Si-a pierdut intai un ochi pentru meserie, iar apoi viata. Cine sunt cei 2 jurnalisti ucisi in Siria

×
Publicitate

Doi jurnalisti occidentali au fost ucisi miercuri in orasul sirian rebel Homs, unde bombardamentele au vizat un centru de presa al millitantilor impotriva regimului.

"Doi jurnalisti au fost ucisi cand bombardamentele au vizat centrul nostru de presa din cartierul Baba Amr. Alti trei sau patru jurnalisti straini au fost raniti", a afirmat militantul Omar Shaker, aflat la Baba Amr si contactat prin intermediul Skype, potrivit AFP.

"Vom incerca sa recuperam cadavrele, dar este foarte dificil", a adaugat el, explicand ca tirul fortelor de securitate siriene este in continuare de neoprit. Mai mult, el a precizat ca sunt foarte multe cladiri care sunt ocupate de lunetisti, care trag "in tot ce misca", inslusiv in civili.

"Ne-au parvenit informatii privind moartea unei jurnaliste americane si a unui jurnalist francez, in bombardamentul de la Baba Amr din aceasta dimineata", a informat la randul sau Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO).

Ministrul francez al Mediului, Nathalie Kosciusko-Morizet, a confirmat ca unul dintre cei doi jurnalisti ucisi este francez. "Presedintele Republicii ne-a facut tristul anunt, care pare sa se confirme, cu privire la moartea a doi jurnalisti si in special a unui jurnalist francez la Homs", a declarat Kosciusko-Morizet la finalul unui Consiliu al ministrilor. Este vorba despre Remi Ochlik, care tocmai a fost premiat anul acesta de catre World Press Photo pentru munca sa in perioada in care a acoperit evenimentele din Libia.

Un martor contactat de Reuters si citat de MSNBC a povestit ca sediul cladirii in care se aflau cei doi jurnalisti a fost atacat la un moment dat si, in momentul in care cei doi incercau sa scape, au fost loviti de o racheta. O inregistrare video transmisa de la Homs a aratat cadavrele celor doi printre ruine, unul avand picioarele secerate. Omar, un activist din Homs, a declarat ca in acest atac au fost lansate cel putin 10 rachete. "Pana in acest moment avem doua persoane moarte. Corpurile lor se afla inca sub daramaturi, pentru ca atacul nu s-a terminat. Nimeni nu se poate apropia de casa." a povestit el.

Conform website-ului lui Ochlik, el a relatat de la fata locului despre razboiul din Congo in 2008, despre alegerile prezidentiale din Haiti in 2010 si despre "Primavara Araba" din Tunisia si Egipt, in 2011, la fel cum a facut si cu revolta care l-a indepartat de la putere pe Muammar Ghaddafi din Libia.

Al doilea jurnalist ucis, Marie Colvin din SUA, a fost, printre altele, corespondent extern al ziarului Sunday Times, fiind un adevarat veteran al acestei meserii. Ea a fost un reporter extrem de curajos, care si-a pierdut chiar si un ochi in timp ce lucra in Sri Lanka, in 2001. Dupa acest atac, ea a aparut in public numai cu o banda neagra pe ochiul ranit.

Bilantul jurnalistilor occidentali ucisi de violentele din Siria se ridica astfel la trei, de la 15 martie 2011, cand a inceput revolta populara a carei reprimare s-a soldat cu peste 7.600 de morti, potrivit unui nou bilant al OSDO. Reporterul francez Gilles Jacquier a fost, la 11 ianuarie, primul jurnalist occidental ucis in Siria. El a murit tot la Homs, simbolul miscarii de contestare, in cursul unei calatorii autorizate de autoritati.

Regimul presedintelui Bashar al-Assad restrange drastic miscarile jurnalistilor in tara, insa unii reporteri patrund in zona clandestin.

Peste 7.600 de persoane au fost ucise in violentele din Siria incepand din martie 2011

Peste 7.600 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise in violentele din Siria incepand din martie 2011, cand a izbucnit revolta impotriva regimului presedintelui Bashar al-Assad, a anuntat miercuri Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), citat de AFP. Printre victime figureaza 5.542 de civili, 1.692 de soldati si membri ai serviciilor de securitate si aproape 400 de dezertori, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
60553049
Inca un atac terorist al Iranului a fost dejucat, in Azerbaijan. Tintele vizate: israelienii

Ministerul Securitatii Nationale din Azerbaijan a anuntat ca a descoperit o celula terorista care are legaturi cu Corpul Garzilor Revolutionare Sepah din Iran si cu Hezbollah din Liban.

60553042
Agentia Internationala pentru Energie Atomica anunta "cu regret" un esec al colaborarii cu Iranul

AIEA si-a exprimat "regretul" fata de esecul colaborarii cu Iranul, asupra continuarii negocierilor referitoare la programul nuclear controversat al Republicii islamice.

60553038
Bolnav de cancer, presedintele Venezuelei Hugo Chavez va fi supus unei noi operatii

Presedintele Venezuelei Hugo Chavez a anuntat marti la postul public de televiziune ca urmeaza sa fie supus "in zilele urmatoare" unei noi operatii asupra unei "leziuni" aflata in zona din care i-a fost extirpata o tumoare canceroasa in 2011, in Cuba.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.