Consiliul de Securitate al ONU a adoptat noi sancţiuni care vizează Coreea de Nord

61920390
Getty

Consiliul de Securitate al ONU a înăsprit vineri sancţiunile care vizează Coreea de Nord printr-un vot unanim asupra unei rezoluţii americane care abordează aprovizionarea cu petrol şi chestiunea muncitorilor nord-coreeni din străinătate, relatează AFP.

Este a noua serie de sancţiuni impuse de ONU, deosebit de severe, dintre care ultimele trei au fost adoptate la iniţiativa americanilor după un test nuclear şi mai multe tiruri cu rachete efectuate de Phenian.

Din septembrie 2016, Coreea de Nord a efectuat un test nuclear - cel de-al şaselea - şi a lansat mai multe rachete, acţiuni interzise de Naţiunile Unite.

Washingtonul a depus joi un proiect de rezoluţie după negocieri cu China, aliat al Phenianului, în urma unui nou tir cu o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), la 28 noiembrie.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, prezidat în decembrie de Japonia, au adoptat textul în jurul orelor 13.30 (18.30 GMT).

Această iniţiativă intervine într-un context în care nici SUA, nici Coreea de Nord nu se arată dispuse să demareze negocieri pentru a pune capăt crizei din Peninsula Coreeană.

Preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat "să distrugă complet" Coreea de Nord în cazul unui atac asupra Statelor Unite, în timp ce Phenianul susţine că trebuie acceptat ca putere nucleară.

Rezoluţia îi vizează în special pe expatriaţii nord-coreeni, toţi fiind obligaţi să se întoarcă acasă până la sfârşitul lui 2019. Proiectul iniţial prevedea un termen de 12 luni.

Mai multe mii de nord-coreeni lucrează în străinătate, mai ales în Rusia şi China, generând preţioase venituri în valută pentru ţara lor. Potrivit ONU, ei muncesc în "condiţii apropiate de sclavie".

Textul înăspreşte cu precădere unele dispoziţii incluse în rezoluţii precedente, în special reducând livrările de petrol brut şi rafinat care provin majoritar din China. Aprovizionările cu produse petroliere trebuie în consecinţă să scadă cu 75%, şi nu cu 90% cum au dorit iniţial Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
61930070
Accident de tren în apropiere de Madrid. 9 români au fost răniți. FOTO

Patru persoane au fost rănite grav într-un accident de tren produs în oraşul spaniol Alcala de Henares, lângă Madrid, au anunţat serviciile de urgenţă.

61930069
Clienţii unui bar au câştigat 220 de milioane de euro la loteria de Crăciun din Spania

Clienţii unui bar din Vilalba, un oraş din nord-vestul Spaniei, au câştigat împreună, vineri, suma de 220 de milioane de euro la tradiţionala loterie organizată de Crăciun în această ţară, informează DPA, citată de Agerpres.

61923094
Accident feroviar grav. Două trenuri s-au ciocnit, în Austria: cel puțin 8 răniți

Presa din Austria, citată de AP, scrie că două trenuri au intrat în coliziune, în apropiere de Viena.

Recomandări
Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.