Donald Trump admiră strategia lui Vladimir Putin: „Cât de deștept este! E un geniu!”

61996001
AFP

Donald Trump a văzut "geniu" în strategia preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la Ucraina, criticând gestionarea crizei de către succesorul său Joe Biden.

Urmărind discursul de luni al lui Vladimir Putin, în care preşedintele rus a declarat că recunoaşte independenţa a două teritorii separatiste din Ucraina, "Am spus: este geniu!", a declarat miliardarul republican într-un podcast conservator.

"Cât de deştept este", a adăugat fostul preşedinte despre Vladimir Putin, lăudând în trecere relaţia sa cu liderul rus.

Apropierea dintre cei doi a fost în trecut subiectul unor puternice critici, scrie Agerpres.

Subliniind că îl cunoaşte "foarte bine" pe Vladimir Putin, Donald Trump a mai apreciat într-un comunicat că liderul rus "nu ar fi făcut niciodată sub administraţia Trump ceea ce face acum".

Denunţând modul în care succesorul său Joe Biden gestionează dosarul, el a spus că "nu a existat absolut niciun motiv pentru ca situaţia care se desfăşoară în prezent în Ucraina să aibă loc".

Donald Trump, care cochetează cu posibilitatea de a reveni în cursa pentru Casa Albă, a calificat pe de altă parte ca "slabe" sancţiunile adoptate pentru moment de administraţia Biden.

"Sunt nesemnificative în comparaţie cu cucerirea unei ţări şi a unor terenuri situate strategic", a acuzat fostul preşedinte.

"Putin nu numai că obţine ceea ce şi-a dorit întotdeauna, dar devine din ce în ce mai bogat datorită avântului gazelor şi petrolului", a adăugat el.

După primele sancţiuni prudente, care vizau în special teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina, Casa Albă şi-a înăsprit marţi răspunsul împotriva Moscovei, dezvăluind noi sancţiuni care ţintesc în special sectorul bancar rus.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62243938
Biden, despre Putin: ”Cine se crede, pentru numele lui Dumnezeu?”
”Cine se crede, pentru numele lui Dumnezeu?”- a spus marți seara președintele american Joe Biden despre Vladimir Putin.  
62243896
Ucraina: Un soldat a fost ucis și alţi şase răniţi în estul ţării
Un soldat ucrainean a fost ucis şi alţi şase răniţi marţi în bombardamente ale separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, a anunţat armata, notează AFP, citată de Agerpres.
62243253
Joe Biden: Este începutul unei invazii în Ucraina. Nu avem nicio intenție să luptăm cu Rusia
Joe Biden a avut o primă reacție după anunțul lui Vladimir Putin privind recunoașterea independenței regiunilor separatiste din estul Ucrainei.