Mărturia unei românce din Mexic: ”Am crezut că vor cădea palmierii peste noi”. Ce spune MAE

61908356

Doi români aflați în vacanță, în Mexic, au solicitat asistență consulară după cutremurul uriaș din această țară, anunță MAE.

 

De asemenea, MAE a activat Celula de Criză din dispoziţia ministrul afacerilor externe pentru coordonarea intervenţiilor misiunilor diplomatice din zona afectată de uraganul IRMA, gestionează şi situaţia generată de cutremurul produs în Mexic, toate structurile componente ale acesteia fiind active şi operaţionale 24/7, până la soluţionarea crizelor.

”Până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Ciudad de Mexico a fost înregistrată o solicitare de asistenţă consulară din partea familiei a doi turiști de cetăţenie română, aflaţi în zona. În urma demersurilor întreprinse de Celula de Criză a MAE, prin misiunea diplomatică, cei doi cetăţeni români au fost identificați, fiind în acest moment în siguranță”, precizează MAE într-un comunicat.

Roxana, o româncă aflată în Mexic, a postat pe pagina de Facebook a Știrilor ProTV în care spune că este speriată și ”disperată”:

”Mă aflu în Puerto Escondido, Oaxaca, cutremurul s-a simțit foarte puternic, eram toți în piscină când s-a întâmplat, am crezut că vor cădea palmierii pe noi! Acum auzim că vine un Tsunami la ora 5, adica peste 1h30 și nu dormim niciunul, suntem disperați!”

MAE reaminteşte faptul că cetățenii români afectaţi de seismul produs în Mexic pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ciudad de Mexico: 00 52 55 5280 0447 și 00 52 55 5280 1869, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice - 00 52 55 38 833 072.

De asemenea, date fiind evoluția și traiectoria, în perioada imediat următoare, a fenomenelor meteorologice generate de uraganul IRMA, Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziția cetățenilor români liniile telefonice ale misiunilor diplomatice implicate în gestionarea, în continuare, a acestei situații, în vederea solicitării de asistență consulară:
• Ambasada României la Washington: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, numărul de urgenţă +1 (202) 420-8350
• Ambasada României la Bogota +57 1 2566458; +57 1 2566719, numărul de urgenţă +57 316 8328615; +573164495197
• Ambasada Romaniei la Ciudad de Mexico +52 55 52 80 04 47 , numărul de urgență +52 55 38 83 30 72,
• Ambasada României la Londra: +44 20 76027328;+44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065, numărul de urgenţă +44 7738716335, pentru teritoriile dependente de Marea Britanie
• Ambasada României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, numărul de urgenţă+33 (0) 68 07 13 729, , pentru teritoriile dependente de Franţa
• Ambasada României la Haga +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12, +31 70 331 99 80, numărul de urgență +31 651 596 107, pentru teritoriile dependente de Regatul Ţărilor de Jos

Apelurile sunt redirecționate automat, cu excepția numerelor de urgență, către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Celula de Criză a MAE monitorizează în mod prioritar cele două situații şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile competente, acordând asistenţa consulară necesară.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61908294
Mircea Radulian: ”Pentru zona Vrancea există estimări care duc către magnitudinea 8”

Un cutremur cu magnitudinea 8,4 a zguduit Mexicul și a facut până acum cel puțin 16 morți, în Mexic şi Guatemala, printre care și doi copii.

61908354
Imaginea băiatului care privește peste gardul care separă Mexicul de SUA

Un copil privește peste gardul metalic care separă Mexicul de Statele Unite la Tecate, în nord-vestul Mexicului.

61898969
China, cel mai fidel aliat al Coreei de Nord îi dă lovitura de grație lui Kim Jong-un

Scopul acţiunilor internaţionale trebuie să fie limitarea programelor nucleare şi balistice ale Coreei de Nord, a mai spus oficialul chinez.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.