Directorul general al OMS, îngrijorat de riscul unui „tsunami de cazuri"

62233113
Getty

Circulaţia simultană a variantelor Delta şi Omicron ale noului coronavirus produc un „tsunami de cazuri", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, transmite Reuters.

„Delta şi Omicrom sunt în prezent nişte ameninţări gemene care împing cazurile spre numere record, ajungându-se la creşteri ale numărului de pacienţi care necesită spitalizare şi numărului de decese", a declarat şeful OMS.

„Sunt foarte îngrijorat că (varianta) Omicron, care este foarte transmisibilă şi se răspândeşte în acelaşi timp cu Delta, va conduce la un tsunami de cazuri", a mai spus el.

Directorul OMS a repetat apelul pentru distribuirea echitabilă a vaccinurilor astfel încât acestea să ajungă şi în ţările sărace, avertizând că accentul pus pe vaccinarea cu doze booster din ţările bogate poate lăsa naţiunile sărace fără vaccinuri.

Conform lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, OMS susţine necesitatea ca fiecare ţară să ajungă la un nivel de acoperire vaccinală de 70% până la jumătatea anului 2022, ceea ce ar contribui la stoparea fazei acute a pandemiei.

Ajunul Anului Nou va marca împlinirea a 2 ani de când China a alertat OMS cu privire la 27 de cazuri de "pneumonie virală" de origine necunoscută în oraşul Wuhan.

Peste 281 de milioane de persoane din întreaga lume au fost raportate de atunci ca infectate, iar peste 5 milioane au murit, conform unui bilanţ Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62194384
Cel puţin trei persoane au murit într-un incendiu pornit de la o lumânare într-o secţie de COVID-19 din Ucraina
Un incendiu pornit de la o lumânare a devastat o unitate de terapie intensivă pentru bolnavi cu COVID-19 într-un oraş din vestul Ucrainei, provocând cel puţin trei morţi şi patru răniţi, au anunţat miercuri serviciile de salvare citate de AFP.
61825899
Rusia și Belarusul vor efectua exerciții militare comune la începutul anului. Unde vor avea loc manevrele militare
Rusia şi Belarusul intenţionează să efectueze exerciţii militare comune în februarie sau martie 2022, a anunţat preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, transmisă în direct de televiziunea de stat.
62233078
Caz șocant în Sudan. O grupare armată a furat aproape 2.000 de tone de ajutoare alimentare
O grupare armată a furat aproape 2.000 de tone de ajutoare furnizate prin Programul Alimentar Mondial (PAM) în Darfur, regiune din vestul Sudanului devastată de violenţe, a anunţat, miercuri, un responsabil al PAM, informează AFP.