Coronavirus în lume, 13 mai. În Italia au murit 31.106 de oameni

×
Codul embed a fost copiat

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 13 mai. Cel puțin 260 de lucrători de la un abator din Germania au fost testați pozitiv pentru coronavirus, iar jumătate dintre aceştia sunt români.

Acest focar apărut, în landul Renania de Nord-Vestfalia, reprezintă un semnal de alarmă, în condiţiile în care țara continuă să relaxeze restricțiile.

Printre cei 130 de romani infectaţi, care sunt ţinuţi acum în carantină se numără şi Iulian, în vârstă de 48 de ani din Bacău. Nu şi-a dezvăluit numele complet, pentru că se teme de repercursiuni. Acesta povesteşte că trebuie să îi dea chirie angajatorului pentru camera pe care o împarte cu un coleg. Dar nu ştie dacă respectivul îl va plăti pentru perioada în care nu poate munci, cât se afla în carantină.

Localnicii din oraşul Coesfeld, unde se afla abatorul - focar de coronavirus - sunt cu atât mai furioşi cu cât problema condiţiilor de trăi pentru muncitori e mult mai veche şi binecunoscută.

După relaxare, numărul infectărilor a crescut destul de mult în Germania. Deocamdată cel puţin nu sunt motive de îngrijorare - spun specialiştii. Aşa că guvernul nu va renunţa la deschidere... Însă își va limita acțiunile la focarele specifice, cum este cel din oraşul Coesfeld.

Citește și
coronavirus
Homofobia, cauză a răspândirii COVID-19. Motivul pentru care sud-coreenii refuză testarea

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 13 mai

 
 

UPDATE 20:05 Bilanţul covid-19 în Spania creşte cu 184 de morţi

 

Numărul zilnic al contaminărilor cu noul coronavirus a început să crească miercuri în Spania, care a înregistrat 661 de infectări, după ce a înregistrat 594 cu o zi mai înainte, relatează Reuters.

Bilanţul zilnic al contaminărilor a atins marţi cel mai scăzut nivel de două luni, potrivit Ministerului spaniol al Sănătăţii.

În total, 228.691 de contaminări au fost înregistrate de la începutul epidemiei covid-19 în Spania, a anunţat miercuri ministerul.

Bilanţul morţilor din cauza covid-19 a crescut, cu 184 de decese în ultimele 24 de ore, la 27.104, a precizat ministerul.

Pe de altă parte, Madridul urmează să menţină frontierele închise până în iulie, pentru a evita o accelerare a epidemiei covid-19, au declarat miercuri pentru Reuters două surse de la Ministerul spaniol de Externe.

Spania şi-a închis frontiera terestră cu Franţa şi Portugalia după ce a declarat starea de urgenţă, la jumătatea lui martie, în lupta împotriva pandemiei, în cadrul căreia şi-a izolat dur populaţia. 

UPDATE 19:50 Coronavirus în Italia - Au fost raportate alte 195 de decese

 


Autorităţile italiene au anunţat miercuri o scădere a numărului persoanelor internate. În ultimele 24 de ore au murit 195 de persoane, potrivit La Repubblica.

Numărul persoanelor vindecate a crescut cu 3.500 şi s-a diminuat cel al persoanelor aflate la Terapie intensivă, internate cu simptome şi cele în izolare la domiciliu. În prezent, sunt mai puţin de 80.000 de persoane contaminate - 78.457.

La Terapie intensivă se aflau miercuri 893 de persoane, cu 59 mai puţine faţă de marţi. Încă sunt internate, cu simptome, 12.172 de persoane, în minus cu 693 faţă de ziua precedentă. În izolare, la domiciliu - 65.392 de persoane ( în minus cu 2.057 faţă de marţi).

În ultimele 24 de ore au murit 195 de persoane (marţi au fost raportate 172 de decese), totalul victimelor fiind de 31.106.

UPDATE 19:30 Franţa a depășit 27.000 de decese

 

A depăşit Spania şi a ajuns a patra cea mai afectată tara de la izbucnirea pandemiei, după Statele Unite, Marea Britanie şi Italia. Însă, numărul pacienţilor spitalizaţi, inclusiv cei în stare gravă, la terapie intensivă, continuă să scadă.

