Decizie radicală luată de Ungaria. Ce se întâmplă cu ”puterile depline” ale premierului Orban

62128111
Getty

Parlamentul ungar a aprobat marţi ridicarea controversatei stări de urgenţă instituită în lupta împotriva epidemiei Covid-19, relatează AFP.

Modificările legislative introduse în starea de urgență i-au permis premierului Viktor Orban să guverneze prin decret timp de peste două luni, atrgându-şi critivi aprige.

Această legislaţie adoptată la 30 martie i-a acordat puteri aproape depline liderului suveranist, pe o perioadă nedeterminată, cât să lupte împotriva epidemiei noului coronavirus, scrie news.ro.

Guvernul Orban a fost aspru criticat de opoziţia ungară şi de oficiali europeni, care-l acuză pe Orban de subminarea democraţiei în acest stat membru UE.

Orban, criticat de Orban

 

Regimul condus de Viktor Orban a fost criticat și de prim-ministrul României, Ludovic Orban, care s-a arătat nemulțumit, marți, la începutul ședinței de Guvern, de măsurile restrictive adoptate de Ungaria împotriva cetățenilor români.

Șeful Guvernului i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să discute cu omologul său de la Budapesta în vederea asigurării libertăţii de circulaţie pentru cetăţenii români care tranzitează Ungaria.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62131499
Țara care prelungește "starea de catastrofă" pentru încă trei luni, din cauza COVID-19
Chile a prelungit cu o perioadă de trei luni 'starea de excepţie constituţională în caz de catastrofă', pentru a stopa epidemia de COVID-19, măsură ce oferă guvernului baza legală pentru recurgerea la armată în scopul asigurării ordinii publice.
62131496
Donald Trump: Fără testări, aproape că nu am mai avea cazuri de coronavirus
Președintele și vicepreședintele Statelor Unite încearcă să asigure publicul că pandemia de coronavirus a trecut de apogeu, în ciuda avertismentelor lansate de mulți oficiali din domeniul sănătății.
62131630
Conflict militar. 20 de soldați indieni au murit după o luptă cu trupele Chinei
Cel puțin 20 de soldați indieni au murit într-un incident care a avut loc de-a lungul graniței cu China, au anunțat autoritățile din New Delhi, citate de BBC.