Donald Trump, amenințat cu închisoarea și amendat cu 9.000 de dolari. Gestul care l-ar putea trimite în spatele gratiilor
Donald Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”.
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterior care îi interzicea să îi atace public pe cei implicaţi în acest dosar. De asemenea, judecătorul l-a avertizat pe Trump că ar putea fi încarcerat, dacă încalcă din nou acest ordin, relatează CBS News, potrivit News.ro.
Judecătorul Juan Merchan a spus că Trump a încălcat ordinul de nouă ori în ultimele săptămâni, în postări pe platforma sa socială Truth Social şi pe site-ul său de campanie. El l-a amendat pe Trump cu 9.000 de dolari, sau 1.000 de dolari pentru fiecare încălcare, şi i-a ordonat să şteargă postările.
Merchan a emis un ordin scris de însoţire a deciziei. El a scris că Trump "a încălcat ordinul prin faptul că a făcut postări pe reţelele sociale despre martori cunoscuţi referitoare la participarea lor la această procedură penală şi prin declaraţii publice despre juraţii din această procedură penală".
Judecătorul l-a avertizat pe Trump
Judecătorul a încheiat cu un avertisment pentru Trump: "Inculpatul este avertizat prin prezenta că instanţa nu va tolera încălcări continue şi intenţionate ale ordinelor sale legale şi că, dacă este necesar şi adecvat în aceste circumstanţe, va impune o pedeapsă cu închisoarea".
Merchan a emis ordinul iniţial de interdicţie în martie, înainte de începerea procesului. Acesta i-a interzis lui Trump să comenteze cu privire la martorii probabili, juraţii potenţiali, personalul instanţei, avocaţii acuzării şi alte persoane legate de caz. Judecătorul a extins ulterior acest ordin pentru a-i acoperi pe membrii propriei familii, după ce Trump i-a atacat fiica pentru activitatea de consultanţă a acesteia pentru candidaţi democraţi şi cauze progresiste.
Ordinul de interdicţie nu îl împiedică pe Trump să îi critice pe Merchan sau pe Alvin Bragg, procurorul districtual din Manhattan.
Procurorii de la biroul lui Bragg au depus o moţiune prin care îl îndemnau pe judecător să îl declare pe Trump vinovat de sfidare pentru 10 postări care îi vizau pe Michael Cohen, Stormy Daniels şi alţii. Merchan a constatat că Trump a încălcat ordinul în toate postările, cu excepţia uneia dintre ele.
Trump este acuzat de 34 de capete de acuzare pentru falsificarea unor documente de afaceri legate de rambursarea unei plăţi de 130.000 de dolari, bani plătiţi în 2016 de avocatul său către actriţa porno Stormy Daniels, pentru ca aceasta, care susţine că a avut în 2006 o relaţie sexuală cu Trump, să tacă. Trump, care neagă relaţia sexuală cu Stormy Daniels, a pledat nevinovat la toate acuzaţiile din acest caz şi a protestat în repetate rânduri faţă de ordinul care îi interzicea să vorbească liber, spunând că este "neconstituţional".
Ordinul judecătorului Juan Merchan a venit în momentul în care procesul lui Trump, care a început propriu-zis la 22 aprilie, urma să se reia marţi la New York cu mărturia unui bancher familiarizat cu conturile implicate în presupusul plan al fostului preşedinte american de a influenţa alegerile din 2016 prin acoperirea unui scandal sexual.
În jur de 25 de susţinători ai lui Trump s-au adunat marţi dimineaţă în faţa tribunalului, scandându-i numele şi fluturând bannere pe care scria "TRUMP 24". O organizaţie republicană locală făcuse apel la susţinători să iasă la proteste după ce Trump s-a plâns că puţini oameni se pronunţă împotriva procesului său.
Bancherul Garry Farro, care nu este acuzat de nicio infracţiune, a depus vineri mărturie în legătură cu înregistrările financiare depuse de Michael Cohen, fostul avocat şi intermediar al lui Trump, despre care procurorii spun că a ajutat la punerea în aplicare a acţiunii ilegale.
Verdict înaintea alegerilor prezidențiale?
Trump este obligat să participe la proces, ceea ce-l împiedică să meargă în campanie pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, unde se va confrunta din nou cu preşedintele democrat Joe Biden.
Dosarul penal este unul dintre cele patru aflate în curs de soluţionare împotriva lui Trump, dar ar putea fi singurul care să ajungă la proces şi să se soldeze cu un verdict înainte de alegeri.
Merchan, în decizia sa prin care a constatat că Trump a încălcat ordinul său de tăcere, a scris că înţelege că o amendă de 1.000 de dolari este puţin probabil să facă o mare diferenţă pentru cineva cu avere, dar că nu poate aplica o amendă mai mare. "Deoarece această Curte nu este învestită cu o astfel de putere discreţionară, trebuie, prin urmare, să ia în considerare dacă, în unele cazuri, închisoarea nu cumva poate fi o pedeapsă necesară", a scris Merchan.
Marţi, Eric Trump i s-a alăturat tatălui său în sala de judecată, devenind primul membru al familiei Trump care este prezent la proces, notează NBC News. Susie Wiles, un consilier senior al campaniei lui Trump, Dan Scavino, fostul şef adjunct al personalului Casei Albe pentru comunicare, şi Jason Miller, consilier de lungă durată al lui Trump, se aflau şi ei marţi în sala de judecată.