Criza in Ucraina. Trei civili au fost ucisi in explozii produse la Donetk. Printre victime se afla si un copil
23 august 2014. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat, in cursul vizitei la Kiev, pentru instituirea unui armistitiu bilateral in regiunile separatiste din estul Ucrainei.
Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV
UPDATE, 23 AUGUST 2014
ORA 17:46 Trei civili, inclusiv un copil, au fost ucisi, sambata, in bombardamente efectuate in centrul orasului ucrainean Donetk.
Cadavrele a trei persoane au fost gasite in apropierea unor cladiri din districtul Kalininski. Potrivit martorilor, cele trei victime fac parte din aceeasi familie.
ORA 16:30 Rusia cere Aliantei Nord-Atlantice sa se asigure ca Ucraina implementeaza in mod corect prevederile Declaratiei de la Berlin si a Acordului de la Geneva, anunta Ministerul rus de Externe, explicand ca nu merita sa comenteze acuzatiile secretarului general NATO, Anders Fogh Rasmussen.
"Printre numeroasele povesti vehiculate de Occident pe tema misiunii umanitare din sud-estul Ucrainei, declaratia secretarului general NATO, Anders Fogh Rasmussen, ca trimiterea convoiului ar fi o incalcare a acordurilor internationale ne-a atras atentia. Rusia cere de mult implementarea in totalitate de catre Kiev a Acordului de la Geneva", precizeaza Ministerul rus de Externe.
"Problema asistentei umanitare nu este mentionata nici in Declaratia de la Berlin, nici in Acordul de la Geneva. Consilierii care scriu discursurile secretarului general NATO ar trebui sa studieze mai intai aceste documente inainte de a face acuzatii", adauga diplomatia rusa.
"Toata lumea este la curent cu eforturile secretarului general NATO de a atrage atentia presei (...), astfel ca nu are sens sa mai comentam declaratiile lui", subliniaza Ministerul rus de Externe.
ORA 16:00 Angela Merkel propune instituirea unui armistitiu bilateral in estul Ucrainei
"Pentru a obtine succesul, trebuie sa fie doua parti. Nu se poate ajunge la pace in mod unilateral. Sper ca discutiile cu Rusia vor fi incununate de succes. Planul exista, trebuie sa fie urmat de actiuni", a spus Merkel, pledand pentru un armistitiu bilateral in estul Ucrainei.
Convoiul "umanitar" a ajuns la destinatie. Cooperarea cu Crucea Rosie va continua, anunta Moscova
Convoiul "umanitar" a ajuns la destinatie, in sud-estul Ucrainei, anunta Ministerul rus de Externe, precizand ca Moscova intentioneaza sa continue cooperarea cu reprezentantii Comitetului International al Crucii Rosii.
"Confirmam intentia de a continua cooperarea cu Crucea Rosie in incercarea de a oferi asistenta umanitara locuitorilor din sud-estul Ucrainei", precizeaza Ministerul rus de Externe, conform Reuters.
Toate camioanele convoiului rus trimis in Ucraina au revenit sambata pe teritoriul Rusiei, anunta Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE).
Ministerul rus de Externe a confirmat ca cele 220 de camioane ale convoiului "umanitar" au revenit pe teritoriul Rusiei.
Un corespondent al Reuters prezent la punctul vamal Dontk-Izvarino, pe unde convoiul a intrat vineri in Ucraina, a observat sambata camioane care incepeau sa treaca in Rusia.
Televiziunea publica rusa a prezentat imagini care surprind descarcarea camioanelor "umanitare" la un depozit de distributie a alimentelor din orasul insurgent ucrainean Lugansk.
Potrivit lui Andrei Lisenko, purtatorul de cuvant al armatei ucrainene, unele camioane din convoiul rus au preluat echipamente militare de la uzine de armament din regiunea separatista Lugansk.
Convoiul a inceput sa revina in Rusia sambata dimineata
Camioane ale convoiului "umanitar" rus trimis in Ucraina au inceput sa revina in Rusia, sambata dimineata, pe fondul criticilor occidentale, afirma surse citate de Reuters.
Revenirea camioanelor in Rusia va contribui, intr-o anumita masura, la diminuarea tensiunilor, in contextul vizitei pe care Angela Merkel, cancelarul Germaniei, o va efectua sambata la Kiev. Un corespondent al Reuters prezent la punctul vamal Donetk-Izvarino, pe unde convoiul a intrat vineri in Ucraina, a observat sambata ca zece camioane au revenit in Rusia, iar numeroase altele puteau fi vazute la distanta, indreptandu-se spre frontiera.
