Un cimitir din Evul Mediu a fost descoperit pe insula Mont Saint Michel. Unele morminte s-au păstrat integral

61921372

Un cimitir datând din Evul Mediu a fost descoperit pe insula Mont Saint-Michel, a anunţat vineri Institutul Naţional de Cercetări Arheologice Preventive (INRAP).

A fost descoperit la sfârşitul lui 2016, pe strada principală, cu ocazia lucrărilor de refacere a canalizării, potrivit site-ului culturebox.francetvinfo.fr.

Cimitirul a fost "în parte abandonat" la mijlocul secolului al XIII-lea în momentul construirii unui zid fortificat, a precizat Elen Esnault, responsabilă cu lucrările Inrap. Se afla pe o rază de 30 de metri în jurul bisericii Saint-Pierre, astăzi aflată pe partea stângă a străzii principale în direcţia abaţiei.

”Săpăturile arheologice din ianuarie 2017 ne-au permis să scoatem la lumină aproximativ 40 de morminte în diferite stadii de conservare (câteva s-au păstrat integral)'', a precizat Elen Esnault, responsabil cu lucrările INRAP.

Potrivit cercetătorilor, satul de pe muntele Saint-Michel "s-a restrâns" în secolul al XIII-lea", deşi '"se întindea pe o suprafaţă mai mare, la originile sale'', a subliniat Esnault.

"Ne putem imagina faptul că satul s-a restrâns pentru a se proteja mai bine după atacul bretonilor din 1204, când a fost incendiat şi a suferit probabil distrugeri destul de importante", a spus cercetătoarea.

Analize cu carbon 14 vor determina data la care a fost construit cimitirul. Rezultatele ar trebui să fie cunoscute la începutul anului 2018, potrivit INRAP.

Primii locuitori au sosit probabil pe Muntele Saint-Michel în secolul al VIII-lea, în timpul înfiinţării primului aşezământ de cult de pe insulă, a amintit cercetătoarea franceză.

Mont-Saint-Michel este o stâncă granitică (de 78 m înălţime) în Golful Saint-Malo din Marea Mânecii. În prezent, constituie unul din locurile cele mai vizitate din Franţa, cu peste 3 milioane de vizitatori anual. Din anul 1979, Mont Saint-Michel se află pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61921369
Alibaba, vânzări de un miliard de dolari în 2 minute de "ziua celibatarilor"
De 8 ani încoace, "ziua celibatarilor" declanșează o veritabilă febră a consumului online în China.
61916861
Fost comandant american: Statele Unite ar pierde un război cu Coreea de Nord
Trupele armate ale Statelor Unite sunt depășite numeric de forțele nord coreene, spune un fost comandant american.
61921304
Metoda prin care o grupare de români jefuia vârstnici în Spania. 11 persoane, reținute
Garda Civilă spaniolă a reținut în Toledo 11 români membri ai unui clan care jefuia persoane vârstnice pe stradă prin metoda ”îmbrățișarea”.