Donald Trump se dezlănţuie pe Twitter împotriva aliaţilor din NATO

61954079
Agerpres

Într-o serie de mesaje în reţeaua Twitter, preşedintele american Donald Trump a acuzat luni partenerii occidentali ai Statelor Unite de practici comerciale incorecte, transmite Reuters.

În urma eşecului summitului G7 din Canada, Trump a tras concluzia: "Comerţul corect trebuie numit acum comerţ prostesc, dacă nu este reciproc". Într-un alt text scurt, el a susţinut că "Nu e corect faţă de poporul american! Deficit comercial de 800 de miliarde de dolari". "De ce ar trebui ca eu, ca preşedinte al Statelor Unite, să permit ţărilor să realizeze excedente comerciale masive, aşa cum au făcut timp de decenii, în timp ce fermierii, muncitorii şi contribuabilii noştri trebuie să plătească un preţ atât de mare şi de inechitabil?", a întrebat liderul de la Casa Albă.

În continuare, Trump s-a referit la aliaţii Statelor Unite în cadrul NATO: "SUA plătesc aproape întregul cost al NATO - protejând multe din aceleaşi ţări care ne jecmănesc în comerţ (plătesc doar o fracţiune fracţiune din cost - şi râd)". "Uniunea Europeană a avut un surplus de 151 de miliarde de dolari - ar trebui să plătească mai mult pentru armate!". "Germania plăteşte (lent) 1% din PIB către NATO, în timp ce noi plătim 4% dintr-un PIB mult mai mare. Crede cineva că asta are sens?". "Protejăm Europa (ceea ce e bine) cu pierderi financiare uriaşe, iar apoi suntem călcaţi în picioare la comerţ. Vine schimbarea!" a insistat el.

Preşedintele american şi-a reluat şi atacurile la adresa premierului canadian Justin Trudeau, gazda reuniunii la vârf a statelor dezvoltate, care s-a încheiat vineri în Quebec. "Justin se preface jignit când i se atrage atenţia!". Cu o zi înainte, Trump îl caracterizase pe prim-ministrul Canadei ca "foarte necinstit şi slab".

La rândul lor, conducătorii guvernelor din G7, printre care Trudeau şi cancelarul german Angela Merkel, au criticat decizia SUA de a-şi retrage sprijinul pentru o declaraţie comună a ţărilor din grup, convenită înainte ca Trump să plece spre Singapore, unde se va întâlni marţi cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a fost invitat la summitul G7, s-a pronunţat şi el împotriva poziţiei americane: "Cel mai mult mă îngrijorează să văd că ordinea mondială, bazată pe reguli comune, este sfidată nu de suspecţii obişnuiţi, ci, în mod surprinzător, de principalul său arhitect şi garant: SUA", a citat AFP din declaraţia sa făcută vineri, în cadrul unei conferinţe de presă în Canada.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
61965698
Summitul G7, încheiat cu un scandal diplomatic. Donald Trump, ”încolțit” de ceilalți lideri

Summitul G7, desfăşurat în Canada, s-a încheiat cu un scandal diplomatic fără precedent.

61965655
O fotografie cu Merkel și Trump de la summit-ul G7 a ajuns virală pe rețelele de socializare

O fotografie cu lideri a marilor puteri, în timpul summitului G7, a devenit virală pe rețelele de socializare, datorită cancelarului Angela Merkel, care a fost surprinsă într-o poziție ”cu atitudine” în fața președintelui SUA, Donald Trump.

61965653
Peste 2.500 de irlandeze au făcut baie goale şi au stabilit un nou record mondial

Mii de femei din Irlanda s-au dezbrăcat de inhibiţii, sâmbătă, pe o plajă retrasă din apropiere de Dublin şi au făcut baie goale doborând astfel un record mondial şi ajutând la strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer, informează Reuters.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).