În Franţa, numeroşi elevi de ciclu primar au revenit la şcoală. Pentru că distanţă să fie respectată învăţătorii au fost inventivi - cruci desenate cu creta la un metru distanata, pătrate individuale pentru copiii care ies în curtea şcolii în timpul recreaţiei, pupitre aşezate la distanţă în clase... Şi maximum 15 elevi într-o sală.

Aglomerație în transportul din Londra


La Londra, navetiştii s-au plâns ca menţinerea distanţei sociale a fost practic imposibilă în mijloacele de transport, astăzi, în prima zi când au revenit la muncă, după ce restricţiile de izolare au fost atenuate în Anglia.

Conform recomandărilor guvernului britanic, oamenii au fost încurajaţi să se reîntoarcă la locurile de muncă, dacă nu pot să muncească de acasă. Dar călătorilor care folosesc transportul în comun li s-a cerut să stea la 2 metri unii de alţii şi să poartă măşti.

 

UPDATE 15:50 Vietnamul nu a mai înregistrat niciun caz nou de şase zile

 
 
Vietnamul nu a mai raportat miercuri niciun caz nou de COVID-19 pentru a şasea zi consecutiv, numărul total al cazurilor confirmate rămânând la 288, potrivit anunţului făcut de Ministerul Sănătăţii, citat de Xinhua.

Ministerul a mai precizat că 252 de pacienţi s-au vindecat de COVID-19, nu s-a înregistrat niciun deces, iar în prezent există 131 de cazuri suspecte şi 12.600 de persoane monitorizate şi în carantină.

Pacientul aflat în starea cea mai gravă, un cetăţean britanic, va beneficia de un transplant de plămân.

Vietnamul nu a mai consemnat niciun caz de transmitere comunitară de 27 de zile, au mai precizat autorităţile, menţionând că cele mai recent cazuri de COVID-19, raportate pe 7 mai, au fost 17 persoane revenite în ţară din Dubai.

 

UPDATE 15:20 Lesotho anunţă primul caz de COVID-19

 

Micul regat muntos Lesotho a devenit miercuri ultima ţară africană care a anunţat primul caz de COVID-19, boala respiratorie provocată de noul coronavirus, informează dpa.

Pacientul, cetăţean al unui ţări nespecificate din Orientul Mijlociu, a fost testat pozitiv în timpul unui exerciţiu de testare aleatorie în capitala Maseru, a declarat ministrul sănătăţii Nkaku Kabi.

Pacientul este asimptomatic, a adăugat Kabi, fără a furniza alte detalii.

Numai Sahara Occidentală - care nu este recunoscută ca stat de Naţiunile Unite dar este membru al Uniunii Africane (UA) - nu a înregistrat încă niciun caz de coronavirus în Africa.

Continentul a raportat până acum aproape 70.000 de cazuri de COVID-19 şi 2.403 decese, potrivit UA.

 

 

UPDATE 15:00 - Comisia Europeană atrage atenţia asupra riscurilor călătoriilor în această vară

 

Călătoriile din această vară ale cetăţenilor Uniunii Europene, deşi atât de aşteptate, vor veni cu riscuri legate de noul coronavirus, a avertizat miercuri comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară Stella Kyriakides, relatează dpa.

''Noi ştim cât de mult cetăţenii europeni aşteaptă cu nerăbdare vara şi călătoriile. Sacrificiile lor imense din ultimele luni vor face posibilă o redeschidere graduală şi prudentă, deocamdată. Dar nici călătoriile, nici relaxarea măsurilor de izolare nu sunt lipsite de riscuri atât timp cât virusul circulă printre noi'', a spus reprezentanta executivului UE.

''Trebuie să menţinem vigilenţa, distanţarea fizică şi măsurile de prevenţie sanitară - nu vom permite ca eforturile noastre să fie în zadar'', a subliniat Kyriakides.

UPDATE 14:30 - Un oraş din China, închis din nou de teama valului doi de epidemie

 

Autorităţile din oraşul Jilin din nord-estul Chinei au reintrodus miercuri măsuri de izolare, informează AFP.

A fost suspendat transportul în comun, iar locuitorii nu mai pot ieşi din localitate decât dacă au fost testaţi pentru coronavirus în ultimele 48 de ore. Şcolile unde se reluaseră cursurile au fost reînchise imediat, iar activitatea cinematografelor, sălilor de sport, cafenelelor şi altor localuri publice a fost din nou interzisă. Farmaciile trebuie să comunice autorităţilor identitatea celor care cumpără medicamente analgezice şi antivirale, au precizat autorităţile locale, prin reţelele sociale.

