Epicentrul pandemiei din SUA s-a mutat din New York în Texas

×
Publicitate

În Statele Unite, epicentrul pandemiei s-a mutat către sudul şi vestul ţării. Situaţia cea mai gravă este în Texas, Arizona şi Florida.

Aceste state federale raportează, zilnic, același număr de îmbolnăviri pe care îl anunța New York, la începutul crizei sanitare.

Dee Margo, primarul oraşului El Paso/ Texas: "Cred că oamenii nu respectă elementele de bază de care trebuie să ţină cont în această situaţie şi pe care toți experții medicali le-au menţionat, cum ar fi faptul că trebuie să poarte mască, să menţină o distanţare fizică şi să se spele des pe mâini."

24 de ore înseamnă, în aceste momente, în jur de 5 mii de internări, în Texas. Spitalele sunt supraaglomerate, iar medicii din prima linie fac faţă cu greu. Ca să suplimenteze lipsa paturilor din centrele medicale, o sală imensă, folosită de obicei pentru conferinţe, dar şi o parte a unui stadion vor fi transformate în unități de campanie.

Joseph Varon, Ofițer Medical Șef: "În Houston sunt două tipuri de pacienţi: cei care au COVID şi cei care o să aibă COVID. Ca medic, grija mea e să nu se îmbolnăvească toţi odată şi cam aşa stau lucrurile în prezent. Sunt foarte mulţi şi asta îi va costa viaţa, pentru că nu avem suficiente resurse. COVID este o boală foarte schimbătoare. Ce ştiam cu câteva luni în urmă, nu mai e valabil acum. Felul în care tratăm pacienţii cu 2 luni în urmă este complet diferit faţă de ce fac acum”.

Miguel Marquez, corespondent CNN: - Şi asta încă va surprinde? Boala încă vă pune în încurcătură? Medic: În fiecare zi sunt surprins".

Reporter CNN : ”Cum crezi că ai luat COVID-19? Pacient: Când s-a deschis clubul, unii m-au îmbrăţişat. Poate de la îmbrăţişări şi mâini strânse, ori de la număratul banilor”.

După ce iniţial au fost redecshise, barurile şi cluburile din Texas au din nou lacăt pe uși.

Greg Abbott, guvernator Texas: "Dacă aş putea da timpul înapoi, probabil aş amâna redeschiderea barurilor."

În Londra, oficialii au impus o serie de măsuri de carantină în zona orașului Leicester după ce numărul de cazuri de covid 19 a crescut alarmant.

Matt Hancock, Ministrul Sănătăți: "Rata de infectare în șapte zile din Leicester este de 135 de cazuri la mia de locuitori, ceea ce este de trei ori mai mare ca datele din următorul oraș (cu cazuri numeroase). Leicester reprezintă aproape 10% din toate cazurile pozitive din țară din ultima săptămână iar internările sunt între șase și zece pe zi, față de una pe zi în alte cazuri."

În China, pentru a evita un al doilea val al pandemiei, şi cele mai mici creşteri de cazuri sunt luate în serios de autorităţi.

DAVID CULVER, corespondent CNN: "Aici, în China a fost reinstalată o nouă carantină strictă, la aproximativ 150 de km de Beijing, unde aproape 400.000 de rezidenți au fost complet izolaţi de vecinii lor. Măsura amintește de Wuhan, deși în acest caz e afectată o comunitate mai rurală. Doar un singur membru al familiei are voie să părăsească casa în timpul zilei, pentru a cumpăra anumite produse. Această măsură de carantină poate părea extremă, având în vedere că această provincie a raportat sub 20 de cazuri de coronavirus, dar vine în contextul în care recent, un nou focar a fost anunţat într-o piața din Beijing".

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62134146
Data de la care românii vor putea călători fără restricții în Spania

Spania va permite începând de miercuri, 1 iulie, circulaţia liberă a cetăţenilor europeni şi va ridica progresiv restricţiile de călătorie în terţe ţări, pe baza unei liste convenite cu Uniunea Europeană, relatează EFE.

62134136
Premieră în istoria Belgiei. Regele și-a exprimat regretul pentru atrocitățile din Congo

Regele Philippe al Belgiei a exprimat ”cele mai sincere regrete” pentru abuzurile comise în Congo în timp ce statul african era o colonie a Belgiei, scrie BBC.

62131224
Canada se pregăteşte pentru un al doilea val de coronavirus

Canada se pregăteşte pentru un al doilea val de coronavirus, care ar putea lovi la toamnă, a declarat luni premierul canadian Justin Trudeau, făcând apel la compatrioţii săi să rămână vigilenţi, informează AFP.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.