Convoiul ONU din Siria a scapat miraculos de un atentat

60560304

Fortele de pace ale Natiunilor Unite au fost din nou tinta unei bombe artizanale.

In ultima vreme, tot mai multe atentate au loc impotriva oficialilor de la ONU, iar miercuri a avut loc un alt eveniment care arata ca sirienii nu ii mai vor prezenti in tara lor.

Potrivit BBC, o explozie a lovit un camion care escorta convoiul ONU in apropierea orasului Deraa. Trei militari sirieni au fost raniti usor, insa oficialii veniti pentru a discuta masurile de pace au scapat ca prin minune.

Martorii aflati la fata locului spun ca numai cateva secunde au lipsit pentru ca o tragedie sa se intample. Teroristii au avut ghinion, iar bomba s-a detonat mai tarziu decat au anticipat.

In coloana aflata sub escorta politiei era si seful delegatiei ONU in Siria, generalul Robert Mood, probabil tinta teroristilor, dupa cum afirma sursele BBC.

Conform informatiilor oficiale, peste 26.000 de oameni au fugit din tara, cu destinatia Liban. Zona de granita dintre cele doua state este una de risc, de vreme ce tot mai multe agresiuni armate se petrec in apropiere.

ONU spune ca de la inceputul conflictelor, peste 9.000 de oameni au murit, in timp ce regimul aflat inca la conducerea tarii vorbeste despre o cifra mult mai mica - 3.838 de persoane.

Deraa este locul in care au inceput revoltele impotriva presedintelui Bashar al-Assad, in martie 2011.

Delegatia ONU din Siria cuprinde 70 de monitori care au ca scop incetarea cat mai rapida a conflictului, oferind si asistenta celor aflati in zonele periculoase.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
60573550
Una dintre cele mai mari GAFE din istoria televiziunii. Ce a spus o prezentatoare IN DIRECT

De parca relatiile dintre China si Filipine nu erau suficient de tensionate, o prezentatoare la televiziunea de stat chineza a pus gaz pe foc in timpul unei emisiuni in direct, cu o gafa monumentala.

60573540
Anonymous a inchis site-ul oficial al Kremlinului

O grupare de hackeri, care sustine ca este filiala rusa a celebrei Anonymous, a scos din functiune site-urile Kremlinului (Parlamentul Rusiei) si Presedintiei Rusiei.

60573517
Iulia Timosenko a fost transferata din inchisoare la spital

 Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timosenko, a fost transferata miercuri de la inchisoare la un spital din Harkiv, unde urmeaza sa primeasca ingrijiri medicale.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.