Decizie radicală luată în SUA. Armata interzice zborul aparatelor Osprey. Care este motivul

62408513
Profimedia

Armata americană a anunţat, miercuri, că interzice zborul aparatelor sale Osprey.

 

Decizia a fost luată ca măsură de precauţie, după mai multe accidente mortale în care au fost implicate aceste avioane.

În cel mai recent dintre acestea, care a avut loc în Japonia, la sfârșitul lunii noiembrie, au murit opt militari americani, notează AFP, citată de Agerpres.

Şeful Comandamentului pentru operaţiuni speciale al forţelor aeriene americane (USAF) "a decis oprirea operaţională" a acestor aeronave militare, care pot decola şi ateriza vertical ca un elicopter şi zbura ca un avion, se arată într-un comunicat.

Un alt comunicat al Marinei SUA indică faptul că decizia se aplică şi aeronavelor sale "ca măsură de precauţie".

Decizia USAF a fost luată "pentru a limita riscurile în timp ce ancheta continuă" cu privire la cauzele accidentului mortal din largul coastei de sud-vest a Japoniei din 29 noiembrie, precizează textul.

"Dacă primele elemente ale anchetei indică faptul că un defect material a provocat accidentul, cauza care stă la baza acestui defect nu este cunoscută până în prezent", subliniază comunicatul Comandamentului pentru operaţiuni speciale al USAF.

Oprirea la sol a acestor aparate, numite şi CV-22, "va oferi timp şi spaţiu pentru o anchetă completă cu scopul de a determina cauzele şi a stabili recomandări pentru ca flota de CV-22 a USAF să poată zbura din nou", adaugă textul.

În urma accidentului din 29 noiembrie, Japonia a suspendat zborurile aeronavelor sale Osprey şi a cerut armatei americane să facă acelaşi lucru pe teritoriul japonez, ca măsură de precauţie.

Mai multe accidente recente, pe lângă cel din largul insulei Yakushima, au scos la lumină întrebări legate de fiabilitatea acestei aeronave cu rotor basculant, rezultată din cooperarea dintre producătorul de avioane Boeing şi specialistul în elicoptere Bell.

La sfârşitul lui august, trei puşcaşi marini americani şi-au pierdut viaţa într-un accident al unui Osprey în nordul Australiei, iar, în 2022, alţi patru au murit în Norvegia, când aparatul lor CV-22 s-a prăbuşit în cursul unor exerciţii ale NATO.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62408492
Xi Jinping, întâlnire crucială cu liderii UE la Beijing. Avertismentul făcut de Von der Leyen de față cu președintele Chinei
Preşedintele chinez, Xi Jinping, s-a întâlnit joi la Beijing cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
62404103
Joe Biden: „Ajutorul pentru Ucraina nu mai poate aştepta în faţa pericolului”. VIDEO
Deblocarea finanţării pentru sprijinirea Ucrainei „nu mai poate aştepta” în faţa pericolului reprezentat de Vladimir Putin  
62357859
Liderii europeni încearcă să-l oprească pe Orbán să deraieze candidatura Ucrainei la UE
Liderii europeni se străduiesc să salveze un plan de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Ucraina, în vreme ce premierul Ungariei, Viktor Orbán, promite că va bloca decizia la viitorul summit al UE, scrie The Guardian.