Condițiile dure din Lesbos îi împing pe copii la suicid. „E mai rău decât războiul din Siria”

61982405
AFP

Viața dificilă din tabăra Moria de pe insula grecească Lesbos, dominată de violențe mortale, supraaglomerare și condiții de igienă deficitare, îi fac pe copii migranți să comită suicid.

Condițiile din tabăra de refugiați sunt atât de revoltătoare încât organizațiile umanitare au plecat în semn de protest. Întreaga zonă miroase a fecale, întrucât există o toaletă la 70 de persoane, au explicat cei de la organizația Medici fără Frontiere, conform BBC News.

Unii oameni locuiesc în niște containere ce pot fi mutate, dar care sunt înghesuite printre corturi și bucăți de prelată. Acestea sunt, însă, beneficii de care doar unii dintre ei se bucură. În prezent, în tabăra Moria trăiesc peste 8.000 de persoane, deși spațiul ar trebui să adăpostească în jur de 2.000.

„Suntem mereu gata să scăpăm de aici. Copiii sunt pregătiți non-stop de plecare. Din cauza violențelor, cei mici nu pot dormi”, a povestit Sara Khan, o migrantă din Afghanistan.

Potrivit acesteia, întreaga sa familie își petrece timpul din zi stând la cozi pentru mâncare, iar noaptea sunt pregătiți să fugă, de teama bătăilor care izbucnesc constant.

Violența din tabără este extremă. În luna mai, sute de kurzi au fugit după ce între bărbații arabi și cei kurzi a izbucnit o bătaie. Este cazul lui Ali, care a plecat din tabără cu familia sa.

„Am descoperit acolo rasism, fie că era între șiiți și suniți, kurzi, arabi sau afgani. E ca războiul din Siria și chiar mai urât. Am auzit de cazuri de viol, de hărțuire sexuală”, a spus el.

Chiar și în ziua în care reporterii BBC au mers acolo a izbucnit o bătaie între mai multe persoane care stăteau la coadă la mâncare. Două persoane au fost înjunghiate, iar altele au făcut atacuri de panică asistând la incident.

Deși organizația Medici fără Frontiere a plecat inițial de pe insulă în semn de protest față de condițiile de acolo, a deschis o clinică în apropiere de porțile taberei, pentru că oamenii aveau mare nevoie. Din cauza igienei precare, copiii au probleme cu pielea, dar și respiratorii, cauzate de gazele lacrimogene pe care poliția le folosește ca să aplaneze conflictele. O altă problemă gravă este sănătatea psihică a acestora.

Astfel, cei din organizația Medici fără Frontiere au de-a face cu copii chiar și de 10 ani care au încercat să se sinucidă. „E ceva ce vedem constant. Deși pledăm pentru mutarea copiilor la Atena cât de repede se poate, nu s-a întâmplat nimic. Ei sunt încă aici”, a spus Luca Fontana. Coordonatorul Medici fără Frontiere Lesbos.

Luca Fontana, care a lucrat în multe zone de conflict, susține că această tabără este cel mai rău loc pe care l-a văzut în viața sa. Când epidemia de Ebola a izbucnit în Africa de Vest, el lucra acolo.

„Nu am văzut un asemenea nivel de suferință cu care ne confruntăm aici zi de zi. Chiar și cei cu Ebola sperau să supraviețuiască. Aici, speranța e luată de sistem”, a mărturisit el.

Tabăra a fost deschisă în 2015 și inițial a fost gândită ca o zonă de tranzit, în care migranții să stea câteva zile. Unii dintre ei, însă, așteaptă acolo de ani. Este controlată de Guvernul Greciei și suprapopulată pentru că autoritățile elene pun în aplicare politica Uniunii Europene, astfel încât îi țin pe insulă în loc să în transfere în alte zone din Grecia.

Conform cifrelor oficiale, doar din iulie 2018 în Grecia au ajuns pe mare 71.645 refugiați și doar 2.224 s-au întors în Turcia.

„Nu avem bani. Știți situația economică din Grecia. Vreau să îi ajutăm, dar nu pot face nimic pentru că UE a închis granițele”, a declarat George Matthaiou, un purtător de cuvânt al Guvernului de la Atena. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61982409
Imagini dramatice din Venezuela. Mii de oameni fug din țară, din cauza sărăciei. VIDEO

Criza umanitară din Venezuela a dus la apariția uneia dintre celei mai mari migrații în masă din istoria Americii Latine.

61982397
Rusia organizează, în septembrie, cele mai ample manevre militare de după Războiul Rece

Rusia va organiza luna viitoare cele mai ample manevre militare ale sale de după anii 1980, la care vor lua parte aproape 300.000 de soldaţi şi în care vor fi implicate trupe din China şi Mongolia, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Moscova.

61826997
Desfăşurare fără precedent de forţe militare ruseşti, în Mediterana. Reacţia americanilor

Tensiunile cresc în Orientul Mijlociu, după ce Vladimir Putin a trimis o forţă navală impresionantă în largul Siriei pentru a-şi susţine aliatul, Bashar al-Assad, ameninţat de americani cu noi atacuri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.