Unul din viceprimari a recunoscut că 'situaţia este destul de gravă şi de complicată' şi există 'un pericol mare de răspândire crescută a virusului'.

Jilin, cu peste patru milioane de locuitori, se află în provincia cu acelaşi nume de la frontiera cu Coreea de Nord, la fel ca şi oraşul Shulan, unde a fost depistat la sfârşitul săptămânii trecute un nou focar de infecţie cu coronavirus.

Situaţia începuse să revină treptat la normal peste tot în China după 8 aprilie, când a luat sfârşit carantina la Wuhan, oraşul din centrul ţării de unde s-a declanşat anul trecut pandemia de COVID-19. După a atins un vârf în februarie, numărul de cazuri noi de coronavirus a scăzut, iar miercuri s-au înregistrat doar şapte, dintre care unul provenit din străinătate. Celelalte şase au apărut însă în noul focar de la Shulan, unde totalul a ajuns astfel la 21.

Ultimul deces după infectarea cu coronavirus a fost raportat în China în 7 aprilie. Bilanţul la nivel naţional este de 82.926 de cazuri, din care 4633 mortale.

UPDATE 13:20 - Rusia înregistrează peste 10.000 de noi cazuri de COVID-19 şi sistează utilizarea de ventilatoare Aventa-M

 

Rusia a înregistrat miercuri peste 10.000 de noi cazuri de infecţie cu coronavirus şi a anunţat sistarea utilizării de ventilatoare medicale de tip Aventa-M de fabricaţie rusească, după ce mai multe persoane au decedat în incendii declanşate de două de astfel de dispozitive în spitale ruseşti, informează AFP.

Rusia a devenit începând de marţi a doua cea mai afectată ţară din lume după numărul de infectări cu COVID-19. Mortalitatea rămâne însă scăzută în comparaţie cu alte ţări, cu 2.212 de decese.

Marţi, mai multe regiuni ruse, mai puţin afectate de epidemie decât capitala, au autorizat ca anumite magazine să fie redeschise. Majoritatea locurilor publice rămân închise, între care şi restaurantele, în timp ce adunările sunt interzise până la noi ordine.

Autorităţile au autorizat redeschiderea şantierelor şi reînceperea funcţionării uzinelor, inclusiv la Moscova.

Capitala rusă, principalul focar al epidemiei, rămâne totuşi într-o semi-izolare, deşi măsurile nu sunt întotdeauna strict respectate. Purtarea măştilor şi a mănuşilor de protecţie a devenit obligatorie în mijloacele de transport şi în supermarketuri.

Pe de altă parte, autorităţile ruse au oprit utilizarea de ventilatoare medicale de tip Aventa-M, dintre care unele au fost trimise în SUA, după două incendii soldate cu victime în spitale din Rusia unde erau trataţi pacienţi cu COVID-19.

Utilizarea ventilatoarelor Aventa-M, produse în Rusia începând cu 1 aprilie, a fost suspendată, a anunţat serviciul federal de supraveghere în domeniul sănătăţii Roszdravnadzor, în urma unui incendiu care a ucis 5 persoane la terapie intensivă într-un spital din Sankt Petersburg.

UPDATE 11:20 - Frontiera dintre Germania şi Austria va fi redeschisă total din 15 iunie

 

Controalele la frontiera dintre Austria şi Germania vor fi ridicate complet din 15 iunie, a anunţat miercuri ministrul austriac al turismului şi agriculturii Elisabeth Köstinger, potrivit AFP şi Reuters.

''Începând din 15 iunie, va fi posibilă deschiderea frontierei între Germania şi Austria'', a declarat Köstinger la postul public austriac de radio ORF.

Potrivit oficialităţii citate, cancelarul german Angela Merkel şi omologul său austriac Sebastian Kurz au convenit un plan în două etape pentru a relaxa restricţiile de circulaţie impuse pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Unele restricţii asupra traficului vor fi ridicate vineri, 15 mai, urmând ca în a doua etapă, pe 15 iunie, să fie eliminate şi celelalte măsuri de control frontalier.

Frontiera dintre Austria şi Germania a fost închisă la jumătatea lunii martie.

UPDATE 9:00 - Bilanţul zilnic al deceselor, în creştere în Statele Unite

 

Bilanţul zilnic al deceselor provocate de pandemia COVID-19 a început să crească marţi în Statele Unite, ajungând la 1.894 de cazuri, după două zile de scădere semnificativă, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, informează miercuri AFP.

