Donald Trump a lansat apelul „SALVAŢI TIKTOK” într-un scurt mesaj postat pe reţeaua sa de socializare

62505947

Donald Trump a lansat duminică apelul "SALVAŢI TIKTOK !", într-un scurt mesaj postat pe reţeaua sa de socializare Truth Social, după ce populara platformă cu filmuleţe scurte a încetat să funcţioneze în SUA.

Preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden, a promulgat în aprilie această lege care obligă TikTok să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance până pe 19 ianuarie, respectiv să vândă aplicaţia pentru SUA unui cumpărător agreat de administraţia americană, în caz contrar sancţiunea fiind eliminarea TikTok din magazinele de aplicaţii pentru smartphone-uri în SUA.

Compania ByteDance a refuzat să se conformeze acestei legi, pe care a atacat-o în justiţie, dar Curtea Supremă a SUA i-a respins vineri contestaţia.

Totuşi, administraţia preşedintelui Biden a transmis pe final de mandat că nu va impune aplicarea acelei legi şi că va lăsa viitoarea administraţie republicană să decidă ce va întâmpla cu TikTok în SUA.

Cu toate acestea, compania chineză a decis ca, în lipsa unei declaraţii clare din partea administraţiei Biden, să întrerupă TikTok în SUA începând de sâmbătă seară, iar în prezent reţeaua de socializare nu mai poate fi accesată pe teritoriul american, utilizatorii fiind înştiinţaţi asupra acestei situaţii printr-un mesaj postat în deschiderea aplicaţiei.

Donald Trump, care-şi preia luni mandatul, a declarat anterior că va oferi "foarte probabil" TikTok un răgaz de 90 de zile, timp în care prevederile legii promulgate de Biden vor fi suspendate, promisiune înscrisă de TikTok în mesajul postat în aplicaţie destinat utilizatorilor săi.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62511525
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot
Volodimir Zelenski a lansat duminică un nou apel către aliaţii ţării pentru a furniza mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot fabricate în SUA, după o săptămână cu peste 1.000 de atacuri aeriene ruseşti, relatează dpa.
62513223
Reuters: Ambasadorul Germaniei avertizează asupra planului lui Donald Trump de a redefini ordinea constituţională
Ambasadorul Germaniei în Statele Unite, Andreas Michaelis, a avertizat într-un document confidenţial că viitoarea administraţie Trump intenţionează să reducă independenţa forţelor de ordine.
62317256
Forumul Economic Mondial de la Davos 2025: Evenimentul din acest an vine în urma unui super an electoral
Cei mai importanţi lideri politici, economici şi ai societăţii civile se reunesc între 20-24 ianuarie la ediţia din 2025 a Formului Economic Mondial de la Davos.