Emmanuel Macron, primire călduroasă în SUA. Primul dineu de stat oferit de Donald și Melania Trump

×
Publicitate

Cuplul prezidenţial francez a avut parte de o primire călduroasă la Casa Albă, în prima zi a vizitei în Statele Unite.

Dincolo de protocol şi de impresii, analiştii se aşteaptă ca întâlnirea să pună la încercare prietenia dintre Emmanuel Macron şi Donald Trump. Cei doi vor discuta o serie de dosare internaționale în privința cărora cele două țări au poziții divergente, precum acordul nuclear cu Iranul.

Covorul roşu a fost întins la bază militară Andrews pentru avionul care i-a adus în Statele Unite pe preşedintele Franţei şi pe soţia acestuia.

Abia ajuns pe pământ american, Macron a vorbit despre subiectele pe care doreşte să le abordeze în discuţiile cu omologul său american.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: "Suntem foarte, foarte, fericiţi şi onoraţi, atât eu cât şi soţia mea, de invitaţia preşedintelui Trump şi a Melaniei. Vom avea ocazia, în cadrul acestei vizite, să discutăm despre securitate, despre comerţ, despre numeroase chestiuni multilaterale foarte importante pentru ţările noastre şi nu numai."

Acordul nuclear cu Iranul, situaţia din Siria şi tarifele americane care intră în vigoare luna viitoare domină agenda.

Prima zi ar trebui să fie, conform programului, destinată relaxării. Soţii Macron alături de Donald şi Melania Trump, au plantat la Casa Albă un stejar adus de oaspete dintr-o pădure franceză, unde peste 9.000 de soldaţi americani au căzut în bătăliile Primului Război Mondial.

Apoi, cele două cupluri au fost duse cu elicopterul la reședința istorică a lui George Washington, unul dintre "părinții fondatori" și cel dintâi președinte al Americii. Au luat cina admirând apele râului Potomac.

Emmanuel Macron şi Donald Trump

Câteva imagini din timpul pregătirilor stau dovadă că Melania Trump s-a ocupat cu mare conştiinciozitate de organizarea primului dineu de stat oferit de soţul ei. Mai ales că înalţii oaspeţi au sosit din capitala mondială a eleganţei şi gastronomiei fine. Flori delicate şi materiale în nuanţe pastel au fost folosite pentru decorarea sălii. La meniu, Melania Trump a optat pentru friptură de miel şi orez gătit în stil New Orleans.

Emmanuel Macron şi Donald Trump

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Ea va prezenta alături de Henry gala de decernare a Balonului de Aur! E celebră în toată lumea și este mare fană Manchester United
FOTO | Ea va prezenta alături de Henry gala de decernare a Balonului de Aur! E celebră în toată lumea și este mare fană Manchester United
Citește și...
61844309
Gestul lui Kim Jong-un după ce 32 de turiști chinezi au murit într-un accident în Coreea de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un şi-a exprimat "tristeţea amară" după moartea a zeci de turişti chinezi în Coreea de Nord, după ce autocarul în care se aflau a căzut de pe un pod, relatează AFP.

61955427
Studenţi asasinaţi de o grupare criminală, în Mexic. Cadavrele, dizolvate apoi în acid

Trei studenţi la cinema, daţi dispăruţi de cinci săptămâni, au fost asasinaţi de o grupare criminală, trupurile lor fiind dizolvate în acid, au anunţat luni autorităţile judiciare din statul Jalisco, în vestul Mexicului, relatează AFP şi Reuters.

61614148
George Bush senior, la terapie intensivă la o zi după înmormântarea soției sale

Fostul preşedinte american George H.W. Bush se află la terapie intensivă la o zi după înmormântarea soţiei sale, Barbara Bush, scrie CNN, conform news.ro.

Recomandări
Sorin grindeanu alexandru nazare guvernul romaniei agerpres
Grindeanu îi cere lui Nazare să prezinte „situația reală” a bugetului pe care tot el l-a administrat în guvernul Bolojan

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe să prezinte public cât mai rapid „situația reală” a finanțelor țării lăsate de guvernul Bolojan în care Nazare a ocupat aceeași poziție.

Luca niculescu sedinta de guvern govro
Data-limită până la care România trebuie să finalizeze procedurile pentru banii din PNRR. Anunțul făcut de ministrul Investițiilor

Alexandru Ghigiu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, anunţă luni că data de 6 noiembrie este termenul-limită până la care trebuie să închidem toate procedurile administrative restante pentru ca banii din PNRR să ajungă în ţară în acest an.

863478716 1715649293493065 238605192093740511 n
Prioritățile prezentate de premierul Luca Niculescu lui Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Premierul Luca Niculescu l-a informat pe Guvernatorul BNR asupra priorităților sale, într-o primă întâlnire a celor doi, care a avut loc luni dimineață la sediul Băncii Centrale.