Astfel, numărul total al deceselor înregistrate în SUA de la debutul pandemiei a ajuns la 82.246, după ce duminică şi luni bilanţul scăzuse sub 1.000 de cazuri, prima oară de la începutul lunii aprilie.

SUA au raportat aproximativ 1.37 milioane de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Se aşteaptă ca bilanţul morţilor în Statele Unite, care este cea mai afectată ţară din lume în termeni absoluţi, să ajungă la 113.000 până la 6 iunie, conform unei medii de 20 de modele epidemiologice realizate de cercetători de la Universitatea din Massachusetts.

UPDATE 8:20 - Epidemia de coronavirus a ucis cel puţin 20.000 de oameni aflaţi în cămine de îngrijire din Anglia şi Ţara Galilor

 

Cel puţin 20.000 de persoane au murit în căminele de îngrijire din Anglia şi Ţara Galilor, ca urmare a pandemiei coronavirusului, conform calculelor Reuters bazate pe date oficiale, conform News.ro.

În cele opt săptămâni până la 1 mai, 37.627 de persoane au murit din cauze diverse în căminele de îngrijire din Anglia şi Ţara Galilor, potrivit datelor Oficiului Naţional de Statistică (ONS).

Pe baza unei comparaţii cu media deceselor săptămânale în căminele de îngrijire din aceeaşi perioadă pe parcursul a cinci ani, Reuters a calculat că decesele suplimentare au fost de peste 19.900 în Anglia şi Ţara Galilor.

Statisticienii consideră că comparaţiile dintre numărul suplimentar de decese faţă de mortalitatea medie este cea mai exactă modalitate de a judeca consecinţele pandemiei, inclusiv decesele provocate direct de pandemie sau alte decese cauzate indirect.

Numărul total de decese provocate de COVID-19 din Marea Britanie depăşeşte acum 40.000, fiind de departe cel mai grav bilanţ din Europa, ridicând mai multe întrebări cu privire la gestionarea crizei de către primul ministru Boris Johnson.

Datele au apărut la o zi după ce Johnson a prezentat un plan de revenire treptată a britanicilor la serviciu, inclusiv sfaturi privind purtarea de măşti confecţionate acasă, dar planul a provocat confuzie.

Liderii din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord au spus că sfaturile date de Johnson nu se aplică decât Angliei. Ei le-au spus oamenilor să stea încă acasă.

 

UPDATE 7:30 - Rata de infectare în Germania a crescut din nou, după relaxarea măsurilor

 

Apar noi motive de îngrijorare în Germania. Marți au fost raportate 933 de cazuri noi de COVID-19, de 3 ori mai multe decât luni. De sâmbătă încoace, așa numită rată R a fost calculată peste valoarea de 1. Asta înseamna că în medie, o persoană care are virusul îl transmite la mai mult de o persoană.

Lars Schaade, vicepreședintele Institutului Robert Koch: „Dacă se menține 1 la cifrele zecimale, încă nu suntem într-o situaţie critică. Dacă, însă, creşte mai mult, 1,2 sau 1,3 şi pentru o perioadă mai lungă de timp, atunci aceste cifre trebuie privite cu atenţie şi trebuie căutate măsuri pentru a opri răspândirea virusului.”

Germania a început de aproape o săptămână ridicarea restricțiilor, dar în oraşul Coesfeld acestea rămân în vigoare din cauza situației explozive de la un abator.

Cei mai mulți angajați ai fabricii vin din România și Bulgaria și trăiesc în condiții cu totul improprii, fapt care a înlesnit răspândirea virusului Sars-Cov-2.

Ortwin Bickhove-Swiderski, DGB district Coesfeld: „Angajații de acolo ne-au spus că trăiesc în condiții catastrofale. Locuiesc 2, 4, 6 chiar 8 oameni într-o cameră. E așa-numitul concept de "saltea închiriată", care e interzis în Germania.”

Localnicii sunt cu atât mai furioși cu cât problema condițiilor de trăi pentru muncitori e mult mai veche și binecunoscută.

Localnic: „Problema nu e doar de când cu pandemia. Există deja de ceva vreme și cred că e inuman să trăiești în asemenea condiții.”

Ministrul Sănătății din landul Renania de Nord -Westphalia și-a exprimat și el indignarea.

