Cum a ajuns o legendă a boxului să trăiască într-o sărăcie cruntă. VIDEO

62019862
youtube.com

O fostă legendă a boxului, Rudi Lubbers, pugilistul olandez care l-a înfruntat pe Muhammad Ali, în Jakarta acum mai bine de 40 de ani, trăiește într-o sărăcie cruntă în Bulgaria.

Fostul pugilist Rudi Lubbers, campion al Olandei la categoria grea, cel care a pierdut la puncte în faţa celebrului Muhammad Ali în urmă cu peste patru decenii, reuşeşte din nou să se ridice în picioare după ce viaţa i-a dat cele mai crunte lovituri, scrie Reuters.

În vârstă de 73 de ani, Rudi, alături de partenera sa, Ria, a trăit în ultimele două luni în sărăcie, la marginea unei comune din sud-estul Bulgariei, Koşariţa (regiunea Burgas), până când o televiziune din Olanda a difuzat, săptămâna trecută, un reportaj care a atras atenţia opiniei publice din această ţară.

Cei doi au supravieţuit într-o camionetă frigului care a lovit Bulgaria luna trecută, fără a avea energie electrică, apă curentă sau condiţii igienico-sanitare, îngrijind câini vagabonzi, însă starea de sănătate a Riei s-a deteriorat brusc, fiind internată în stare critică.

Rudi Lubbers a afirmat ulterior că starea acesteia s-a îmbunătăţit însă va mai rămâne în spital pentru câteva zile.

"Cel mai important lucru este că prietena mea şi-a revenit şi va putea din nou să-şi vadă câinii. În Bulgaria este imposibil să trăieşti într-o casă cu atât de mulţi câini. Este posibil dacă ai 3 sau 4, însă noi avem acum 16 câini care au şi pui. Aş trăi o viaţă normală, dar nu ştiu dacă aş putea sta într-o casă. Eu prefer să stau în rulotă'', a spus Lubbers.

Rudi Lubbers, care a reprezentat Olanda la JO din 1964 şi 1968 înainte de a trece la boxul profesionist în 1970, a afirmat că meciul cu Muhammad Ali, pe care l-a pierdut la puncte după 12 reprize şi în urma căruia a câştigat 125.000 dolari, l-a făcut foarte puternic din punct de vedere mental.

"Am învăţat din acea luptă, aşa că am putut supravieţui aici'', a declarat Lubbers, menţionând că prietena sa a făcut mereu rost de haine şi mâncare de la localnici, dar şi de băuturi alcoolice care i-au ajutat să nu îngheţe în rulotă.

În urma difuzării reportajului, mulţi olandezi au donat bani pentru fostul lor campion naţional, adunându-se până acum suma de 12.500 euro.

Fiul lui Rudi, Marco, s-a deplasat în Bulgaria pentru a-şi întâlni tatăl, după ce nu a mai ţinut cu acesta legătura în ultimii doi ani. De asemenea, olandezi care trăiesc în ţările din Balcani au contribuit cu bani pentru ridicarea unui adăpost pentru câini în Koşariţa.

Rudi şi Ria au lucrat într-un parc de distracţii după ce pugilistul s-a retras din activitatea sportivă însă au devenit oameni ai străzii după ce ea a fost declarată ca fiind în faliment în 1999. Au trăit în mai multe ţări, precum Liban, Maroc, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Portugalia, înainte de a ajunge în Bulgaria în urmă cu câţiva ani.

Lubbers a menţionat că a rămas prieten cu Muhammad Ali, cu care a luptat în 1973.

''Ali mi-a zis: Rudi, tu ai fost singurul pugilist alb de la care am învăţat ceva'', a afirmat olandezul, care a adăugat că urmăreşte în continuare, când poate, meciuri de box, dar că este dezamăgit de tehnicile moderne.

''Iubesc boxul, dar boxul s-a schimbat. Acum este mai mult bătaie'', a arătat Lubbers.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
62010782
Atenționare de călătorie MAE. Cod roşu de vânt în Croaţia, rafalele pot depăşi 120 de km/h

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Croaţia că au fost emise coduri portocaliu şi roşu de intensificări puternice la ale vântului, începând de miercuri.

62019844
Scandal la un liceu din SUA. Un elev a fost bătut cu pumnii de antrenor de fotbal

Scandal la un liceu din Atlanta, după ce antrenorul echipei de fotbal a şcolii, care supraveghea elevii într-o sală de clasă, l-a bătut cu pumnii pe unul dintre ei.

61993868
Statele membre ale NATO au semnat protocolul de aderare a Macedoniei

Statele membre ale NATO au semnat miercuri, la Bruxelles, protocolul de aderare a Macedoniei la Alianţa Nord-Atlantică, un pas important către acceptarea ţării balcanice drept al 30-lea membru al organizaţiei, transmite DPA, conform Agerpres.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.