Condamnări pentru liderii separatiști catalani, în dosarul rebeliunii din 2017

62084540
AFP

Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat luni condamnări între nouă şi 13 ani de închisoare pentru nouă lideri separatiști, în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017.

Nouă lideri ai separatiştilor catalani au fost condamnaţi la închisoare pentru încercarea de a declara independenţa provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, interzis de guvernul de la Madrid, relatează Agerpres.

Alţi trei acuzaţi au fost consideraţi vinovaţi doar de nesupunere, faptă mai puţin gravă, pentru care nu vor fi închişi.

Cea mai grea pedeapsă - 13 ani de detenţie - a primit-o fostul vicelider al guvernului Cataloniei, Oriol Junqueras.

Nicio condamnare nu a fost pronunţată pentru acuzaţia cea mai gravă, cea de rebeliune.

Procesul are implicaţii majore atât pentru Spania, cât şi pentru Catalonia, cea mai dezvoltată provincie a ţării. Dosarul a suscitat de asemenea interes pe plan internaţional, după ce a provocat cea mai gravă criză politică de la Madrid din ultimele decenii.

În urma condamnărilor, susținătorii separatiștilor au organizat un protest pe străzile din Barcelona. Aceștia au fluturat pancarte cu mesajul „Eliberați prizonierii politici”.

Înainte de pronunţarea condamnărilor, liderii separatiști au difuzat în reţelele sociale o înregistrare video în care insistă că nu au făcut nimic ilegal, iar procesul a fost politic.

„Singurul verdict pe care îl acceptăm este achitarea”, a declarat fostul lider al partidului separatist catalan de centru-dreapta şi fost şef al executivului Cataloniei, Carles Puigdemont.

Guvernul spaniol afirmă la rândul său că a acţionat strict legal. Într-un material video difuzat pe Twitter de premierul Pedro Sanchez apar mai mulţi miniştri care susţin sistemul democratic din Spania.

Luni, după condamnări, Puigdemont a apreciat că sentinţele sunt „o atrocitate” şi a scris pe Twitter că „este timpul să reacţionăm (...) pentru viitorul fiilor şi fiicelor noastre. Pentru democraţie. Pentru Europa. Pentru Catalonia”. El locuieşte în prezent în Belgia, într-un exil autoimpus, şi nu a fost judecat, deşi în 2017 era liderul provinciei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62084536
Maidanezi "exportați" din România în Anglia. Veterinarii se tem că va urma un dezastru

O femeie din Marea Britanie a salvat sute de câini maidanezi care urmau să fie eutanasiați în România și i-a dus în Regatul Unit, unde au fost vaccinați și adoptați.

62084533
Contrabandă cu sânge. De ce chinezoaicele încalcă legea pentru a afla sexul bebelușilor

Un fenomen bizar a luat amploare în ultimii trei ani, în China, unde analizele celulelor fetale din sânge pentru depistarea sexului bebelușilor este interzisă.

62065604
Fratele interlopului "Rechinul" riscă ani grei de închisoare. Cum a fost prins de FBI în Mexic

Claudiu Martin Florian, fratele interlopului Tudor Florian, poreclit "Rechinul", acuzat că e liderul unei rețele internaționale de skimming, riscă până la 30 de ani de închisoare pentru acuzațiile aduse de autoritățile din SUA.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.