Armata rusa: "Un avion de vanatoare s-a apropiat la 2-3 km de o aeronava americana in Siria". Ce ar fi vrut pilotul sa faca

61727050

Armata rusa a anuntat miercuri ca unul dintre avioanele sale de vanatoare s-a aflat recent la mai putin de 3 kilometri, in contact vizual, cu un avion de vanatoare american deasupra Siriei, unde aviatia militara rusa desfasoara raiduri.

Avionul de vanatoare rus Su-30SM a detectat pe radarul sau un aparat de zbor neidentificat, sambata, cand un grup de avioane ruse bombarda o “tinta” a gruparii Statul Islamic in provincia Alep (nord-vest), a precizat Ministerul Apararii al Rusiei, intr-un comunicat trimis AFP.

Dupa aceasta, Su-30SM s-a indreptat spre aparatul american si “s-a apropiat de el la o distanta de circa 2 sau 3 kilometri pentru a-l identifica”, a precizat purtatorul de cuvant al ministerului rus, Igor Konasenkov, dand asigurari ca avionul rus “nu avea ca obiectiv sa intimideze pe nimeni”.

Imediat ce aparatul a fost identificat ca fiind un avion militar, “aparatul rus a ajuns din urma grupul sau pentru a-si continua sarcina”, a adaugat Konasenkov.

Un purtator de cuvant al Pentagonului, colonelul Steve Warren, a declarat marti ca doua avioane militare rus si american s-au aflat sambata doar “la cateva mile” unul de altul, suscitand temeri privind o posibila coliziune, in conditiile in care Rusia si coalitia internationala condusa de SUA efectueaza separat lovituri aeriene impotriva SI in Siria.

Chiar daca pilotii s-au comportat bine, “este periculos sa ai doua grupuri de avioane in acelasi spatiu aerian fara protocoale de securitate foarte clare” pentru toata lumea, a subliniat Warren.

In acest context, responsabili ai Ministerelor Apararii rus si american urmeaza sa discute miercuri, in cadrul unei conferinte video, despre mijloace care sa le permita sa evite incidente similare in spatiul aerian sirian, potrivit lui Konasenkov.

“Avioanele militare ruse au toate bazele legale pentru a se afla in spatiul aerian sirian”, a insistat generalul rus, amintind ca autoritatile siriene au cerut ele insele ajutorul Rusiei.

avioane militare rusesti in zbor

Pozitia Pentagonului

Militari americani si rusi vor avea o noua runda de convorbiri asupra sigurantei aeriene deasupra Siriei, in timp ce fostii adversari din perioada Razboiului Rece incearca sa evite o ciocnire accidentala cand efectueaza lovituri aeriene necoordonate.

"Chiar daca vom continua sa nu fim de acord asupra politicii privind Siria, ar trebui sa putem cel putin sa ne asiguram ca pilotii nostri sunt in siguranta", a declarat secretarul american al apararii Ash Carter marti in timpul unei deplasari la Boston.

Carter a mai spus ca la rundele anterioare de discutii s-au facut progrese, dar a avertizat ca "nimic nu a fost finalizat", noteaza Reuters.

Doua avioane rusesti si doua avioane americane au ajuns unele in raza vizuala a celorlalte, la o distanta de 16-32 de kilometri, in spatiul aerian sirian, sambata, a anuntat marti coalitia impotriva gruparii Statului Islamic (SI) condusa de catre Statele Unite, relateaza CNN.

Ambele perechi de avioane s-au indepartat si nu a avut loc niciun incident, a declarat marti colonelul Steve Warren, un purtator de cuvant al coalitiei conduse de catre americani.

"Fiecare si-a vazut de treaba", a spus el. Insa Warren a denuntat atacurile aeriene ruse in Siria ca "nesabuite si oarbe" si "iresponsabile". Aeronave rusesti urmaresc, de asemenea, avioane americane fara pilot.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Consecintele dezastruoase ale incalzirii globale. Tara in care primavara va sosi cu trei saptamani mai devreme

Temperaturile calde asociate cu schimbarile climatice vor face ca primavara sa vina in medie cu trei saptamani mai devreme in SUA in urmatorul secol, au declarat cercetatori americani intr-un studiu publicat in revista 'Environmental Research Letters'.

Alegeri prezidentiale in SUA 2016. Hillary Clinton a primit un ajutor neasteptat in prima dezbatere a candidatilor democrati

VIDEO. In prima dezbatere democrata, organizata marti la Las Vegas pentru desemnarea unui candidat pentru alegerile prezidentiale, Hillary Clinton a obtinut un sprijin neasteptat de la principalul ei rival Bernie Sanders, in scandalul e-mailurilor.

Daniel Craig isi ia in serios rolul de ambasador al ONU. Actorul a asistat la deminarea unui camp de mine active in Cipru

De cand a intrat în pielea lui James Bond, nu-l mai sperie exploziiile.
 

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.