Criza in Ucraina. Insurgenti prorusi au atacat o unitate militara din orasul ucrainean Lugansk

×
Codul embed a fost copiat

28 mai 2014. Insurgenti prorusi au atacat, miercuri, o unitate militara ucraineana, in orasul Lugansk, confruntarile soldandu-se cu victime de ambele parti, anunta Ministerul de Interne de la Kiev.

Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV

Sumarul evenimentelor:

-► O noua echipa de observatori OSCE a disparut in estul Ucrainei

-►Sabotori prinsi de serviciul de securitate ucrainean in Odessa

Citește și
arme nucleare Rusia
Rusia, tara slaba cu arme nucleare puternice. Cat de mare este riscul unui razboi atomic care sa afecteze Romania

-►Preotul rapit a fost eliberat

-►Un preot polonez a fost rapit in Donetk de separatistii prorusi

-►Presedintele Petro Porosenko a promis sa puna capat razboiului din estul Ucrainei

-► Presedintele francez Francois Hollande va discuta cu Putin pe tema Ucraina

-► Europa indeamna Moscova sa coopereze cu noul presedinte ucrainean

-► Observatori OSCE rapiti de separatisti

 21:30 Insurgenti prorusi au atacat, miercuri, o unitate militara ucraineana, in orasul Lugansk, confruntarile soldandu-se cu victime de ambele parti, anunta Ministerul de Interne de la Kiev, citat de AFP.

 Atacurile au avut loc la Unitatea 3.035 din Lugansk, apartinand Garzii Nationale ucrainene.

"Confruntarile sunt in curs de desfasurare. Se inregistreaza pierderi atat in randul militarilor ucraineni, cat si in randul insurgentilor", precizeaza Ministerul de Interne.

20:00 Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa a pierdut contactul cu inca o echipa de observatori trimisi in estul Ucrainei, anunta organizatia, citata de AFP. "Miercuri la pranz, Misiunea speciala de monitorizare a OSCE trimisa in Ucraina a pierdut contactele cu o echipa detasata in zona Donetk. Echipa se afla in vestul orasului Donetk si urma sa mearga la Dnipropetrovsk", precizeaza OSCE.

15:45 Serviciul de Securitatea din Ucraina (SBU) ar fi retinut opt "sabotori" care incercau sa iasa din tara pentru a ajunge la "o tabara de antrenament din Rusia destinata militantilor".

Sabotorii au fost retinuti in gara Odessa si erau sub comanda unui cetatean ucrainean in varsta de 45 de ani, fost maior intr-o unitate de parasutisti. Potrivit SBU, citat de agentia UkrInform, majoritatea membrilor grupului servisera inainte in fortele speciale si calatoreau in secret, folosind pseudonime.

&

15:02 Preotul rapit a fost eliberat, potrivit Mediafax, care citeaza Ministerul de Externe de la Varsovia. Parintele Witek ar fi fost rapit de separatisti pro-rusi si detinut in sediul din Donetk al Serviciului ucrainea de Securitate. El venise in Ucraina pentru a celebra o slujba cu caracter ecumenic in Donetk.

11:58 Un preot polonez, parintele Pawel Witek, a fost rapit la Donetk, in estul Ucrainei, a anuntat miercuri ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, citat de AFP.

"Serviciile consulare au intervenit de ieri pentru a obtine eliberarea cetateanului nostru, suntem de asemenea in contact cu responsabilii Bisericii", a declarat Sikorski la Varsovia. El a refuzat sa faca alte precizari pentru a "nu prejudicia deznodamantul acestui caz".

Potrivit presei poloneze, parintele Witek a fost rapit marti de separatisti prorusi, care il detin la sediul serviciilor de securitate ucrainene (SBU) pe care il controleaza la Donetk. Rapirea sa a fost confirmata de monseniorul Marian Buczek, episcop al diocezei catolice din Harkov, in Ucraina, potrivit agentiei poloneze PAP.

Episcopul se pregateste sa negocieze cu rapitorii si "pentru moment nu stie care sunt revendicarilor lor", a adaugat agentia.

11:35 Noul presedinte ucrainean Petro Porosenko a promis sa puna capat "razboiului" din estul Ucrainei, intr-un interviu acordat cotidianului Bild si publicat miercuri, relateaza AFP.

