prezidențiale cu puțin alcool, spunând că nici lui nu-i este ușor.
62160064
Vaccinul împotriva Covid-19 creat de AstraZeneca are o eficiență de până la 90%
Compania AstraZeneca a anunțat luni că vaccinul împotriva Covid-19, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, are o eficiență de până la 90% în combaterea noului coronavirus.
62158421
Emisar OMS: Europa s-ar putea confrunta cu al treilea val al pandemiei la începutul anului 2021
Europa s-ar putea confrunta cu un al treilea val de Covid-19 la începutul anului 2021, dacă guvernele vor repeat greșelile făcute până în prezent, a declarat David Nabarro, emisar special al OMS pentru Covid-19, transmite Reuters.