Conflict militar. 20 de soldați indieni au murit după o luptă cu trupele Chinei

62131630
Getty

Cel puțin 20 de soldați indieni au murit într-un incident care a avut loc de-a lungul graniței cu China, au anunțat autoritățile din New Delhi, citate de BBC.

Inițial, oficialii indieni au anunțat decesul a trei soldați.

Potrivit Russia Today, Beijingul susține că incidentul a avut loc după ce forțele indiene au trecut frontiera și ar fi tras asupra trupelor chineze.

Astfel, un ofițer al armatei indiene și doi soldați au fost uciși într-o confruntare cu trupe chineze, luni seara, în Valea Galwan, a informat presa locală.

Sunt primele astfel de decese în zona de frontieră dintre India și China din ultimii 45 de ani, transmite Guardian.

În prezent, oficiali militari din ambele țări se întâlnesc pentru a lămuri situația, potrivit unei declarații militare, citată de media indiană.

Timp de câteva săptămâni, trupele indiene și chineze au fost într-o așteptare tensionată, în mai multe puncte de-a lungul liniei de control din estul Ladakh, care face parte din Kașmir, controlată de India.

Câteva sute de soldați chinezi și indieni s-au confruntat într-o scurtă luptă la începutul lunii mai. Armata indiană a trimis întăriri la acea vreme, inclusiv vehicule militare și artilerie.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62131490
Un nou prag psihologic atins de COVID-19. Peste 8 milioane de infectări la nivel global
Numărul de cazuri de coronavirus a depăşit pragul de 8 milioane la nivel mondial.
61848845
Vestea dramatică primită de părinții lui Madeleine McCann, la scurt timp după găsirea primului suspect
Procurorii germani le-au trimis o scrisoare părinților lui Madeleine McCann, dispărută în 2007, în care le-au comunicat că fetița lor de 3 ani este moartă, scrie DailyMail. 
62131488
Tensiuni la cote maxime. Coreea de Nord a aruncat în aer un birou de legătură cu Coreea de Sud
Autoritățile din Coreea de Nord au demolat, marți, un birou de legătură din orașul Kaesong, situat la frontiera cu Coreea de Sud, după ce armata nord-coreeană a amenințat că este pregătită să intre în zona demilitarizată care o separă de Sud.