"Suntem intr-o situatie de razboi in estul Ucrainei, Crimeea a fost ocupata de Rusia si exista o mare instabilitate. Trebuie sa reactionam", a declarat Porosenko, in acest interviu acordat impreuna cu fostul campionul mondial la box si viitor primar al Kievului, Vitali Kliciko.

"Vom pune capat acestei terori, se duce un adevarat razboi impotriva tarii noastre", a continuat el. Intrebat daca da deja ordine armatei, in timp ce situatia din estul Ucrainei se agraveaza pe zi ce trece, Porosenko a raspuns: "inca nu am depus juramantul ca presedinte, atat timp cat nu am facut acest lucru, nu pot da ordine".

"Dar firesc, sunt in contact strans cu Guvernul si pot spune: operatiunea terorista a inceput cu adevarat in cele din urma", a adaugat el. "Nu vom mai lasa multa vreme acesti teroristi sa rapeasca oamenii si sa ii ucida, nu ii vom mai lasa mult sa ocupe cladirile si sa sfideze legile", a avertizat Porosenko.

09:00 Francois Hollande va discuta cu Putin pe tema Ucraina - Presedintele francez, Francois Hollande, a anuntat, marti, ca se va intalni cu omologul sau rus, Vladimir Putin, la 6 iunie, cu ocazia ceremoniilor de comemorare a debarcarii aliatilor in Normandia, relateaza AFP.

"L-am invitat pe Putin pentru 6 iunie" si "vom avea discutii", in special pe tema crizei ucrainene, a declarat Hollande, la incheierea unui summit european desfasurat la Bruxelles.

El a apreciat ca seful statului rus trebuie "sa-l recunoasca" pe noul presedinte ucrainean, Petro Porosenko, ales duminica, "si sa faca astfel incat sa aiba loc o dezescaladare" a situatiei din Ucraina.

La 24 mai, Putin s-a declarat pregatit sa aiba intrevederi cu Hollande pentru a "discuta probleme legate de relatiile bilaterale" si "agenda internationala".

08:00 Europa indeamna Moscova sa coopereze cu noul presedinte ucrainean - Liderii europeni au indemnat, marti, Rusia sa "coopereze" cu noul presedinte ucrainean, Petro Porosenko, si sa continue retragerea trupelor sale mobilizate la granita cu Ucraina, relateaza AFP.

Intr-o declaratie publicata la finalul reuniunii de la Bruxelles, cei 28 de lideri europeni "incurajeaza" Moscova sa "angajeze un dialog sincer si deschis" cu noile autoritati de la Kiev, cu scopul de a gasi o solutie la criza din Ucraina.

"Noi asteptam ca Rusia ca coopereze cu noul presedinte ales legitim, sa continue retragerea fortelor sale armate de la frontiera cu Ucraina si sa-si foloseasca influenta asupra gruparilor armate pentru a reduce tensiunea" in estul Ucrainei, subliniaza ei.

In paralel, liderii celor 28 de state membre UE ii solicita lui Petro Porosenko, ales duminica din primul tur, dar si autoritatilor de la Kiev sa adopte "rapid" refome constitutionale si descentralizarea tarii.

De asemenea, declaratia face aluzie la programul de sanctiuni UE impotriva Rusiei.

Liderii celor 28 de state membre UE se declara de acord sa continue lucrarile de pregatire a sanctiunilor de ordin economic, faza a treia, pentru ca acestea sa fie pregatite si aplicate "in cazul in care evenimentele le va cere".

Cei 28 de lideri noteaza "cu ingrijorare deteriorarea situatiei drepturilor omului in Crimeea dupa anexarea sa ilegala la Rusia" in martie. Ei reafirma ca nu vor recunoaste niciodata alipirea peninsulei la Rusia.

Criza ucraineana a dominat agenda diplomatica europeana de la sfarsitul lui 2013, insa tensiunile cu Rusia s-au redus putin dupa alegerile prezidentiale care s-au desfasurat "in conformitate cu normele democratice", potrivit Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE).

Pe de alta parte, Comisia Europeana a anuntat, marti, inregistrarea unor progrese in negocierile pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii ucraineni si a recomandat trecerea la faza a doua a procesului.

ora 07:00 Observatori OSCE, rapiti de separatisti - Observatorii, un danez, un eston, un turc si un elvetian, au fost opriti la un punct de control al separatistilor, iar apoi OSCE nu a mai putut stabili legatura cu ei.

