Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit pe tema Iranului. Rusia şi China fac presiuni pentru un armistițiu

62552160

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit duminică pe tema atacurilor SUA în Iran, iar Rusia, China și Pakistan au propus o rezoluție pentru încetarea imediată a focului în Orientul Mijlociu, potrivit Reuters.

„Bombardarea instalaţiilor nucleare iraniene de către Statele Unite marchează o cotitură periculoasă”, a declarat duminică secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în faţa Consiliului de Securitate. „Trebuie să acţionăm – imediat şi decisiv – pentru a opri luptele şi a reveni la negocieri serioase şi susţinute privind programul nuclear iranian.”

Lumea aştepta duminică răspunsul Iranului după ce preşedintele Donald Trump a declarat că SUA au „distrus” principalele obiective nucleare ale Teheranului, alăturându-se Israelului în cea mai mare acţiune militară occidentală împotriva Republicii Islamice de la revoluţia din 1979.

Rusia şi China au condamnat atacurile SUA

„Pacea în Orientul Mijlociu nu poate fi obţinută prin folosirea forţei”, a declarat ambasadorul Chinei la ONU, Fu Cong. „Mijloacele diplomatice pentru soluţionarea problemei nucleare iraniene nu au fost epuizate şi încă există speranţe pentru o soluţie paşnică.”

Dar ambasadoarea SUA la ONU, Dorothy Shea, a declarat Consiliului că a sosit momentul ca Washingtonul să acţioneze decisiv, îndemnând Consiliul de Securitate să solicite Iranului să pună capăt eforturilor sale de eradicare a Israelului şi să renunţe la programul său nuclear.

„Iranul a ascuns mult timp programul său nuclear şi a blocat eforturile noastre de bună credinţă în negocierile recente”, a spus ea. „Regimul iranian nu poate avea arme nucleare.”

Ambasadorul rus la ONU, Vassily Nebenzia, a amintit că fostul secretar de stat american Colin Powell a susţinut în 2003, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, că preşedintele irakian Saddam Hussein constituia un pericol iminent pentru lume din cauza stocurilor de arme chimice şi biologice ale ţării.

„Din nou ni se cere să credem basmele SUA, să provocăm încă o dată suferinţe milioanelor de oameni care trăiesc în Orientul Mijlociu. Acest lucru ne întăreşte convingerea că istoria nu i-a învăţat nimic pe colegii noştri americani”, a afirmat el.

Iranul a solicitat convocarea Consiliului de Securitate al ONU

Ambasadorul Iranului la ONU, Amir Saeid Iravani, a acuzat Israelul şi SUA de distrugerea diplomaţiei, afirmând că toate acuzaţiile SUA sunt nefondate şi că tratatul de neproliferare nucleară „a fost manipulat şi transformat într-o armă politică”.

„În loc să garanteze drepturile legitime ale părţilor la energia nucleară paşnică, acesta a fost exploatat ca pretext pentru agresiune şi acţiuni ilegale care pun în pericol interesele supreme ale ţării mele”, a declarat Iravani în faţa Consiliului.

Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a lăudat SUA pentru că au luat măsuri împotriva Iranului, spunând: „Aşa arată ultima linie de apărare când toate celelalte linii au eşuat”. El a acuzat Iranul că foloseşte negocierile privind programul său nuclear ca camuflaj pentru a câştiga timp pentru a construi rachete şi a îmbogăţi uraniu.

„Costul lipsei de acţiune ar fi fost catastrofal. Un Iran nuclear ar fi fost o condamnare la moarte atât pentru voi, cât şi pentru noi”, a declarat el în faţa consiliului.

Nu se ştie când Consiliul va putea vota proiectul de rezoluţie. Rusia, China şi Pakistan au solicitat membrilor Consiliului să îşi comunice opiniile până luni seară. Pentru a fi adoptată, o rezoluţie are nevoie de cel puţin nouă voturi pentru şi niciun veto din partea Statelor Unite, Franţei, Marii Britanii, Rusiei sau Chinei.

SUA se vor opune probabil proiectului de rezoluţie, văzut de Reuters, care condamnă şi atacurile asupra siturilor şi instalaţiilor nucleare iraniene. Textul nu menţionează Statele Unite sau Israelul.

„Acţiunea militară singură nu poate aduce o soluţie durabilă la preocupările legate de programul nuclear al Iranului”, a declarat ambasadoarea britanică la ONU, Barbara Woodward, în faţa consiliului.

„Îndemnăm Iranul să dea dovadă de reţinere şi solicităm tuturor părţilor să se întoarcă la masa negocierilor şi să găsească o soluţie diplomatică care să oprească escaladarea şi să pună capăt acestei crize.”

Şeful agenţiei de control nuclear a ONU, Rafael Grossi, a declarat că, deşi sunt vizibile cratere la instalaţia de îmbogăţire a uraniului din Fordow, îngropată într-un munte, „nimeni, inclusiv AIEA, nu este în măsură să evalueze pagubele subterane”.

Grossi a declarat Consiliului de Securitate că intrările în tunelurile utilizate pentru depozitarea materialelor îmbogăţite par să fi fost lovite în complexul nuclear extins din Isfahan, în timp ce uzina de îmbogăţire a combustibilului de la Natanz a fost lovită din nou.

„Iranul a informat AIEA că nu a existat nicio creştere a nivelului radiaţiilor în afara celor trei situri”, a declarat Grossi, care conduce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Membrii NATO au convenit să crească cheltuielile pentru apărare. Spania spune că nu trebuie să se conformeze

Membrii NATO au convenit duminică asupra unei creşteri semnificative a obiectivului privind cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB, aşa cum a solicitat preşedintele american Donald Trump.

Donald Trump afirmă că „distrugere totală” este termenul potrivit pentru a descrie atacurile asupra Iranului

Donald Trump a lăudat atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, deși primele evaluări pun sub semnul întrebării amploarea distrugerilor, potrivit CNN.

Motivul pentru care companiile din Cehia se feresc să mai angajeze fumători

În Cehia, tot mai multe companii au început să prefere nefumătorii atunci când își completează echipele.  

Recomandări
Bilanțul PNRR prezentat de Dragoș Pîslaru. Ce investiții și reforme au fost realizate din banii europeni

 Dragoș Pîslaru (MIPE) a făcut un bilanț al PNRR și a transmis că programul nu a "distrus" România, a finanţat modernizarea ei și că reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

„Concesia” anunțată de Kremlin în timpul vizitei emisarilor lui Donald Trump în Ucraina. Ordinul dat de Vladimir Putin

Vladimir Putin a ordonat încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei preconizate a emisarilor americani Jared Kushner şi Steve Witkoff în capitala ucraineană, a anunţat sâmbătă, 5 septembrie, Kremlinul.