Efectul crizei din Venezuela: cu 50% mai multe cereri de azil în Europa

62032169
Agerpres

Criza politică din Venezuela a determinat o creștere cu 50% a numărului de cereri de azil depuse de venezueleni în Europa.

Potrivit Biroului European de sprijin pentru azil (ESAO), este prima dată când îi depăşesc pe afgani. După sirieni, venezuelenii sunt cei mai numeroşi (peste 4.000) solicitanţi de protecţie internaţională în statele europene (UE, Elveţia şi Norvegia), a precizat EASO, informează Agerpres.

„Faptul că venezuelenii au depus mai multe cereri decât afganii constituie o evoluţie notabilă”, adaugă comunicatul.

Numărul cererilor depuse de cetăţeni venezueleni a crescut cu 51% faţă de ianuarie, „aproape s-a triplat” comparativ cu februarie 2018 şi reprezintă aproape 20% din totalul consemnat în 2018 (22.200), indică sursa menţionată.

Luna februarie a fost marcată în Venezuela de o agravare a crizei politice, economice şi umanitare în urma realegerii contestate a preşedintelui Nicolas Maduro.

După ce opozantul Juan Guaido s-a proclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, guvernul a intensificat reprimarea manifestaţiilor, a închis mai multe frontiere şi a blocat intrarea ajutorului umanitar.

Potrivit EASO, numărul latino-americanilor care au cerut azil în februarie în Europa, majoritatea în Spania, a fost cel mai ridicat din ultimii cinci ani. După venezueleni, cele mai multe cereri au aparţinut unor cetăţeni columbieni (1.937).

În fruntea clasamentului lunar se află în continuare sirienii, cu aproape 5.400 de cereri, în uşoară scădere faţă de ianuarie, iar pe locurile 3, 4 şi 5 se află afganii (3.608), irakienii (3.071) şi nigerienii (2.461).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
62028199
Trump se implică în scandalul avioanelor Boeing 737 Max. Ce crede că trebuie schimbat
Preşedintele SUA a postat pe Twitter o recomandare cel puţin neobişnuită pentru compania Boeing. 
61980902
Rusia a încetat orice cooperare cu NATO. "Un conflict ar fi catastrofal pentru umanitate"
Adjunctul ministrului rus de Externe avertizează asupra încetării oricărei cooperări între NATO şi Moscova. 
62037752
Doi români, găsiți vinovați pentru infracțiuni cibernetice în SUA. Ar fi furat milioane
Doi români au fost găsiți vinovați de o instanță din Statele Unite pentru infracțiuni privind furtul datelor de pe cardurile de credit și a informațiilor personale.