Donald Trump: Putin mi-a spus că nu s-a amestecat în alegeri și eu îl cred

61921292
Getty

Vladimir Putin l-a lăudat, sâmbătă, pe Donald Trump, despre care a spus că este un "om bine crescut şi agreabil", după o scurtă discuţie la Summitul de Cooperare Economică Asia - Pacific, din Vietnam.

"Comportamentul preşedintelui american este foarte corect şi binevoitor. Donald Trump este un om bine crescut şi agreabil", a declarat Putin, într-o conferinţă de presă, întrebat de modul special în care liderul american îşi salută interlocutorii printr-o strângere de mână puţin brutală.

Deşi nu s-au întâlnit oficial cu ocazia summitului, Putin şi Trump şi-au dat mâna de trei ori şi au schimbat câteva cuvinte.

"Faptul că nu ne-am întâlnit este cauzat de programul încărcat al preşedintelui şi al meu, dar şi de formalităţi ale protocolului. Dar nu este nimic grav. Am discutat toate subiectele pe care doream să le abordăm", a spus Putin.

Vladimir Putin, Donald Trump

"Suntem gata să întoarcem această pagină și să mergem înainte, să privim spre viitor, să rezolvăm problemele de care sunt interesați atât poporul american, cât și oamenii din Rusia și să ne gândim cum să completăm legăturile noastre economice cu un conținut concret ", a subliniat Putin.

Donald Trump și Vladimir Putin și-au intersectat pașii în Vietnam, la summitul APEC, fără să-și facă totuși timp pentru o adevărată întâlnire între patru ochi.

În Air Force One, după plecarea de la summit, Trump le-a dezvăluit jurnaliștilor că Putin l-a sigurat din nou că "nu s-a amestecat" în alegerile prezidențiale americane. "De fiecare dată când mă vede, el îmi spune: ''Nu am făcut asta'' și eu îl cred într-adevăr când mi-o spune", a adăugat președintele american. Contactat de CNN, secretarul de presă al lui Putin a negat că acest subiect ar fi fost abordat.

Pe de altă parte, Kremlinul a difuzat un comunicat în care informează că președinții rus și american "sunt de acord că nu există o soluție militară pentru conflictul din Siria" și cheamă toate părtile implicate să participe activ la procesul politic de la Geneva.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61921376
Sute de mii de manifestanți au cerut la Barcelona eliberarea liderilor separatiști

Sute de mii de manifestanți au umplut sâmbătă seară centrul Barcelonei la un marș pentru punerea în libertate a zece lideri separatiști catalani încarcerați Poliția a anunțat că au fost 750.000 de oameni, relatează AFP.

61921372
Un cimitir din Evul Mediu a fost descoperit pe insula Mont Saint Michel. Unele morminte s-au păstrat integral

Un cimitir datând din Evul Mediu a fost descoperit pe insula Mont Saint-Michel, a anunţat vineri Institutul Naţional de Cercetări Arheologice Preventive (INRAP).

61921369
Alibaba, vânzări de un miliard de dolari în 2 minute de "ziua celibatarilor"

De 8 ani încoace, "ziua celibatarilor" declanșează o veritabilă febră a consumului online în China.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.