Criza politică din Franța se adâncește. Extrema stângă cere ca Macron să demisioneze: „Farsa a durat destul”

×
Publicitate

Președintele francez, Emmanuel Macron, i-a cerut premierului demisionar să negocieze, până miercuri seară, formarea Guvernului. Informația aparține unor surse de la Elysee, citate de presa din Hexagon.

Sebastien Lecornu și-a anunțat, luni, demisia, la nici o lună de la numirea în funcție. A stârnit, astfel, stupefacție și derută la Paris. Abia își anunțase echipa, dar componența listei a stârnit nemulțumiri.

Acum, extrema dreaptă cere alegeri anticipate, iar extrema stângă vrea ca Macron să renunțe imediat la funcție.

După săptămâni de consultări cu toate partidele politice, Sebastian Lecornu şi-a numit miniştri, duminică după-amiază. Însă nu au apucat să țină nici măcar o ședință. Se pare că noua componenţă a cabinetului i-a înfuriat deopotrivă pe opozanţi şi pe aliaţi, care au considerat guvernul fie prea de dreapta, fie insuficient de dreapta.

Marine Le Pen, liderul grupului Reunirea Națională, de extremă-dreaptă: „Îi cer (președintelui Macron) să dizolve Adunarea Națională pentru că am ajuns la capătul drumului și nu există altă soluție decât să ne întoarcem la urne, pentru ca poporul să decidă direcția viitoare a țării. Farsa a durat destul”.

Benjamin Lucas, deputat al Partidului Ecologist și Social: „Eu spun că soluția logică, soluția respectabilă pentru o democrație, din partea Președintelui Republicii, este să accepte stânga și să o cheme la guvernare și să aleagă varianta conviețuirii”.

Între timp, președintele Emmanuel Macron i-a dat premierului demisionar Sebastien Lecornu un termen de 48 de ore pentru „ultimele negocieri”, spun surse din anturajul liderului de la Elysee, citate de presa franceză. Astfel, Macron pare să excludă momentan varianta unei demisii.

„Am acceptat, la cererea Președintelui Republicii, să port ultimele discuții cu celelalte forțe politice pentru stabilitatea țării. Îi voi spune șefului statului miercuri seară dacă acest lucru este posibil sau nu, astfel încât să poată trage toate concluziile necesare”, a transmis Sebastien Lecornu, printr-o postare pe X.

John Leicester, The Associated Press: „Macron rămâne acum fără opțiuni. Ca un apropiat al președintelui, Lecornu, în vârstă de 39 de ani, fusese văzut ca fiind probabil ultima șansă acceptabilă a lui Macron pentru a construi un consens în parlamentul profund divizat în jurul unor probleme importante pentru Franța. Cea mai importantă dintre acestea este bugetul guvernului pentru anul viitor. Dar toate acestea sunt acum în plin haos”.

Franța trebuie să adopte urgent un buget pentru reducerea deficitului uriaș și a datoriei publice astronomice, iar măsurile de austeritate necesare sunt extrem de nepopulare și nu au suficientă susținere în Parlament.

John Leicester, The Associated Press: „Următorul pas în această dramă politică nu este clar încă. Dar presiunea de a dizolva din nou Parlamentul crește asupra lui Macron. Președintele mai poate încă să funcționeze pe scena mondială, menținând Franța implicată în eforturi diplomatice pentru războaiele din Ucraina și Gaza, spre exemplu. Dar autoritatea sa pe plan intern scade. Macron a spus că nu va demisiona. Însă ultima etapă a președinției sale, până în 2027, ar putea fi într-adevăr foarte dificilă”.

Toată această criză politică a avut impact imediat asupra piețelor financiare. Acțiunile companiilor franceze au suferit pierderi semnificative.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Bilanțul morților a urcat la 67, după prăbușirea școlii în Java. Operaţiunile de căutare s-au încheiat

Operaţiunile de căutare a victimelor după prăbuşirea unei şcoli pe insula indoneziană Java s-au încheiat marţi, la o săptămână după tragedie, numărul final al morţilor crescând de la 63 la 67, a anunţat un oficial al serviciilor de salvare.

Trump ezită să trimită în Ucraina temutele rachete Tomahawk: „Vreau să aflu ce fac cu ele”

Președintele SUA, Donald Trump, a spus că vrea să afle cum va folosi Ucraina rachetele Tomahawk înainte de a decide dacă le va furniza, pentru a nu agrava războiul cu Rusia, relatează Reuters.

Calea Ucrainei către UE va fi dificilă, cu sau fără Ungaria ca obstacol. Liderii de la Bruxelles, mesaj sever către Kiev

Oficiali europeni au transmis Kievului că mai are mult de muncă pentru a adera la UE, în timp ce încearcă să depăşească opoziţia Ungariei, scrie Reuters.

Recomandări
Primăria care încasează 600.000 de lei și are nevoie de 5 milioane de lei pe an pentru a funcționa. Guvernul plătește

Statul degeaba. O primărie are nevoie de milioane de lei ca să funcționeze. Din ce taxe și impozite locale încasează, însă, multe primării nu reușesc nici să plătească salariile funcționarilor.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.