Informatia vine din surse occidentale, dar rebelii spun ca observatorii nu sunt in custodia lor.

Marti, Vladimir Putin a cerut incetarea imediata a "operatiunii punitive" din estul Ucrainei, dupa ce armata ucraineana a preluat controlul asupra aeroportului din Donetsk.

In replica, guvernul de la Kiev acuza Rusia ca intervine din nou pentru a destabiliza situatia din est.

Printre cei raniti in ciocnirile de la aeroport, soldate cu aproximativ 50 de morti, s-ar afla cetateni rusi, unii dintre ei originari din Cecenia.

Razboi in toate regula intre autoritati si separatisti, in Donetk

Atacul armatei ucrainene asupra separatistilor prorusi din Donetk s-a soldat cu moartea a 40 de persoane, iar, miercuri, centrul orasului era pustiu.

Numeroase magazine si birouri erau inchise miercuri in centrul orasului Donetk, din estul Ucrainei, scena unor lupte intense luni pentru controlul asupra aeroportului.

Circulatia era in continuare interzisa miercuri in zona aeroportului din Donetk, atacat luni de insurgenti prorusi inarmati, in timp ce autoritatile ucrainene afirma ca au preluat controlul incepand de marti dimineata, la finalul luptelor violente, care au implicat avioane si elicoptere.

"Noaptea de marti spre miercuri a fost relativ calma", a anuntat miercuri primaria, intr-un comunicat. De asemenea, 14 scoli si doua spitale aflate in apropierea aeroportului sunt inchise.

Putin cere oprirea violentelor, iar Kievul acuza Moscova de orchestrarea incidentelor

Presedintele rus Vladimir Putin a indemnat marti la "incetarea imediata a operatiunii punitive a armatei" ucrainene in estul tarii, o zona afectata de confruntari intre loialisti si insurgenti prorusi pentru preluarea controlului asupra aeroportului de la Donetk, soldate cu cel putin 40 de morti.

Ministerul ucrainean de Externe l-a convocat marti pe atasatul rus cu afaceri pentru a-i transmite proteste oficiale fata de o incursiune a unui "grup terorist" din Rusia in Ucraina.

"Ministerul ucrainean de Externe i-a inmanat o nota de protest insarcinatului cu afaceri rus Andrei Vorobiev in legatura cu o noua incursiune a teroristilor in cursul noptii de luni spre marti", precizeaza Administratia de la Kiev.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Analiza Washington Post: Cum se indreapta Ucraina si Rusia spre razboi. INFOGRAFIC cu pozitionarea soldatilor la granita
Analiza Washington Post: Cum se indreapta Ucraina si Rusia spre razboi. INFOGRAFIC cu pozitionarea soldatilor la granita

Criza din Ucraina a intrat de vineri intr-un nou stadiu, mult mai periculos, sustine publicatia americana Washington Post, care trage concluzii alarmante in urma unei analize a miscarilor de trupe din regiune.

Rusia, tara slaba cu arme nucleare puternice. Cat de mare este riscul unui razboi atomic care sa afecteze Romania
Rusia, tara slaba cu arme nucleare puternice. Cat de mare este riscul unui razboi atomic care sa afecteze Romania

Ne speriem de incalzirea globala sau luna sangerie, dar criza din Ucraina a readus in actualitate o sperietoare mult mai reala: armele nucleare. Cat de mare e riscul ca acestea sa fie folosite intr-un razboi cu Rusia?

Depozitele de gaz ale Romaniei, o comoara de 500 de milioane de dolari. Efecte prin ricoseu ale razboiului energetic din Est
Depozitele de gaz ale Romaniei, o comoara de 500 de milioane de dolari. Efecte prin ricoseu ale razboiului energetic din Est

Razboiul energetic dintre Rusia si Ucraina forteaza autoritatile romane sa planifice scenarii pentru o eventuala criza a gazelor in toata Uniunea Europeana.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat
Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat

Horațiu Potra a revenit, luni dimineață, la sediul Inspectoratului General al Poliției. Fostul membru al Legiunii Străine asistă și de această dată la percheziții informatice care îl vizează personal.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.