Cum s-a derulat Summit-ul G7. Trump și-a promovat clubul de golf

×
Publicitate

Summitul G7 pare să fie o reușită de palmares pentru liderul țării gazdă.

Comentatorii aprecizază la unison eforturile făcute de președintele Franței, pentru ca întâlnirea să nu repete eșecul de anul trecut: s-a pregătit intens, a invitat oaspeți-surpriză și a adus teme noi pe ordinea de zi.

Emmanuel Macron a dovedit că este un politician iscusit și că are toate șansele să devină figura dominantă a politicii europene, în condițiile în care Germania face o figură tot mai palidă, spun analiștii.

În schimb, summitul din Franța s-a dovedit un teren alunecos pentru Donald Trump.

Jim Bittermann, corespondent CNN: „Cred că summitul va rămâne în primul rând pentru dezghețul din relațiile cu Iranul. Președintele Macron pare să fi câștigat pariul sau foarte riscant, de a-l invita la Biarritz pe ministrul iranian de Externe. Asta a deschis calea pentru o întâlnire sau cel putin pentru detensionarea relațiilor dintre președintele Trump și președintele Rouhani.”

După câteva zile în care a agitat peste măsură piețele internaționale prin declarațiile sale privind războiul comercial cu Beijing, Trump a declarat la Biarritz că responsabilii chinezi au sunat insistent, dornici să detensioneze situația.

Donald Trump: „Apreciez foarte mult că aseară foarte târziu chinezii ne-au contactat și au spus că vor un acord comercial.”

Toate bune și frumoase dacă oficialii chinezi n-ar fi declarat că Trump exagerează.

Trump: „Au sunat de două ori, au fost conversații foarte bune, productive. Sunt serioși.”

Reporter: „Chiar au fost două apeluri telefonice, domnule?”

Trump: „Multe apeluri.”

La conferința de presă finală, nu era clar dacă Donald Trump este președintele Statelor Unite, ori un negustor din cale-afară de lăudăros. Și-a promovat clubul de golf superluxos de lângă Miami drept loc de desfășurare pentru viitoarea ediție a G7.

Trump: „Sălile de bal sunt printre cele mai mari din Florida și cele mai bune. Și sunt nou-nouțe. La Doral aveam clădiri magnifice, le-am botezat bungalo-uri. Fiecare are între 50 și 70 de camere luxoase cu priveliști superbe, săli de conferință incredibile, restaurante fabuloase. Nu o să fac bani din asta. Nu vreau să fac bani, nu-mi pasă de bani.”

Pentru a contracara acuzația de conflict de interese, Donald Trump a declarat că n-ar fost ideea lui.

În privința celui mai arzător subiect al reuniunii, ca să arate că ia în serios criza ecologică din Amazon, Emmanuel Macron l-a invitat la Biarritz pe șeful tribului kayapo, o figură emblematică a luptei indigenilor împotriva defrişării pădurii amazoniene.”

Trump: „Conservăm și protejăm această pădure pentru întreaga planetă, nu doar pentru noi.”

Și totuși, Donald Trump pare să fi considerat pierdere de vreme discuția legată de schimbările climatice. Drept scuză pentru scaunul rămas gol, atât Casa Albă, cât și Emmanuel Macron au invocat întâlnirile bilaterale cu liderii german și indian. Dar, surpriză, aceștia din urmă au fost prezenți la discuție.

Trump: „Nu sunt dispus să renunț la bogăția reprezentată de industria energetică americană. Nu o dau pe visuri, pe mori de vânt, care, s-o spun drept, nici nu prea dau randament. În același timp, sunt un apărător al mediului. Habar n-aveți. Credeți sau nu în schimbările climatice?”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
62072529
Momentul în care un pod se surpă iar groapa înghite două persoane și o mașină. VIDEO

Două persoane persoane au fost rănite în Turcia, după ce un pod s-a surpat.

62071820
Brazilia refuză ajutorul propus de Macron pentru a stinge incendiile din Amazonia

Brazilia respinge ajutorul propus de statele din G7 pentru combatarea incendiilor din Amazonia, a anunţat şeful de cabinet al preşedintelui Jair Bolsonaro, potriivit AFP.

62072522
Reacția unui bărbat când află că a câștigat 96 milioane de dolari la Loto

Un bărbat din Australia a câștigat la Loto un premiu în valoare de 96 milioane de dolari. Acesta a aflat vestea cea mare când era la muncă și a mărturisit că s-a simțit „de parcă cineva i-ar face o glumă.”

Recomandări
Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacția companiei

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Un ministru propus în noul Guvern a publicat scrisoarea trimisă de Siegfried Mureșan. „Românii au făcut destule sacrificii”

Sebastian Burduja, propunerea pentru postul de ministru al Energiei în Guvernul alcătuit de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a propus încheierea unui Pact al Energiei între toate partidele parlamentare.