Donald Trump, discurs la Fort Bragg: Protestele din Los Angeles reprezintă un risc pentru securitatea naţională. FOTO & VIDEO

×
Publicitate

Donald Trump a folosit un discurs la Fort Bragg pentru a-şi justifica decizia de a trimite trupe în Los Angeles, ca răspuns la protestele legate de politica sa privind imigraţia, potrivit Reuters.    

„Generaţii de eroi ai armatei nu şi-au vărsat sângele pe ţărmuri îndepărtate ca să vedem cum ţara noastră este distrusă de invazie şi de nelegiuţii din lumea a treia”, le-a spus Trump soldaţilor de la Fort Bragg, baza militară din Carolina de Nord.

„Ceea ce vedeţi în California este un atac în toată regula asupra păcii, asupra ordinii publice şi asupra suveranităţii naţionale, desfăşurat de agitatori care poartă steaguri străine”, a adăugat Trump.

Desfăşurarea trupelor în Los Angeles

Vizita lui Trump la Fort Bragg, unde se află aproximativ 50.000 de soldaţi activi, a urmat deciziei sale de a desfăşura 700 de puşcaşi marini şi 4.000 de soldaţi ai Gărzii Naţionale în Los Angeles, ca răspuns la protestele faţă de politicile sale în ceea ce priveşte imigraţia.

Preşedintele republican a declarat că desfăşurarea militară a fost necesară pentru a proteja proprietatea şi personalul federal.

Guvernul condus în California de democraţi a declarat însă că mişcarea este un abuz de putere şi o provocare inutilă.

„Nu numai că aceşti membri ai serviciilor îi apără pe cetăţenii oneşti din California, ci şi Republica noastră în sine”, a argumentat Trump. „Ei sunt eroi”, a adăugat el.Demonstraţii de stradă în sudul Californiei au avut loc începând de vineri, când activiştii s-au ciocnit cu adjuncţii şerifului.

În Carolina de Nord, Trump şi secretarul apărării, Pete Hegseth, au luat parte la ceremoniile programate cu mult timp înainte pentru a marca 250 de ani de la crearea armatei americane. Ei au urmărit cum soldaţii fac o demonstraţie simulând un atac al forţelor speciale asupra unei clădiri şi cum folosesc un lansator de rachete cu rază lungă de acţiune.

Acesta a fost primul dintr-o serie de evenimente ce vor marca aniversarea armatei şi la care va participa Trump, înainte de o mare paradă ce va avea loc sâmbătă la Washington, chiar de ziua preşedintelui.

Avertisment privind posibile demonstraţii

Mai devreme, marţi, în Biroul Oval, Trump a avertizat în privinţa unor eventuale demonstraţii cu ocazia paradei, spunând reporterilor că „vor fi întâmpinate cu o forţă foarte mare”. FBI şi Departmentul Poliţiei metropolitane au declarat că nu există ameninţări credibile la adresa evenimentului.

Celebrările armatei din această săptămână combină înclinaţia lui Trump pentru fastul patriotic şi poziţionarea sa ca un preşedinte al legii şi ordinii. La festivităţile de sâmbătă din Washington - ziua când Trump împlineşte 79 de ani - vor participa mii de soldaţi şi zeci de aeronave militare.

Armata a fost înfiinţată la 14 iunie 1775, cu mai mult de un an înainte de Declaraţia de Independenţă.

La începutul acestui an, Trump a restaurat numele Fort Bragg pentru bază, una dintre cele mai mari din lume, în ciuda unei legi federale care interzice onorarea generalilor care au luptat pentru Sud în timpul Războiului Civil. Administraţia sa spune că numele onorează acum un alt Bragg - soldatul de primă clasă Roland Bragg, care a servit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 2023, baza a fost redenumită Fort Liberty, o schimbare determinată de protestele privind justiţia rasială.

De la lansarea celui de-al doilea mandat al său, în ianuarie, Trump a făcut din armată un punct central al eforturilor sale, secretarul său al apărării lucrând la epurarea membrilor transgender, a oficialilor de top numiţi sub predecesorul său democrat şi chiar a cărţilor considerate neconforme.

Reformele guvernamentale de reducere a costurilor au cruţat în mare măsură bugetul anual de aproape 1.000 de miliarde de dolari al Departamentului Apărării. Trump s-a angajat să evite conflictele internaţionale, lansând în acelaşi timp noi programe de înarmare şi sporind utilizarea armatei pe plan intern, inclusiv pentru aplicarea legii privind imigraţia.

Trump s-a angajat să expulzeze un număr record de persoane care se află ilegal în ţară şi să blocheze graniţa dintre SUA şi Mexic, stabilind pentru agenţia ICE, care se ocupă de imigraţie, un obiectiv zilnic de arestare a cel puţin 3.000 de imigranţi.

Manifestanţii din Los Angeles s-au adunat, printre altele, la o unitate guvernamentală în care sunt reţinuţi imigranţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute

Un atac cu drone care a durat nouă minute asupra orașului Harkov, a ucis, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, cel puţin două persoane şi a rănit 54, între care cinci copii, au anunţat oficiali regionali, citaţi de Reuters.

Guvernatorul Californiei îl critică dur pe Trump: „A ales teatrul în faţa siguranţei publice. Democraţia este sub atac”

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, l-a criticat pe președintele Trump pentru trimiterea Gărzii Naționale la Los Angeles, unde au loc proteste.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.