Karl-Josef Laumann, Ministrul Sănătății din landul Renania de Nord -Westphalia: „Grija mea e protejarea cetățenilor și nu prosperitatea industriei de procesare a cărnii.”

Cel puțin 130 de muncitori au fost testați pozitiv cu COVID-19. 80 dintre ei sunt români, iar acum sunt în izolare într-un hotel pus la dispoziție de către companie.

UPDATE 7:20 - Rusia, pe locul doi în lume în ceea ce privește numărul cazurilor de infectare

 

Şi Rusia continuă să urce galopant pantă ascendentă a coronavirusului. În ultimele 24 de ore au fost din nou peste 10 mii de cazuri noi, 5.000 numai la Moscova. Inclusiv purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a fost internat într-un centru medical din capitală rusă.

Pentru ca situația, să fie și mai gravă, la un spital din Sankt Petersburg care tratează bolnavi de Covid a izbucnit și un incendiu, cel mai probabil, de la un aparat de ventilație mecanică.

Alexei Anikin, director EMERCOM: „Sunt indicii care ne fac să credem că focul a pornit de la un aparat de ventilaţie pentru bolnavii de Covid. În acest moment, 22 de unităţi de echipament şi 105 de pompieri sunt la faţa locului.”

Au murit cel puțin 5 pacienți, aflați la terapie intensivă.

UPDATE 7:10 - Situație dramatică în Ucraina, din cauza lipsei de medici

 

Într-un spital din vestul Ucrainei, medicii folosesc o mască de snorkeling adaptată pentru a conecta un pacient la un sistem de respiraţie artificială.

În spital nu mai există niciun medic specialist pe boli infecţioase - unul a plecat, al doilea a fost diagnosticat cu COVID-19 şi e, la rândul lui, internat.

Până de curând, guvernul ucrainean oferea subvenţii pentru salariile medicilor sau pentru plata facturilor din spitale. Statul încearcă introducă o serie de reforme, iar în perioada următoare vor avea loc alte tăieri de la bugetul şi aşa mic al spitalelor.

Serhiy Vitvitskiy, medic:Ar trebui să fie un medic pentru fiecare trei pacienţi. Avem un medic pentru 16 pacienţi. Unul în garda de zi, altul în cea de noapte.”

Mykola Sharakhlitsky, anestezist: „Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine mâine, ce mă aşteaptă... poate că o să mă îmbolnăvesc şi eu.”

Ucraina are peste 16.000 de cazuri confirmate şi aproape 500 de decese, dar rata de apariţie a cazurilor noi e aproape dublă faţă de cea din România.

UPDATE 7:00 - Situația în Marea Britanie și Spania

 

În altă ordine de idei, de la o zi la alta Europase dezmorţeşte din carantină. În estul Londrei, pe sensul de mers de la intrarea în capitală britanică s-a mers marți aproape bară la bară.

La bordul unui avion care urmă să decoleze de pe aeroportul Stansted spre Lisabona, nu a fost nici vorbă de distanţare socială.

În schimb, vacanţa în Spania rămâne un subiect sensibil vara aceasta. Trebuie să luaţi în calcul faptul că guvernul iberic a decis, cel puțin până la noi ordine, ca orice persoană care vine în țară din străinătate va fi plasat în carantină două săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Coronavirus România, 13 mai. O infirmieră din Bacău a murit, ar fi luat virusul de la mama ei
Coronavirus România, 13 mai. O infirmieră din Bacău a murit, ar fi luat virusul de la mama ei

Coronavirus în România, LIVE UPDATE 13 mai. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.002 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și s-au înregistrat 1.036 decese.

Homofobia, cauză a răspândirii COVID-19. Motivul pentru care sud-coreenii refuză testarea
Homofobia, cauză a răspândirii COVID-19. Motivul pentru care sud-coreenii refuză testarea

Autorităţile sud-coreene au anunţat marţi că folosesc date de telefoane mobile pentru a depista persoanele care au frecventat cluburile de noapte din Seul unde a apărut un focar de contaminare.

Britanică răpusă de COVID-19, după ce ar fi fost scuipată de o persoană infectată
Britanică răpusă de COVID-19, după ce ar fi fost scuipată de o persoană infectată

O angajată a unei companii feroviare din Marea Britanie a murit de COVID-19 luna trecută, după ce a fost scuipată de o persoană care pretindea că era infectată cu noul coronavirus.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.