Televiziunea publica rusa a prezentat imagini care surprind descarcarea camioanelor "umanitare" la un depozit de distributie a alimentelor din orasul insurgent ucrainean Lugansk. Camioane din "convoiul umanitar" rus au traversat, vineri, frontiera, intrand pe teritoriul ucrainean. Moscova a anuntat ca a decis sa trimita convoiul catre Lugansk, in estul Ucrainei, apreciind ca toate "pretextele" pentru intarziere au fost epuizate.
Presedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis cancelarului german, Angela Merkel, ca orice alta intarziere a convoiului umanitar rus ar fi fost "inacceptabila", conform unui comunicat al Kremlinului. Departamentul american al Apararii a somat Rusia sa retraga "imediat" convoiul trimis in estul Ucrainei fara aprobarea Administratiei de la Kiev, amenintand cu noi sanctiuni internationale.
"Trimiterea camioanelor reprezinta o incalcare a suveranitatii si integritatii teritoriale ucrainene de catre Rusia", a declarat John Kirby, purtatorul de cuvant al Pentagonului. La randul sau, secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, potrivit The Washington Post, ca elemente ale artileriei ruse lanseaza atacuri impotriva armatei ucrainene, atat de pe teritoriul Rusiei, cat si din estul Ucrainei, incepand de la jumatatea lunii august. NATO anunta, la jumatatea lunii iulie, ca Rusia a mobilizat cel putin 20.000 de militari la frontierele Ucrainei.
UE si SUA au cerut vineri Rusiei retragerea camioanelor
Uniunea Europeana si Statele Unite au cerut Rusiei sa retraga urgent cele 130 de camioane cu presupusa incarcatura umanitara, care au patruns vineri pe teritoriul ucrainean.
In caz contrar, Moscova risca noi sanctiuni. La randul sau, secretarul general al NATO a acuzat in termeni duri armata rusa ca ia parte la atacuri impotriva fortelor ucrainene. Pe de alta parte, Lituania a anuntat ca un consul onorific in Ucraina a fost rapit si omorat de rebeli. La Kiev va ajunge sambata cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
In imaginile transmise de o televiziune din Rusia vedem cum sacii cu ajutoare sunt descarcati din camioane, undeva in Luhansk, bastion al rebelilor, aflat sub un asalt intens al armatei ucrainene.
"Cand am venit, am vazut cum mamele ne asteptau cu lacrimi in ochi. Chiar si batranii plangeau. Ne-am simtit minunat", povesteste Alexei, soferul unui camion rusesc.
"Toata lumea ne-a abandonat si fara ajutorul Rusiei, fara aceste ajutoare, nu stiu ca am fi facut", spune si un locuitor din Lugansk.
Rusia a decis ieri sa trimita convoiul umanitar in Ucraina, fara a primi unda verde de la Kiev. Actiunea a fost catalogata drept o "invazie" de guvernul ucrainean, care a acuzat Moscova ca vrea sa gaseasca motiv pentru o interventie armata.
"Uitati care este scopul Moscovei: asteapta ca asa numitul convoi umanitar sa fie bombardat, lovit chiar de catre rusi, astfel incat Rusia sa poata spune lumii intregi ca aceasta "junta" de la Kiev duce un razboi contra propriului popor", a comentat Arseni Iatseniuk, premierul Ucrainei.
Kievul a declarat ca nu va actiona armat pentru a opri inaintarea camioanelor, insa se teme ca un atac comis de altcineva va fi pus pe seama armatei ucrainene. Totodata, prezenta convoiului in Luhansk ingreuneaza operatiunea armatei ucrainene care a inregistrat victorii impotriva rebelilor din aceasta regiune.
"Rusia trebuie sa isi retraga imediat camioanele si personalul adiacent de pe teritoriul Ucrainei. In caz contrar, risca noi costuri si o mai mare izolare", a mai spus si Amiralul John Kirby, purt. cuv. Pentagon.
Rusia insista ca unele bunuri din camioane riscau sa se strice, din cauza intarzierilor la control. Totusi, o verificare partiala de catre inspectori ucraineni a scos in evidenta un fapt suspect: camioanele nu erau incarcate la capacitate maxima. Spre exemplu, o masina care poate transporta 25 de tone, avea in interior doar opt tone de ajutoare.
Consul al Lituaniei asasinat la Lugansk
Pe de alta parte Lituania, un critic acerb al implicarii Rusiei in rebeliunea din Ucraina, lanseaza acuzatii grave. Oficiali de la Vilnius spun ca rebelii l-au rapit si apoi omorat pe consulul onorific al Lituaniei la Lugansk. Recent, ambasadorul rus la ONU i-a acuzat pe lituanieni ca blocheaza toate initiativele rusesti pentru gasirea unui acord de incetare a focului.